Raluca Tulic, o adolescentă de 17 ani, internată la Spitalul Judeţean din Târgu Jiu cu amigdalită, a murit după ce i-ar fi fost administrat un antibiotic şi a intrat în şoc anafilactic.

Cadrele medicale nu i-au făcut înainte de administrarea antibioticului un test alergenic.

„Condamnă pe inculpata Braia Carmen la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art. 289 alin 1 Vechiul Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare . În baza art 33-34 Vechiul Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare pe care inculpata o va executa. (…) În baza art. 861 Vechiul Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 6 ani“, potrivit Judecătoriei Târgu Jiu.

Decizia poate fi contestată. Instanţa a mai acordat despăgubiri de peste 400.000 de euro către părinţii fetei, plătibile de către două societăţi de asigurare. De asemenea, Carmen Braia nu mai are voie să profeseze timp de trei ani.

În același dosar, asistenta Mariana Luminiţa Ionicioiu la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare pentru fals, întrucât ar fi modificat nişte acte medicale.


Citește și:  O româncă va deveni prima doamnă a Cataloniei, dacă provincia își va câștiga independența! Cum arată vasluianca Marcela Topor, soția președintelui Cataloniei


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Pățania unei femei care a rămas fără 600.000 € și două mașini după ce a angajat un bărbat să îi repare acoperişul, în Arad
Știrileprotv.ro
Pățania unei femei care a rămas fără 600.000 € și două mașini după ce a angajat un bărbat să îi repare acoperişul, în Arad
Gabriela Cristea a răbufnit după declarațiile lui Călin Georgescu: „Stimate domn și spun doar atât, când vei purta în pântec…” Mesajul vedetei a stârnit multe reacții!
Viva.ro
Gabriela Cristea a răbufnit după declarațiile lui Călin Georgescu: „Stimate domn și spun doar atât, când vei purta în pântec…” Mesajul vedetei a stârnit multe reacții!
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
"Nu l-au votat boţii şi nici TikTok-ul". Contramanifestaţie în Piaţa Universităţii, pentru susţinerea lui Călin Georgescu
Observatornews.ro
"Nu l-au votat boţii şi nici TikTok-ul". Contramanifestaţie în Piaţa Universităţii, pentru susţinerea lui Călin Georgescu
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI