Credincioși de toate vârstele s-au adunat pentru a respecta tradițiile specifice sărbătorii Nașterii Domnului, celebrată conform calendarului pe rit vechi. Slujba a fost oficiată de doi preoți, iar participanții s-au rugat pentru sănătate, pace și bunăstare.

Ajunul Crăciunului are o semnificație deosebită pentru comunitatea sârbă, fiind marcat prin participarea la oficiile religioase și păstrarea obiceiurilor moștenite din generație în generație.

În cadrul slujbei, copiii au susținut un scurt moment artistic, iar la final au fost răsplătiți de Moș Crăciun.

După încheierea slujbei, în curtea bisericii din Mehala a fost aprins un stejar, respectând tradiția Badnjak.

Potrivit Iuliei Tamazlicariu, autoarea lucrării de licență „Crăciunul la sârbi”, prezentată în 2014 la Universitatea de Vest din Timișoara, Badnjak este pomul care se aprinde în Ajunul Crăciunului, de obicei stejar, considerat de unii etnologi „pomul Domnului”.

În tradiția slavilor de sud, Badnjak are și o semnificație mitică, fiind asociat cu un personaj simbolic care apare în Ajun sau la trecerea dintre ani și aruncă un toiag în focul ritual. La sârbi, Ajunul Crăciunului mai este cunoscut și ca „badni dan”.

În această zi se pregătește și „turta cu noroc”, în interiorul căreia se ascunde o monedă de aur sau de argint.

În seara de Ajun, în toate casele sârbești se consumă mâncare de post. Conform tradiției, membrii familiei trebuie să fie curați, pentru ca sărbătoarea Crăciunului să îi găsească purificați.

La masă se servesc preparate precum supă de roșii sau ciorbă, fasole uscată, pește, nuci, miere și prune uscate.

Nucile au un rol simbolic important, fiind considerate purtătoare de puteri magice. După cina din Ajun, patru nuci sunt aruncate în camerele mari ale casei, în formă de cruce, însoțite de rostirea rugăciunii „În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin”.

În credința populară, sunetul nucilor ar fi alungat hoții, semn că locuința este protejată de forțe malefice.

Un alt element esențial al serii este mierea, consumată de toți membrii familiei, despre care se crede că aduce un an dulce, cu sănătate și belșug.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.