În numele eficientizării aparatului administrativ vor fi disponibilizaţi în curând peste 2800 de bugetari. În plus, toate posturile vacante au fost deja desfiinţate printr-o ordonanţă de urgenţă.
„O să plece vreo 2.800 de oameni în perioada imediat următoare, pe baza ordonanţei pe care am adoptat-o deja, cea cu desfiinţarea posturilor vacante şi cu anumite restructurări în autorităţile centrale”, a spus primul ministru, potrivit Realitatea TV.
În plus, prim ministrul a mai spus că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală se restructurează, cel puţin pe hârtie, în baza unei ordonanţe adoptate recent, pe baza unei strategii convenite cu Banca Mondială. Astfel, Garda Financiară dispare şi în locul ei se creează Direcţia Antifraudă. Chiar dacă, theoretic, angajaţii ar trebui să susţină anumite teste, Victor Ponta nu crede că se va renunţa la cineva.
„Nu, nu cred că vor fi disponibilizări (la ANAF, n.r.). Posturile se păstrează. Dar nu înseamnă că absolut toată lumea va fi trecută. Sunt nişte teste pe care trebuie să le dea cei de acolo şi s-ar putea ca nu toţi să corespundă”, a spus primul ministru.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.