Cântărețul britanic Elton John, acum în vârstă de 77 de ani, a anunțat miercuri, 4 septembrie, că nu mai vede bine cu un ochi, după ce în vară a suferit o infecție oculară gravă. Deși se află în recuperare, artistul a precizat că vindecarea completă va dura ceva timp.
„În această vară, m-am confruntat cu o infecţie oculară severă, care, din păcate, m-a lăsat doar cu o vedere limitată la nivelul unui ochi”, a transmis Elton John, potrivit Agerpres.
El a adăugat că este într-un proces de vindecare, dar recuperarea decurge foarte greu.
„Mă vindec acum, dar este un proces extrem de lent, care va dura ceva timp înainte ca vederea să îmi revină în ochiul afectat. Le sunt profund recunoscător echipei excelente de medici şi de asistente, precum şi familiei mele, care au avut mare grijă de mine în ultimele săptămâni”, a adăugat marele artist.
Legendarul cântăreț britanic și-a început cariera muzicală la finalul anilor ’60, iar printre melodiile sale celebre se numără „Rocketman”, „Candle in the Wind”, „I’m Still Standing”, „Crocodile Rock”, „Your Song” și „Saturday Night’s Alright for Fighting”. Elton John a cântat pentru ultima dată în fața publicului în iulie 2023, la Stockholm, în Suedia.
Irinel 05.09.2024, 01:29
Ii doresc multa sanatate !