Mai mult, până în prezent niciunul din aceste noi trenuri nu circulă cu călători. În timp ce operatorul rețelei de transport subteran din București se confruntă cu o criză acută de material rulant, relația contractuală cu furnizorul Alstom a devenit o sursă principală de pierderi și blocaje administrative. O evoluție oarecum similară cu cea de la Autoritatea pentru Reformă Feroviară.

Livrări întârziate cu anii 

La sfârșitul anului 2020, Metrorex a încheiat un contract de furnizare cu Alstom pentru 13 trenuri de metrou, în valoare de peste 103 milioane de euro. Iar noile garnituri trebuiau să fie puse în funcțiune în vara anului 2023. Deși termenul-limită a trecut cu aproape trei ani, niciunul dintre aceste trenuri nu a fost preluat sau introdus în exploatare pentru călători, din motive care nu sunt clare. În anul 2024 au fost livrate primele opt trenuri care, până la finalizarea raportului Corpului de Control, nu au fost recepționate oficial. Această stare denotă practic o incapacitate a conducerii Metrorex de a forța furnizorul să respecte clauzele contractuale. Ultimul tren, cel de-al 12-lea, era pregătit de livrare la Depoul Berceni în august 2025, în baza unui „Certificat de Recepție Preliminară”, iar restul erau încă în perioada de testare și omologare.

În consecință, lipsa acestor trenuri are un efect direct asupra călătorilor. În primul rând, indicatorul privind mentenanța și graficul de circulație a fost ratat pentru că pe Magistralele II și V (Pipera-Berceni și, respectiv, Drumul Taberei) metrourile circulă după grafice reduse. În al doilea rând, trenurile destinate Magistralei V nu pot fi utilizate, deși erau esențiale pentru îmbunătățirea timpilor de așteptare. 

Penalități uriașe, dar fără bani în conturi 

Nerespectarea contractului de către Alstom a generat creanțe masive, dar care există doar pe hârtie. Metrorex a calculat penalități de întârziere în sumă de 160.371.400 de lei împotriva Alstom. Deși suma este colosală, ea figurează în contabilitate drept „creanțe de recuperat”. Pe această direcție, raportul Corpului de Control subliniază că managementul a eșuat și în a transforma aceste penalități în resurse financiare reale sau în a accelera introducerea trenurilor noi în circulație cu călători. 

Tot din raport aflăm cum conducerea Metrorex a raportat indicatorul privind „modernizarea parcului de material rulant” ca fiind îndeplinit, deși situația era neschimbată. Conducerea a raportat un grad de modernizare de 74,72%, folosind exact aceleași cifre ca în anul precedent (2023), semn că în anul 2024 nu s-a înregistrat niciun progres real, în ciuda contractului cu Alstom. 

Corpul de Control a concluzionat că demersurile directorului general pentru a obliga furnizorul să își respecte obligațiile au fost „lipsite de eficiență”. Această situație contribuie decisiv la „incertitudinea semnificativă” privind capacitatea Metrorex de a-și continua activitatea, blocând sute de milioane de lei în litigii și penalități, în timp ce infrastructura de transport rămâne subdimensionată. 

Cum a eșuat contractul de 103 milioane de euro dintre Metrorex și Alstom pentru trenuri noi. Compania de stat, nevoită să scumpească biletele de transport cu 40%, ca să supraviețuiască
Mariana Miclăuș, director general METROREX, și Gabriel Stanciu, Alstom. Foto: Agerpres

Cum a blocat Alstom Magistrala V 

Astfel, conform documentelor reiese un eșec managerial de proporții la Metrorex. În timp ce livrarea celor 13 trenuri noi este întârziată de ani buni, conducerea companiei s-a încurcat în calculele penalităților, a ignorat avertismentele financiare și a ajuns să fie subiectul unei intervenții diplomatice la nivel înalt. 

Contractul din 2020 pentru achiziționarea celor 13 trenuri părea a fi salvarea Magistralei V (Drumul Taberei). Realitatea din teren este însă dezastruoasă, pentru că Alstom a depășit brutal termenele de punere în funcțiune.

Primul tren trebuia să circule din luna mai a anului 2023, dar Alstom a propus un grafic actualizat în care termenul a fost împins către sfârșitul lui 2024. Același măr otrăvit ca și în cazul Autorităţii pentru Reformă Feroviară din septembrie 2024. Francezii au justificat amânarea susținând că este nevoie de o perioadă de omologare de 11 luni, față de cele cinci luni asumate inițial în ofertă. Cert este că, până la sfârșitul anului 2025, deși o parte din trenuri au ajuns fizic în România, ele zac neutilizate, în timp ce călătorii așteaptă pe peron din cauza lipsei de material rulant. 

Haos la vârful Metrorex: Cum se „pierd” 100 de milioane din acte 

Unul dintre cele mai scandaloase aspecte este relevat de o notă de informare care arată că în ședința Consiliului de Administrație din decembrie 2023 s-a descoperit că membrii CA și directorul general au fost informați eronat cu privire la cuantumul penalităților. Direcția Financiară a emis inițial facturi de penalități în valoare de 11,4 milioane de euro (aprox. 56 milioane de lei). Ulterior, s-a constatat că suma reală a prejudiciului din întârzieri era mult mai mare, ajungând la peste 160 milioane de lei. Cercetarea administrativă internă a scos la iveală proceduri de lucru superficiale și o lipsă totală de coordonare între departamentele Tehnic și Financiar, care „nu au comunicat eficient” datele din contract.

Cum a eșuat contractul de 103 milioane de euro dintre Metrorex și Alstom pentru trenuri noi. Compania de stat, nevoită să scumpească biletele de transport cu 40%, ca să supraviețuiască
Informare eronată a CA 

Șantajul datoriilor încrucișate și intervenția ambasadei 

La un moment dat, relația dintre români și francezi a degenerat într-un conflict juridic și diplomatic. Alstom Transport SA România, care asigură mentenanța flotei actuale, are o grămadă de facturi neplătite de către Metrorex.

Compania românească are restanțe la plata mentenanței de peste 270 milioane de lei și a cerut Curții de Conturi acordul pentru o „compensare” a datoriilor. Adică să șteargă datoriile către Alstom în schimbul penalităților pe care firma franceză le datorează pentru trenurile întârziate. În noiembrie anul trecut, Alstom a reușit să pună poprire pe conturile Metrorex în contul unei părți din datorie.

Conflictul a ajuns pe masa ministrului Transporturilor după ce Ambasada Franței și conducerea regională Alstom au intervenit oficial. Șeful misiunii diplomatice a cerut evitarea unui conflict, în timp ce Metrorex a menținut un ton dur, avertizând că, în lipsa unui acord, se va ajunge la instanță.

Cum a eșuat contractul de 103 milioane de euro dintre Metrorex și Alstom pentru trenuri noi. Compania de stat, nevoită să scumpească biletele de transport cu 40%, ca să supraviețuiască
Intervenția ambasadorului Franței referitoare la Alstom
Cum a eșuat contractul de 103 milioane de euro dintre Metrorex și Alstom pentru trenuri noi. Compania de stat, nevoită să scumpească biletele de transport cu 40%, ca să supraviețuiască
Stabilire întâlnire cu ambasadorul Franței

Detalii despre conflictul dintre Metrorex și Alstom apar și în interceptările făcute de către DNA în cazul avocatei Adriana Mihaela Georgescu. Într-una dintre stenograme, avocata Georgescu spunea: „Uite, l-a ajutat pe Gabi Stanciu cu Alstom. Îl executa Metrorexul, îi blocau scrisoarea de garanție de 10 milioane de euro. Eu am vorbit cu Nicușor și cu Bolojan, dar l-a dus Sprînceană la Cătălin, și Cătălin face bara-bara cu Sprânceană. 

Tucan Jean-Paul: Și ce a făcut ăsta pe lângă ministru? Ce i-a rezolvat? 

Georgescu Adriana Mihaela: Vrei să te vezi cu Dragoș? Eu știu om rezolvat de Sprînceană cu situații mai grele ca ale tale. Alstom este cel mai puternic constructor pe parte feroviară. Eu vorbisem cu Nicușor și cu Bolojan, dar m-au sunat târziu, când scrisoarea de 10 milioane de euro era deja în executare la Metrorex. Când m-am dus să mă văd cu Gabi… îl știu de 10 ani…” 

Garanții bancare și risc de faliment 

Realitatea este că Metrorex depinde de o garanție bancară de bună execuție emisă de Société Générale, în valoare de peste 20 milioane de euro. Deși valabilitatea a fost prelungită, incapacitatea Metrorex de a încasa aceste sume sau de a pune trenurile pe șine pune în pericol stabilitatea financiară a companiei. Auditorii avertizează că Metrorex are un activ net negativ de șapte ani, iar pierderile sunt alimentate de acest blocaj contractual, compania riscând chiar să intre în faliment. 

Raportul Corpului de Control propune sesizarea organelor judiciare, care pare a fi singura cale de a lămuri cum s-au „rătăcit” cifrele penalităților și de ce statul român acceptă să fie umilit pe banii călătorilor. 

Între timp, acțiunile Alstom au scăzut cu 30% la Bursa din Paris, având probleme mari cu lichiditățile încă de la sfârșitul anului 2023, ceea ce a dus și la întârzierea proiectelor pe care le are în desfășurare. 

Metrorex scumpește biletul

Concluziile raportului de audit sunt sumbre și arată că Metrorex se află într-o stare de „incertitudine semnificativă” privind capacitatea de a-și continua activitatea. Cu un activ net negativ de șapte ani și sute de milioane de lei blocate în litigii și penalități care există doar pe hârtie, compania pare incapabilă să iasă din cercul vicios al datoriilor și al managementului ineficient. 

În timp ce directorii sunt premiați pentru „performanță”, iar trenurile noi zac neutilizate în depouri din cauza proceselor de omologare prelungite, nota de plată pentru acest haos administrativ este transferată, ca de obicei, către public. 

Începând cu luna mai, călătorii vor fi nevoiți să suporte o creștere drastică a tarifului, prețul unei călătorii cu metroul urmând să ajungă la 7 lei. Această scumpire vine într-un moment în care calitatea serviciului rămâne neschimbată, cu timpi de așteptare mari mai ales pe Magistralele II și V și o infrastructură subdimensionată care nu poate răspunde nevoilor actuale ale Bucureștiului. Singura logică a scumpirii este ca să compenseze deficitul financiar cauzat de managementul defectuos al companiei.

Însă nu doar conflictul cu Alstom a dus la situația grea a Metrorex și la riscul major de faliment. Raportul Corpului de Control relevă pierderi financiare masive la care se adaugă dezinteresul cras vizavi de funcționarea ilegală a centrului de medicină a muncii timp de peste două decenii. Investigația evidențiază nereguli grave, precum exploatarea ilegală a terenurilor statului de către sindicat, atribuirea directă a contractelor de publicitate de milioane de euro și administrarea ineficientă a Terminalului Străulești, care generează pierderi lunare enorme. Toate aceste aspecte conturează o imagine a managementului defectuos și a utilizării netransparente a fondurilor publice în cadrul companiei. Pentru a mai salva ceva, prețul biletelor va fi majorat de la 1 mai.

Societatea Comercială de Transport cu Metroul București „Metrorex” SA este o companie de stat, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. Aceasta este condusă de un Consiliu de Administrație format din cinci membri (unii dintre ei cunoscuți sinecuriști) și de o suită de directori în fruntea cărora se află directoarea generală Mariana Miclăuș.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.