Cum arată site-ul pe care ministrul Anisie vrea să facă digitalizarea educației. Două file de text și nicio cifră, niciun studiu!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Ministerul Educației a lansat luni site-ul smart.edu, creat pentru dezbaterea publică a strategiei digitalizării educației. Noul site nu oferă niciun document pentru cetățenii care vor să trimită sugestii, așa cum îi îndeamnă ministrul Monica Anisie.
Cuprins:
Ministrul educației, Monica Anisie, a organizat, luni dimineață, o conferință de presă pentru a lansa dezbaterea publică privind strategia pentru “digitalizarea educației în 2021-2027“. Conform practicii internaționale, orice propunere de politică publică trebuie să aibă cel puțin aceste lucruri:
- studii și cifre - ca să vedem exact unde ne aflăm acum;
- obiective concrete - ca să știm unde vrem să ajungem;
- mai multe scenarii sau propuneri de soluții - ca să fie atinse acele obiective, iar cetățenii să aibă de unde alege;
- etape și termene realiste de implementare;
- o listă de priorități (de exemplu, în cazul educației digitale, ce grupuri de beneficiari ne interesează în primă instanță: elevii din marile orașe sau cei din mediul rural?);
- să fie realizată în urma unei consultări cu actorii cei mai importanți;
- sursele de finanțare.
Cum fac englezii și spaniolii
Un exemplu poate fi ultima strategie din Marea Britanie cu privire la formarea profesorilor, care este ușor de parcurs și de înțeles. Ea are la bază 12 rapoarte și studii din domeniul educației.
Sau strategia din Spania pentru întregul sistem de învățământ, care prevede mai multe obiective (și programe prin care pot fi îndeplinite).
Site-ul smart.edu, lansat de Ministerul Educației nu prevede nimic din aceste criterii. Primele paragrafe sunt o descriere generală a motivelor pentru care este nevoie de digitalizarea educației.
La ce decalaj ne referim?
Se vorbește “despre un puternic decalaj digital între unitățile de învățământ”, dar nu răspunde la niște întrebări importante pentru a înțelege ce înseamnă acest decalaj: câte școli sunt conectate la o rețea de internet? Câte școli au suficiente laptopuri pentru învățământul online sau hibrid? Câte proiectoare au profesorii la dispoziție pentru a putea folosi internetul ca să-și facă lecțiile mai atractive? În ce zone se află școlile cu cele mai puține resurse?
Pe același site se invocă “posibilitățile reduse ale familiilor în a acorda sprijin beneficiarilor educației, copiii, pentru participare la lecții online”.
Dar nu ni se spune câți dintre părinți nu-și pot sprijini copiii pentru a face școală online. Nu ni se prezintă nici măcar un raport al nivelului de sărăcie în care trăiesc minorii din România.
Urmează o rubrică cu “priorități” prezentate mult prea vag pentru a înțelege ce își propune mai exact Ministerul Educației. De exemplu, accesibilitatea este definită ca “asigurarea infrastructurii digitale și a tehnologiilor emergente pentru acces la o educație incluzivă și de calitate”, dar nu ni se explică cine ar putea fi beneficiarii sau câți cetățeni sunt luați în considerare în calculele ministerului.
Soluțiile sunt formulate în câteva fraze
Ministerul propune și câteva direcții pentru digitalizarea educației:
- “Susținerea formării digitale inițiale și continue a cadrelor didactice”; însă nu știm ce instituții vor face această profesionalizare sau cum vor fi selectați experții care vor forma profesorii.
- “Crearea de resurse educaționale deschise atractive”; însă nu știm ce înseamnă atractiv pentru elevii din România, pentru că nu avem niciun studiu în acest sens și nici nu se face referire la vreun studiu din afară.
- “Dezvoltarea și multiplicarea parteneriatelor public-private prin participarea la rețele digitale”; însă nu știm dacă și ce beneficii vor avea firmele care vor colabora cu Ministerul Educației.
Apoi sunt enunțate câteva inițiative europene în care România își propune să fie inclusă, dar fără o minimă explicație, precum și o listă de principii sau de rezultate la care autoritățile își doresc să ajungă.
Nu sunt ținte precise ca “până în 2027 vrem să avem x% școli conectate la internet” sau “y% dintre profesori să cunoască și cele mai noi metode de predare în online”, ci formulări abstracte ca “un sistem de educație flexibil, digitalizat, adaptabil, de calitate, capabil să răspundă provocărilor și să genereze schimbarea”.
Cetățenilor nu li s-a explicat ce ar putea însemna schimbarea, dar sunt invitați să-și spună părerea, fără să se bazeze pe nicio cifră. Căci site-ul nu conține nicio cifră!
