De ce industria din Polonia primește comenzi după achiziția de către stat a rachetelor Patriot, iar România, nu

Comentează

România dă 3,9 miliarde de dolari pe rachete Patriot, însă nu beneficiază de investiții în industria de apărare de pe urma contractului. Numite contracte de offset, acestea presupun întoarcea a până la 80% din valoarea comenzilor militare în economie, prin subcontractări și investiții locale.

Polonia cumpără, în schimb, rachete Patriot de 4,75 miliarde de dolari, dar o sumă de 178 de milioane de dolari este contractul de offset, potrivit Defence24.com.

În cadrul acestuia, grupul polonez PGZ va realiza camioanele pentru bateriile de rachete, care vor fi realizate în configurații de 8x8 sau 4x4, scria, în septembrie 2020, TheFirstNews.com.

Libertatea a întrebat reprezentanții Raytheon de ce există această diferențiere.

Diferențe între contracte

Mike Ellison, executivul responsabil de cerințe și capabilități al companiei americane, care se ocupă de Europa de Est, spune că Polonia a cerut o serie de modificări ale rachetelor.

În schimb, România a cerut aceeași procedură prin care cumpără armament și Guvernul Statelor Unite, iar acest lucru aduce o serie de avantaje, precum preț mai mic și disponibilitate mai rapidă a echipamentelor.

Mike Ellison, executivul care se ocupă de tehnică și capabilități în cadrul Raytheon, responsabil pentru Europa de Est | FOTO: Raytheon

România nu cumpără rachetele direct de la Raytheon, ci prin intermediul guvernului Statelor Unite. Aceste contracte se fac printr-un program special numit Foreign Military Sales (FMS), care este principala modalitate prin care guvernul american vinde armament și servicii de apărare națiunilor partenere.

FMS garantează că Forțele Armate Române vor primi cele mai bune sisteme la un preț corect. Contractele derulate prin FMS se supun acelorași controale și reguli stricte precum achizițiile realizate de SUA, astfel ca națiunile partenere să poată avea încredere deplină în procesul de achiziție.Mike Ellison:

Sistem de rachete Patriot | FOTO: Raytheon

Polonia a vrut altă configurație

În schimb, Polonia a cerut o configurație diferită pentru sistemele Patriot și un offset extins, spune oficialul Raytheon.

„România a cerut aceeași configurație pe care o are Armata SUA și, în plus, și-a dorit livrarea primei unități în doar 24 de luni. Pentru a ne asigura că respectăm această cerință, am fost nevoiți să accelerăm procesul de producție pentru un timp de execuție mult mai scurt decât cel pe care îl oferim de obicei clienților. Astfel, chiar și în contextul unei pandemii globale, am reușit să ne respectăm termenul-limită asumat și să livrăm României primul sistem Patriot în septembrie 2020”, mai mai arătat Ellison.

Conform lui Ellison, sistemele Patriot sunt folosite și de Germania, Olanda, Spania, Polonia, Suedia și Grecia.

Acorduri cu Romaero și Aerostar

Oficialul companiei mai spune că Raytheon Missiles & Defense a semnat acorduri cu Romaero și cu Aerostar Bacău, pentru colaborare în ceea ce privește producția și mentenanța tehnică, „nu doar pentru sistemele Patriot ale României, ci și, potențial, pentru sistemele deținute de celalalte 16 națiuni”.

Întrebat dacă societatea este interesată de o colaborare cu compania de stat Romarm, acesta a oferit un răspuns diplomat: „explorăm activ toate posibilitățile de producție de la nivel local”.

Rachetele „invizibile” anti-nave

În luna aprilie, România a mai comandat o serie de rachete Raytheon. Este vorba de rachete anti-navă, contract de 286 de milioane de euro. Acesta este derulat tot prin intermediul guvernului SUA.

Sistemele conțin:

  • Vehiculul de lansare mobilă;
  • Sistemele radio tactice;
  • Centrul de distribuție a tragerii;
  • Rachetele Naval Strike (NSM).
Rachetele anti-navă ale Raytheon pot lovi cu precizie la 185 de kilometri | FOTO: Raytheon

Despre acestea, Ellison spune că sunt aproape invizibile și sunt capabile să lovească ținte aflate la 100 de mile nautice, adică la 185 de kilometri distanță.

Ce putem spune noi este că Sistemul de Apărare de Coastă Naval Strike Missile (NSM) este o rachetă de croazieră anti-navă de ultimă generație, cu o abilitate inegalabilă de a lovi ținte maritime. De altfel, vorbim despre o rachetă extrem de manevrabilă, cu un design care o face aproape invizibilă, capabilă să zboare foarte aproape de suprafața mării și să acționeze la distanțe de peste 100 mile nautice.Mike Ellison:

Acesta a mai afirmat că rachetele respective au fost construite pentru a putea să opereze în condiții meteorologice diverse, inclusiv cele zona arctică a Norvegiei.

Conform Raytheon, 30 de „parteneri” din Europa folosesc în acest moment tehnică furnizată de gigantul american.

Cine este Raytheon

Cu sediul în Walthan, Massachusetts, Raytheon este unul dintre cei mai mari producători de armament din lume. Compania are o capitalizare bursieră de 133,6 miliarde de dolari și 181.000 de angajați.

Raytheon a avut în 2020 vânzări totale de 57,1 miliarde de dolari și raporta la final de an comenzi totale de 150,1 miliarde de dolari.

În 2020, societatea a anunțat pierderi de 3,5 miliarde de dolari, după un câștig net de 5,5 miliarde în 2019.

Pe lângă rachetele Patriot, Raytheon mai produce acum și rachetele de atac Tomahawk și rachetele sol-aer Stinger și Javelin, care pot fi purtate de soldați.

Raytheon deține și Pratt&Whitney - care produce motoare de avioane, atât civile, cât și militare, și Collins Aerospace - care produce componente pentru aviație. O altă unitate produce sateliți și oferă servicii spațiale armatei americane.

În 2020, Raytheon a fuzionat cu United Technologies, producător motoare de avioane și componente, care mai producea și lifturi și aparate de aer condiționat. Unitățile care realizau lifturi și electrocasnice au fost separate și există ca entități independente acum.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Protestul oierilor, confiscat de oamenii lui Călin Georgescu
21:13
Jurnaliști Realitatea Plus, Digi24 și Snoop, agresați la protestul din Piața Victoriei. Un cameraman a ajuns la spital
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
21:08
Nou mesaj transmis de Ilie Bolojan, după violențele de la protestele din Piața Victoriei: „Societatea e prinsă între crize suprapuse care par că nu se mai termină”
MONDEN
Adelina Pestrițu prezintă emisiunea „Burlacii:Foc în Paradis”
18:58
Câți oameni s-au uitat la premiera show-ului „Burlacii” de la Pro TV. Emisiunea prezentată de Adelina Pestrițu nu a adus cifrele așteptate
Adela-Popescu
Exclusiv
18:30
Adela Popescu a revenit în actorie:„Copiii nu sunt învățați cu mine să plec atât de mult”.Ce decizie a luat Radu Vâlcan
POLITIC
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
16:46
Nicușor Dan a reacționat după violențele din Piața Victoriei, de la protestul oierilor: „Atacurile şi agresiunile, actele de vandalism sunt inacceptabile”
Sorin Grindeanu îi cere public lui Ilie Bolojan să intervină de urgență după violențele de la protestele oierilor.Sursă foto: Dumitru Angelescu.
16:43
Sorin Grindeanu, mesaj pentru Bolojan după protestele oierilor: „Fiți responsabil şi rațional! Interveniți!”
Ultimele știri
21:50
10 cele mai rele aeroporturi din lume dezvăluite de călători frecvenți: „Am pierdut numeroase zboruri”
06:43
Bilanțul protestului fermierilor din Piața Victoriei care a degenerat în violență: 26 de persoane ridicate, 25 de răniți și jurnaliști agresați
21:47
Pentagonul a prezentat bilanțul pagubelor suferite de SUA în urma atacurilor iraniene în Orientul Mijlociu
21:40
100 de câini și 20 de pisici, salvați din „casa ororilor” după moartea proprietarului. Multe animale erau bolnave
TRENDING
14 sept.
Sute de mii de pensii, recalculate greșit: raportul Curții de Conturi dezvăluie greșeli grave în activitatea Casei de Pensii
14 sept.
El Nino va schimba toamna și iarna pe planetă: centrul și nordul Europei vor fi puternic afectate
14 sept.
În anii ’50 era o câmpie aridă. Azi, 33.000 de hectare de sere produc peste 4 milioane de tone de legume și fructe
horoscopul zilei de astăzi 16 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 16 septembrie 2026. Leii pot descoperi o nouă dimensiune, mai profundă, a conexiunii pe care o au cu partenerul de cuplu
Meghan Markle și Prințul Harry s-au întors în Marea Britanie. Sursă foto:Profimedia
20:28
Meghan Markle și prințul Harry și-au retras copiii de la școală după doar două zile: motivul din spatele deciziei radicale
Un director concediat pentru un bonus de 35.000 de euro a obținut 140.000 de euro în instanță. Sursă foto: Getty Images.
19:16
Un director concediat după ce s-a plâns că un bonus de 35.000 de euro „e prea mic” a câștigat în instanță o sumă uriașă
O persoană care poartă mănuși și ține cu penseta o brățară de aur
18:20
A dat nici 4 euro pe două obiecte dintr-o piață de vechituri. Ce a descoperit la magazinul de bijuterii: „Am avut lacrimi în ochi”
O femeie din SUA a fost plătită cu 5.000 de dolari să se mute într-un loc de care nu auzise niciodată. Sursă foto: Profimedia.
17:27
O femeie din SUA a fost plătită cu 5.000 de dolari să se mute într-un loc de care nu auzise, iar acum economisește sute de dolari lunar: „Pot să-mi trăiesc viața”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Hasan Halefoglu
Exclusiv
19:00
Verdict dur dat de un judecător la adresa SRI, într-un caz de expulzare pentru suspiciuni de activitate teroristă: „Înșiruire de supoziții fără probe, alegații contradictorii”
Viorel Oarză
16:33
Un interlop din Iași a fost găsit împușcat în cap, într-o pădure de lângă oraș. În ce stare e Viorel Oarză
Un polițist verifică actele unui șofer dintr-o mașină neagră
15:16
Sute de șoferi au rămas fără permis într-o singură zi. Poliția a dat amenzi de peste 4 milioane de lei
La 1 iulie 2026, adunarea creditorilor RAAN a decis, cu votul decisiv al AFM, reluarea licitațiilor pentru activele termocentralei Romag Termo Halânga, situată în apropiere de Drobeta Turnu Severin. Sursă foto Raan
14:30
Umbrărescu vrea să cumpere activele Regiei Autonome pentru Activități Nucleare: UMB Holding a depus ofertă pentru gigantul din Mehedinți aflat în faliment
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
16:54
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
12:00
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
07:00
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?