Decăderea diplomaților ruși la rolul de portavoci ale lui Putin: „Întâlnirile cu ei sunt suprarealiste, minciunile lor, ofensatoare”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Emisarii oficiali ruși erau odinioară apreciați pentru abilitățile lor diplomatice, chiar dacă, în mod frecvent, pozițiile susținute de ei intrau în coliziune cu cele occidentale. Acum însă ei sunt văzuți ca niște purtători de cuvânt irelevanți ai războiului purtat de Kremlin, au spus mai mulți diplomați și experți din vest, citați de revista Foreign Policy.
Cuprins:
Debutul invaziei rusești în Ucraina a uimit întreaga lume și, aparent, pe cel puțin unul dintre diplomații Moscovei, care nu era pe deplin la curent cu intențiile revanșarde ale președintelui său, Vladimir Putin.
„Nu am crezut că invazia va avea loc, am vrut să cred că este vorba de un joc diplomatic”, a declarat pentru Foreign Policy Boris Bondarev, un fost diplomat rus care a lucrat la misiunea Moscovei la Națiunile Unite, de la Geneva, până la începutul acestui an.
Într-o scrisoare de demisie din luna mai, Bondarev și-a anunțat dezgustul față de război și decizia de a demisiona din Ministerul rus de Externe. „Niciodată nu mi-a fost atât de rușine de țara mea ca pe 24 februarie”, a scris el.
Dar dacă cineva s-ar apuca să caute alte poziții critice față de război în cadrul Ministerului de Externe al Rusiei nu ar găsi mai nimic. Bondarev este, până în prezent, singurul diplomat rus care a demisionat public în semn de protest față de război.
În săptămânile care au precedat invazia, înalții emisari ruși din Occident au respins în mod repetat avertismentele privind iminența asaltului, pe care le-au catalogat drept temeri occidentale sau conspirații exagerate venite de la Washington.
„Nu există nicio invazie și nu există astfel de planuri”, a declarat Anatoli Antonov, ambasadorul Rusiei la Washington, într-un rar interviu public acordat CBS News la 20 februarie - cu doar patru zile înainte de invazie.
Pe scurt, emisarii ruși au comis unul dintre cele două păcate fundamentale ale diplomației: fie au mințit flagrant într-un mod ușor de dezmințit, fie au dezvăluit că au fost complet excluși din procesul decizional al propriului lor guvern, scrie Foreign Policy.
Pentru diplomații occidentali, concluzia este simplă: Ministerul de Externe al Rusiei pur și simplu nu mai este ceea ce a fost, concluzionează revista.
Faimosul corp diplomatic al Moscovei, care a produs unii dintre cei mai duri și mai eficienți emisari europeni, a fost redus la o instituție golită de conținut, compusă din propagandiști, spioni deghizați în diplomați și mașini birocratice.
„Nu sunt capabili să discute sau să admită fapte reale”
Diplomații ruși sunt acum complet excluși din „verticala puterii”, fără „nicio capacitate de a influența deciziile Kremlinului”, a declarat un diplomat european de rang înalt, care a vorbit cu Foreign Policy sub acoperirea anonimatului.
„Întâlnirile cu ei sunt suprarealiste, nu sunt capabili să discute sau să admită fapte reale, critică «naziștii» din Ucraina, și vorbesc despre cum NATO vrea să invadeze Rusia”, a adăugat oficialul.
În ultima vreme, a adăugat el, întâlnirile cu diplomații ruși sunt „adesea o pierdere de timp”.
„Este ca și cum și-ar fi pierdut complet abilitățile și capacitatea de a transmite mesaje care ar putea influența publicul străin”, a declarat și Scott Rauland, un fost diplomat american, care a fost consul general la Ekaterinburg, Rusia, la mijlocul anilor 2000, iar mai târziu ambasador interimar al SUA în Belarus.
„Minciunile pe care ambasadorii și ambasadele Rusiei le promovează acum sunt atroce, sunt ofensatoare. Este ca o instituție complet diferită de cea cu care am avut de-a face”, a adăugat el.
„Nu știu dacă vor putea vreodată să recâștige tipul de respect profesional pe care îl aveau odată”, a mai spus acesta, citat de Foreign Policy.
După invazie, diplomații ruși fie au susținut ferm justificările false ale președintelui rus Vladimir Putin pentru război, fie au preferat să păstreze tăcerea.
Unele ambasade rusești s-au baricadat practic, iar ambasadorii lor au încetat să mai țină discursuri publice sau să acorde interviuri pentru mass-media independente. Alții au început să promoveze public falsuri incendiare și teorii ale conspirației despre război: oficialii occidentali spun că acestea echivalează cu promovarea crimelor de război sau a genocidului.
„Militanții Azov merită execuția și moartea nu prin împușcare, ci prin spânzurare, pentru că nu sunt soldați adevărați. Ei merită o moarte umilitoare”, spunea un tweet al Ambasadei Rusiei la Londra pe 29 iulie, cu referire la unitate ucraineană integrată în garda națională a țării, acuzată de Rusia de simpatii naziste.
„Ministrul niet”
Nu a fost întotdeauna așa. Chiar și în momentele dificile din trecut ale relațiilor dintre Vest și Rusia, diplomații occidentali au admis un respect pentru omologii lor ruși, pe care îi considerau actori politici abili.
La un moment dat, corpul diplomatic al Națiunilor Unite l-a poreclit pe actualul ministru de externe Serghei Lavrov, pe atunci emisarul Rusiei la ONU, „ministrul niet (nu)”, pentru capacitatea sa de a bloca inițiativele diplomatice americane și europene la fiecare pas.
Foștii diplomați americani de rang înalt erau impresionați de abordarea sa asertivă, dar profesionistă, a postului.
Diplomații ruși sunt încă supuși unor ani de instruire în culturile și limbile străine, specializându-se în regiuni și țări în care pot petrece ani. De exemplu, Andrei Denisov, ambasadorul Rusiei la Beijing, a petrecut peste două decenii lucrând în China pentru Ministerul de Externe sovietic, înainte de a se întoarce la post ca ambasador al Moscovei, în 2013.
Oficialii occidentali recunosc de altfel că diplomații ruși detașați în țări din afara Occidentului, cum ar fi China sau unele țări din Africa și Asia de Sud-Est, ar putea avea mai multă influență politică și mai multă libertate de manevră decât cei din Occident, unde reacția împotriva invaziei Rusiei rămâne dură.
Cu toate acestea, în general, diplomații occidentali spun că acum îi privesc pe omologii lor ruși cu dispreț.
Aceștia spun că îl văd pe Lavrov ca pe un purtător de cuvânt al lui Putin, un personaj care nu are nicio influență reală asupra politicii externe a Moscovei.
„Din câte știm, Lavrov însuși cunoștea (detalii despre invazie) doar pe măsură ce aceasta se producea”, a declarat Angela Stent, o expertă în politica externă rusă care a fost ofițer național de informații al SUA pentru Rusia și Eurasia în vremea administrației George W. Bush
„Dacă ar fi să ne uităm la experiența sa doar pe hârtie, la lunga sa carieră în diplomație, ar trebui să beneficieze de mult respect pe scena mondială”, a declarat Rauland, fostul consul general american.
„Dar nu poți spăla aceste crime de război oribile pe care le comite guvernul său și faptul că el este acolo doar mințind în mod activ despre asta. Pur și simplu nu văd cum poți trece peste asta”, a adăugat el.
Calitatea corpului diplomatic
Aceste sentimente merg până jos, pe scara Ministerului rus de Externe, unde ambasadorii, șefii adjuncți de misiune și ofițerii politici de nivel inferior din capitalele occidentale, odată respectați, sunt din ce în ce mai ostracizați și desconsiderați.
Foști oficiali americani au remarcat faptul că lipsa de demisii publice din partea Ministerului de Externe al Rusiei în legătură cu războiul - cu excepția lui Bondarev la Geneva - reflectă în mare parte calitatea corpului diplomatic rusesc din prezent.
Diplomații ruși de astăzi contrastează puternic cu diplomații deschiși din ultimii ani ai Uniunii Sovietice, au declarat oficialii occidentali.
Spre exemplu, ministrul sovietic de externe Eduard Șevardnadze s-a pronunțat împotriva desfășurării de trupe în Georgia, țara sa natală, în 1989, și a demisionat mai târziu, în decembrie 1990, în timp ce încerca să avertizeze că comuniștii de linie dură ar putea arunca țara înapoi în dictatură, anulând reformele liberale urmărite sub președintele de atunci, Mihail Gorbaciov.
Chiar și înainte de această ultimă invazie din Ucraina, diplomații ruși se dovediseră deja dispuși să treacă cu vederea cel puțin, și în multe cazuri să îmbrățișeze politica externă agresivă a Rusiei.
Iar politica a presupus, printre alte, invazia din Ucraina din 2014, utilizarea tot mai frecventă a grupărilor de mercenari în Africa și susținerea președintelui sirian Bashar al-Assad, în timp ce acesta duce un război brutal împotriva propriului său popor.
„Într-o anumită măsură, este o autoselecție, oamenii care lucrează în Ministerul de Externe fac acest lucru pentru că au acceptat linia oficială rusă, care a fost destul de consistentă cel puțin în ultimul deceniu”, a declarat Stent.
Diplomați sau spioni?
Un alt factor ce subminează Ministerul de Externe al Rusiei, potrivit unui al doilea oficial european care a vorbit cu Foreign Policy sub rezerva anonimatului, este faptul că majoritatea ambasadelor rusești din capitalele occidentale sunt considerate a fi pline de spioni deghizați în diplomați.
În săptămânile care au urmat invaziei Rusiei în Ucraina, țările occidentale au expulzat în mod colectiv aproximativ 400 de oficiali ruși care lucrau la ambasade, mulți dintre ei fiind acuzați că sunt agenți secreți.
„Nu mai este foarte clar într-o ambasadă rusă care diplomați sunt diplomați reali”, a declarat oficialul european.
Diplomații ruși, inclusiv Lavrov, au fost din ce în ce mai mult marginalizați în ultimii ani, în timp ce deciziile de politică externă și de securitate națională au fost luate de o mică clică de agenți ai Kremlinului din jurul lui Putin care, la fel ca el, au experiență în domeniul informațiilor și al apărării, au declarat oficiali occidentali și experți în Rusia.
Diplomații de carieră ai Rusiei au devenit astfel „executanți ai politicii, nu creatori de politici”, a declarat Michael McFaul, fost ambasador al SUA în Rusia.
În zilele de după invazie, Bondarev a spus că existau două tabere mari în rândul colegilor săi: cei care erau „foarte încântați” de invazie și cei care încercau să înțeleagă ce se întâmplă.
O mentalitate de soldat
„Am sugerat că poate ar trebui să demisionăm, poate ar trebui să facem o declarație”, a spus Bondarev.
„Dar oamenii au spus: «Ei bine, nu este o idee rea, dar ce vom face apoi? Dacă demisionăm, pierdem un loc de muncă, pierdem bani, nu știm ce să facem, ceilalți vor vedea acest lucru ca pe o trădare»”, a explicat fostul diplomat.
Bondarev a spus că, în cele din urmă, cel puțin zece diplomați ruși au demisionat în urma invaziei din Ucraina, dar nu și-au făcut publice deciziile. Foreign Policy nu a putut verifica în mod independent afirmația lui Bondarev.
Consecințele exprimării oricărei disidențe din interiorul sistemului rusesc sunt, de altfel, foarte mari.
„Dacă ești în Rusia, lucrând în minister, măsurile de descurajare sunt uriașe, poți fi închis”, a explicat Stent.
Chiar și cei detașați în străinătate, care ar putea cere azil, vor fi probabil îngrijorați de morțile premature ale unor disidenți ruși în relativa siguranță a Europei.
Bondarev crede că aceste temeri i-au ajutat pe mulți dintre foștii săi colegi să își justifice mai ușor decizia de a nu demisiona. Asta mai ales în condițiile în care în minister prevalează o mentalitate de soldat, iar angajații consideră că rolul lor este doar acela de a executa ordinele venite de sus.
„Pentru mulți dintre diplomații care lucrează în minister toată viața lor, este ca și cum ai fi în serviciul militar”, a spus el. „Este vorba de lipsa de responsabilitate și de teama de responsabilitate”, a adăugat fostul diplomat.
