Cei doi au gătit un preparat special, cu carne de vânat, cu care i-a impresionat pe chefi. Bruneta a povestit despre cea mai grea perioadă din viața ei, timpul petrecut în închisoare.

Mirela Banias a stat în închisoare patru ani şi două luni, a fost victima femeilor violente şi a primit inclusiv ameninţări cu moartea.

Cum arată acum Mirela, fosta concurentă de la „Insula Iubirii”. Bruneta a stat patru ani în penitenciar și a fost bătută crunt

„Am fost căsătorită, zece ani, am încălcat legea din cauza soţului, am ajuns închisă. Eram funcţionar bancar. Soţul avea nevoie de bani. L-am rezovlat cu o sumă anume. Am luat peste 100 000 de euro. El nu a mai fost de găsit. Mi-am dat seama că am greşit şi m-am predat. Am stat închisă patru ani şi două luni.

 Au fost cele mai grele momente. Până m-am obişnuit cu modul de viaţă de acolo. Femeile sunt rele, sunt geloase. Am ajuns să fiu şi bătută, să îmi fure hainele, mâncarea, să îmi facă tot felul de chestii. La început, pe carantină, aveam o colegă de cameră periculoasă. Îmi zicea: eu te omor! Îmi făcea cuţit din capac de conservă.

Meditații de partid. „Caravana educației” sau cum încearcă PSD să transforme problemele din învățământ în voturi. Expert: „E campanie camuflată”
Recomandări
Meditații de partid. „Caravana educației” sau cum încearcă PSD să transforme problemele din învățământ în voturi. Expert: „E campanie camuflată”

Nu dormeam noaptea. Îmi era frică. Am spălat haine la tot penitenciarul. Eram obişnuită din alt mediu. A trebuit să mă descurc. (…) Soţul a dispărut după ce am fost eliberată. A venit cu greu la divorţ, la notar. Mi-a zis sec: că este cu tipa nouă cu un an mai mult decât era cu mine. Avea şi copil”, a povestit Mirela Banias la Antena 1, potrivit Spynews.

66050218_2624562844333087_2850560006124732416_nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

La începutul lunii iulie, Mirela Baniaș s-a căsătorit cu Florin Tecar, bărbatul care i-a redat din nou încrederea în ea, după ce a fost părăsită de Ionuț Gojman, încă de când se aflau în Thailanda, la Insula Iubirii.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Bărbatul din TRECUTUL Ginei Pistol care a făcut-o să PLÂNGĂ la nuntă! Moment critic de faţă cu toată lumea
Playtech.ro
Bărbatul din TRECUTUL Ginei Pistol care a făcut-o să PLÂNGĂ la nuntă! Moment critic de faţă cu toată lumea
Carmen Harra, previziuni despre căsnicia Ginei Pistol cu Smiley. Ce șanse are mariajul lor: 'Singura...'
Viva.ro
Carmen Harra, previziuni despre căsnicia Ginei Pistol cu Smiley. Ce șanse are mariajul lor: 'Singura...'
Ce a descoperit dr. Suto la CT: M-am bucurat, pentru că această boală...
PUBLICITATE
Ce a descoperit dr. Suto la CT: M-am bucurat, pentru că această boală...
Lovitură pentru Irinel Columbeanu, direct din America. Nici de ziua lui nu și-a văzut fiica: „Sunt niște probleme”
FANATIK.RO
Lovitură pentru Irinel Columbeanu, direct din America. Nici de ziua lui nu și-a văzut fiica: „Sunt niște probleme”
Un șofer de BMW care și-a parcat mașina pe plajă a găsit-o luată de valuri la scurt timp. 'Nu poți parca acolo'
Știrileprotv.ro
Un șofer de BMW care și-a parcat mașina pe plajă a găsit-o luată de valuri la scurt timp. 'Nu poți parca acolo'
Invitații au continuat să danseze la câțiva metri de criminaliști, după o răfuială sângeroasă la o nuntă din Bragadiru
Observatornews.ro
Invitații au continuat să danseze la câțiva metri de criminaliști, după o răfuială sângeroasă la o nuntă din Bragadiru
Felul în care Sepsi foloseşte limba maghiară public a provocat valuri: "Am o problemă că e prima limbă / Tu nu ai ţine cu echipa românească din Szeged?"
Orangesport.ro
Felul în care Sepsi foloseşte limba maghiară public a provocat valuri: "Am o problemă că e prima limbă / Tu nu ai ţine cu echipa românească din Szeged?"
La brațul cărui bărbat celebru, proaspăt divorțat, și-a făcut apariția Sore, la nunta lui Smiley! Noul cuplu i-a uimit pe toți!
Unica.ro
La brațul cărui bărbat celebru, proaspăt divorțat, și-a făcut apariția Sore, la nunta lui Smiley! Noul cuplu i-a uimit pe toți!
Horoscop 29 mai 2023. Balanțele au motive să fie dezamăgite de anumite aspecte legate de muncă, dar nu e momentul pentru o schimbare radicală
HOROSCOP
Horoscop 29 mai 2023. Balanțele au motive să fie dezamăgite de anumite aspecte legate de muncă, dar nu e momentul pentru o schimbare radicală