Alina Iorga, elevă a unei școli postliceale sanitare din Bacău, s-a stins ieri, după ce a intrat în stare de șoc în urma unei infecții. Ea a fost internată la Spitalul județean de Urgență din Bacău în urmă cu două săptămâni, deoarece acuza dureri abdominale.
Inițial, fata a fost operată de apendicită, dar medicii băcăuani și-au dat seama că nu aceasta era problema. O infecție în zona uterină a invadat întreg organismul, iar tânăra a decedat luni la prânz. ”Avea dureri de burtă, vomita, se simțea rău. Au crezut că era apendicită, a fost operată luni, apoi s-a mai făcut o intervenție vineri. Am vorbit cu ea, am râs, părea că va fi bine. Sâmbătă, o asistentă a deconectat-o de la aparate. Starea de sănatate s-a înrăutățit. Ieri se sufoca, s-a simțit rău și în scurt timp a murit“, a spus, în lacrimi, Clara Iorga, mama fetei.
Familia crede acum că fiica lor a murit din cauza unei doze greșite de anestezic, a administrării greșite a medicamentelor, dar și din cauză că nu a fost bine îngrijită. ”Am cerut să o iau să o duc la Iași sau București, dacă ei nu sunt în stare să o vindece. Au zis nu, că e grav, dar că o vor face ei bine”, a mai spus Clara Iorga.
Un alt caz este cel al lui Alexandru Matanie (18 ani), care s-a stins în același spital băcăuan, tot din cauza unei infecții. Părinții au venit din Italia și afirmă că băiatul lor, pe care l-au văzut în urmă cu o lună de zile, era sănătos tun și că nu suferea de leucemie, așa cum li s-a spus.
”Miercurea trecută a fost dus la spital, deoarece nu se simțea bine. Ar fi răcit la plămâni. Am vorbit cu el și vineri, când a cerut să fie dus la un spital din Iași, unde medicii sunt mai pregătiți și au aparate. Mi-a spus că a fost supus la rele tratamente, a fost legat de pat și nu i s-a dat de mâncare“, spus Gheorghiță Matanie (43 de ani), tatăl băiatului, întors din Italia să-și îngroape copilul.
Conducerea Spitalului Judetean de Urgență (SJU) a demarat o anchetă. ”Nu putem să ne pronunțăm până nu se finalizează ancheta, până nu se fac autopsiile. Am început o anchetă în acest sens“, a spus dr. Aurelia Țaga, directorul medical al SJU Bacău.
Atât familia Alinei Iorga, cât și a lui Alexandru Matanie au depus plângeri penale dar și la Colegiul Medicilor.
Marcel Bădără, șeful Serviciului de Medicină Legală din Bacău, refuză încă să dea un verdict, dar afirmă că în ambele cazuri nu s-a intervenit la timp, pe fondul unor infecții, care au cuprins apoi, prin peritonită, întreg organismul.
”Am văzut că fata a mai fost internată la Iași. Problemele de sănătate nu au fost tratate, iar infecția a cuprins întreg organismul. În cazul băiatului, care avea o formă de leucemie, a fost o răceală, care a cuprins plămânii, care din ce am văzut, erau terminați. Organismul a fost slăbit, nu a reacționat pozitiv la intervenție iar sfârșitul a fost inevitabil“, afirmă Marcel Bădără.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e5b5421acf74f877a5d95b0a670993bb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6285e2444d2f8049b19e2b7e119d0946.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6615a1ee13e3acfca649e89fed3c104c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_5e724e0ff76f16d8946155d1b71673f4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_33074488844080666639e95aa6ef7da8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e5e76810de8603cca8b341c43f0f5444.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_040b645029d4b08961b33bc0307bc997.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_86304c9220e533779ee4353343ab1543.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_58ef3bf9a644a46cb395c45ab83c1c3e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_9d4461fea115002b6135d3e24a7751af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_d4ebef803de89e4b8d090df3b631ddc7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_dea2a7460a5bfd0b5a406453007aeb66.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b3389d9d2cf2b469e6ab46aff3ef60c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_5dacf3edf24b1d45ec6ef615b0e55810.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_2af6aed466af5f0891ebc3d160269896.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_affa7e26e652a4eab5bb952946bd1236.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_47ec807809b5395ddab1c5af42f61fe4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_fe5c8a8e99bf1ff92095154adf5854c4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_91a1d1b47025798b265b5edfde1a47fa.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2014/11/Alina_Iorga__2_.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/870x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2014/11/Alina_Iorga__1_.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_a0b335994400680b09155fe6f842b890.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_bd52b2e9a56c184eaabb060cb55a994e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/vecin-.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/presedintele-nicusor-dan-conferinta-palatul-cotroceni-22-aprilie-2026.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_7f2cc9beefb00970ab304225c8c6e6a6.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_f22d9d5c609906e682001ae8d339a52c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/tudor-chirila-trafic-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/chefii-isi-impun-diseara-ingrediente-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_4b05914387d99ee908bf92148e0d4f74.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_dc94c9bfc034e06195bbd6e822f7adf7.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b16d8f56b7dd8450b9c3c37d03345cb9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/sorin-grindeanu-psd-cristian-otopeanu-5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/sorin-grindeanu-psd-cristian-otopeanu-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/biserica-cehia-hot-furat-craniu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/miturile-de-pe-tiktok-pot-provoca-cancer-de-piele-crema-solara-foto-envato.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/08/avion-ryanair.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/hotel-spa-vietnam.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ce-inseamna-cand-visezi-zahar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-tacamurile-de-inox-prind-puncte-de-rugina-in-masina-de-spalat-vase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/burete-de-vase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/tillandsia-planta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ce-inseamna-cand-visezi-zid.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/politist-germania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/rosia-montana-gabriel-resources-foto-shutterstock1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/whatsapp-image-2026-05-13-at-13-07-47-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ucrainenii-au-adus-la-bucuresti-drona-de-1-000-de-dolari--foto-facebook-vitallie-cojocari-e1778675114355.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/nicusor-dancotrocenideclaratii65inquamphotosoctavganea-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/curs-leu--foto-dumitru-angelescu.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cluj-romania-scaled-e1776156452203.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-dinal-trump-board-of-peace-sua--foto-facebook-1.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.