Când trebuie să ții post în luna mai 2026 - Calendar ortodox luna mai

Comentează

Luna mai 2026 este în calendarul ortodox una specială, aflându-se în perioada dintre Înviere și Rusalii, ceea ce înseamnă că zilele de post au dezlegare la pește. Vezi calendarul ortodox al lunii mai 2026 cu sărbători importante și zile de post.

Zile de post în luna mai 2026

În luna mai 2026, în calendarul ortodox, credincioșii se află în perioada de după Sfintele Paști, numită perioada Penticostarului și considerată vreme de bucurie duhovnicească în care rânduiala postului este mai ușoară decât în alte perioade ale anului. În această lună nu există un post mare, de durată, și sunt anumite dezlegări speciale, potrivit rânduielilor Bisericii Ortodoxe Române.

După Paștele ortodox, care în anul 2026 a fost celebrat pe 12 aprilie, luna mai începe încă sub lumina Învierii și a duminicilor speciale din Penticostar. De aceea, în zilele de miercuri și vineri din această lună, deși sunt zile de post, este dezlegare la pește.

  • Vineri, 1 mai - dezlegare la pește
  • Miercuri, 6 mai - dezlegare la pește
  • Vineri, 8 mai - dezlegare la pește
  • Miercuri, 13 mai - dezlegare la pește
  • Vineri, 15 mai - dezlegare la pește
  • Miercuri, 20 mai - dezlegare la pește
  • Vineri, 22 mai - dezlegare la pește
  • Miercuri, 27 mai - dezlegare la pește
  • Vineri, 29 mai - dezlegare la pește

În mod obișnuit, miercurea se postește în amintirea vinderii Domnului de către Iuda, iar vinerea în amintirea Patimilor și Răstignirii Mântuitorului Iisus Hristos. Totuși, în perioada dintre Paști și Rusalii, datorită bucuriei Învierii și a marilor sărbători care urmează, Biserica oferă aceste dezlegări.

Sărbători cu cruce roșie în calendar ortodox mai 2026

De asemenea, în luna mai 2026 se află două mari sărbători împărătești și zile deosebite:

  • Joi, 21 mai este Înălțarea Domnului (Ziua Eroilor), sărbătoare cu cruce roșie. Tot atunci sunt pomeniți și Sfinții Împărați Constantin și Elena.
  • Sâmbătă, 30 mai sunt Moșii de vară (Sâmbăta morților), zi de pomenire a celor adormiți. Nu este cruce roșie, însă este o zi importantă pentru creștinii ortodocși.
  • Duminică, 31 mai este Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile sau Cincizecimea), mare praznic împărătesc.

Unul dintre posturile importante din an, Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel începe abia în luna iunie 2026, astfel încât luna mai rămâne o perioadă de post moderat, fiind zile cu dezlegare la pește.

Din punct de vedere duhovnicesc, zilele de post nu înseamnă doar abținerea de la anumite alimente, ci și sporirea rugăciunii, a milosteniei, a iertării și a curățirii sufletești. Tradiția ortodoxă învață că postul adevărat este însoțit de înfrânare în cuvinte, în gânduri și în fapte, pentru apropierea omului de Dumnezeu.

Calendar ortodox mai 2026

  • 1 V Sf. Prooroc Ieremia; Sf. Cuv. Mc. Eftimie, Ignatie și Acachie; Sf. Cuv. Isidora (Dezlegare la pește)
  • 2 S Aducerea moaștelor Sf. Ier. Atanasie cel Mare în Constantinopol; †) Sf. Ier. Atanasie al III-lea (Patelarie), patr. Constantinopolului; Sf. Matrona din Moscova
  • 3 D †) Sf. Cuv. Irodion de la Lainici; Sf. Mc. Timotei și soția sa, Mavra
    Duminica a IV-a după Paști (Vindecarea slăbănogului de la Vitezda); Ap. Fapte IX, 32-42; Ev. Ioan V, 1-15; glas 3, voscr. 5
  • 4 L † Sf. Cuv. Mavra de pe Ceahlău; Sf. Mc. Pelaghia; Sf. Cuv. Monica, mama Fer. Augustin
  • 5 M † Sf. Cuv. Matrona de la Hurezi; Sf. M. Mc. Irina; Sf. Cuv. Mc. Efrem cel Nou
  • 6 M Înjumătățirea praznicului Cincizecimii; Sf. și Dreptul Iov, mult răbdătorul; Sf. Mc. Varvar (Dezlegare la pește)
  • 7 J Arătarea pe cer a semnului Sf. Cruci în Ierusalim; Sf. Mc. Acachie și Codrat
  • 8 V †) Sf. Ap. și Ev. Ioan Teologul; Sf. Cuv. Arsenie cel Mare (Dezlegare la pește)
  • 9 S Sf. Prooroc Isaia; Sf. Mc. Hristofor; Aducerea moaștelor Sf. Ier. Nicolae la Bari
  • 10 D Sf. Ap. Simon Zilotul; †) Sf. Cuv. Calistrat de la Timișeni și Vasiova
    Duminica a V-a după Paști (a Samarinencei); Ap. Fapte XI, 19-30; Ev. Ioan IV, 5-42; glas 4, voscr. 7
  • 11 L †) Sf. Cuv. Dionisie Vatopedinul de la Colciu; Sf. Sfințit Mc. Mochie pr.;Sf. Ier. Metodie și Sf. Cuv. Chiril, luminătorii slavilor
  • 12 M †) Sf. Mc. Ioan Valahul; Sf. Ier. Epifanie, arhiep. Ciprului și Gherman, patriarhul Constantinopolului
  • 13 M Odovania Înjumătățirii praznicului Cincizecimii; Sf. Mc. Glicheria; Sf. Cuv. Serghie Mărt. (Dezlegare la pește)
  • 14 J Sf. Mc. Isidor din Hios; Sf. Sfințit Mc. Terapont, ep. Ciprului;
  • 15 V Sf. Cuv. Pahomie cel Mare; †) Sf. Ier. Iacob Putneanul, mitr. Moldovei (Dezlegare la pește)
  • 16 S Sf. Cuv. Teodor cel Sfințit; †) Sf. Cuv. Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei
  • 17 D Sf. Ap. Andronic și soția sa, Iunia; Sf. Cuv. Nectarie și Teofan
    Duminica a VI-a după Paști (Vindecarea orbului din naștere); Ap. Fapte XVI, 16-34; Ev. Ioan IX, 1-38; glas 5, voscr. 8
  • 18 L Sf. Mc. Petru, Dionisie și Paulin
  • 19 M Sf. Mc. Patrichie, ep. Prusei
  • 20 M Odovania praznicului Învierii Domnului; Sf. Mc. Talaleu; Sf. Cuv. Talasie; Sf. Lidia din Filipi (Dezlegare la pește)
  • 21 J (†) Înălțarea Domnului (Ispasul); Ziua Eroilor; †) Sf. Împ., întocmai cu ap., Constantin și mama sa, Elena
  • 22 V Sf. Mc. Vasilisc și Marcel; Sf. Părinți de la Sinodul al II-lea Ecumenic (Dezlegare la pește)
  • 23 S Sf. Ier. Mihail Mărt., ep. Sinadei; Sf. Mironosiță Maria lui Cleopa
  • 24 D † Sf. Mărt. Blandina de la Iași; Sf. Cuv. Simeon cel din Muntele Minunat
    Duminica a VII-a după Paști (a Sf. Părinți de la Sinodul I Ecumenic; Rugăciunea lui Iisus); Ap. Fapte XX, 16-18; 28-36; Ev. Ioan XVII, 1-13; glas 6, voscr. 10
  • 25 L † A treia aflare a capului Sf. Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului
  • 26 M Sf. Ap. Carp și Alfeu; Sf. Mc. Averchie și Elena
  • 27 M Sf. Mc. Iuliu Veteranul; Sf. Sfințiți Mc. Eladie și Terapont, ep. Sardei; Sf. Mărt. Ioan Rusul (Dezlegare la pește)
  • 28 J Sf. Ier. Eutihiei, ep. Melitinei și Nichita, ep. Calcedonului
  • 29 V Odovania praznicului Înălțării Domnului; Sf. Mc. Teodosia, fecioara; Sf. Sfințit Mc. Olivian (Dezlegare la pește)
  • 30 S Sf. Cuv. Isaachie Mărt. și Varlaam (Pomenirea morților - Moșii de vară)
  • 31 D Duminica a VIII-a după Paști; (†) Pogorârea Sf. Duh (Cincizecimea sau Rusaliile); Ap. Fapte II, 1-11; Ev. Ioan VII, 37-53; VIII, 12

Vezi întregul Calendar ortodox 2026

Zilele de post și posturile în calendarul ortodox 2026

  • Zilele de miercuri și vineri de peste an, în afară de cele cu dezlegare, care sunt însemnate cu hărți
  • Ajunul Bobotezei (5 ianuarie)
  • Înălțarea Sfintei Cruci (14 septembrie)
  • Postul Sfintelor Paști (23 februarie-11 aprilie)
  • Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel (8-28 iunie)
  • Postul Adormirii Maicii Domnului (1-14 august)
  • Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august)
  • Postul Nașterii Domnului (14 noiembrie-24 decembrie )

Cum se ține corect postul - tipuri de post

Postul reprezintă reținerea totală de la anumite alimente și băuturi în scop religios și moral. Mai mult, creștinii trebuie să se rețină de la anumite gânduri necurate, pofte, patimi sau fapte rele. Acest lucru înseamnă că postul trupesc trebuie însoțit de postul sufletesc.

Totodată, în ceea ce privește felul cum se ține corect postul, preoții spun că postul este un exerciţiu de înfrânare a poftelor trupului şi de întărire a voinţei și de mântuire. Postul poate fi de mai multe feluri:

  • ajunare desăvârşită sau postul negru, când nu mâncăm şi nu bem nimic o zi întreagă
  • postul aspru sau uscat, când mâncăm numai spre seară mâncăruri uscate (pâine şi apă, fructe uscate, seminţe etc);
  • postul obişnuit sau comun, când mâncăm la orele obişnuite, dar numai “mâncăruri de post”, adică ne abținem de la “mâncărurile de dulce” (carne şi peşte, brânză, lapte, ouă, vin, grăsime);
  • postul uşor (dezlegarea), când se dezleagă la vin, peşte, icre şi untdelemn, cum se prevede în Tipic, la anumite sărbători care cad în cursul posturilor de peste an.

Când nu se fac nunți în 2026

  • În toate zilele de post de peste an
  • În zilele Praznicelor împărătești și în ajunul acestora
  • În săptămâna lăsatului sec de carne (15-21 februarie)
  • În Postul Sfintelor Paști (22 februarie-12 aprilie)
  • În Săptămâna Luminată (13-19 aprilie)
  • În Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel (8-28 iunie)
  • În Postul Adormirii Maicii Domnului (1-15 august)
  • În postul Nașterii Domnului (14 noiembrie-24 decembrie)
  • În perioada de la Crăciun până la Bobotează (25 decembrie-6 ianuarie )

Sursă foto - Shutterstock.com

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
8 oct.
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
8 oct.
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
8 oct.
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește