4637-320681-mamam.jpg

4637-320682-femeie.jpgAre doar 16 ani. La această vârstă fragedă, Mădălina Arcudeanu, din Coşoba, judeţul Giurgiu, una dintre mămicile care, pe 16 august 2010, şi-au pierdut bebeluşii, în urma incendiului de la Giuleşti, a ales să renunţe la cei mai frumoşi ani, cei ai adolescenţei, în favoarea statutului de părinte.

Tânăra a fost extrem de fericită în ziua în care a aflat că va deveni mamă. S-a pregătit cum a ştiut ea mai bine pentru venirea pe lume a micuţei, i-a cumpărat hăinuţe, jucării şi a amenajat o cameră în care fetiţa ei urma să-şi petreacă primii ani din viaţă. Însă soarta nu i-a surâs Mădălinei. La doar patru zile de la naştere, copila ei, Georgeta Mihaela, îşi găsea sfârşitul în flăcările care au mistuit salonul de Terapie Intensivă de la Maternitatea Giuleşti.

Vrea să adopte o fetiţă

“Nici acum nu şi-a revenit din şoc. Are o păpuşică-bebeluş pe care o îmbracă cu hainele cumpărate pentru Mihaela şi spune că este copilul ei. Nopţi la rând a dormit cu păpuşa în pat, nu putea să accepte faptul că fetiţa ei a murit”, povesteşte mama Mădălinei.

“Acum îmi tot cere să îi aduc o fetiţă de la orfelinat. Chiar îmi zice că era 4637-320688-lib.jpgun copil la Giuleşti abandonat de familia lui şi mă întreabă dacă nu l-am putea lua noi acasă”, ne-a dezvăluit Mariana Arcudeanu. Femeia ne-a mai povestit că, după tragedie, fiica ei a suferit o cădere psihică. Acesta este şi unul dintre motivele pentru care tânăra mămică îndoliată nu a putut fi prezentă la înmormântarea copilaşului ei.

Cât de mult au ridicat audiențele Realitatea Plus femeia-locomotivă Anca Alexandrescu și candidatul ezoteric Călin Georgescu
Recomandări
Cât de mult au ridicat audiențele Realitatea Plus femeia-locomotivă Anca Alexandrescu și candidatul ezoteric Călin Georgescu

Au dus jucării la cimitir

De Crăciun, Mădălina şi mama ei au fost la cimitirul din Coşoba, judeţul Giurgiu, să-i ducă micuţei o jucărie şi să-i aprindă o lumânare. “Nu suport gândul că ea e aici la cimitir şi eu sunt acasă. Nu mai pot! I-am spus şi mamei, fă ceva, că nu mai pot să stau!”, mărturiseşte Mădălina.

Alţi părinţi loviţi de soartă!

4637-320684-cimitir.jpg

«De Sărbători, cumpărăm lumânări drept cadou»

4637-320685-bebe.jpgrina Florentina Dragomirescu (34 de ani), din Bucureşti, ne-a mărturisit că dacă nu era soţul ei, Andrei, nu ar mai fi avut pentru ce să trăiască după tragedia prin care a trecut. În loc de jucării, cei doi părinţi au fost nevoiţi să cumpere lumânări şi tămâie. “Toate visurile,, planurile şi speranţele pe care le-am făcut împreună s-au spulberat din neglijenţa unor oameni. De Sărbători, am cumpărat copilaşului nostru lumânări drept cadou”, ne-a şoptit Irina, cu ochii înlăcrimaţi.

«Speram că vom petrece alături de fiul nostru»

Sărbătorile au fost întâmpinate cu tristeţe de soţii Bostan, din Bucureşti, una dintre familiile greu încercate în luna august a anului trecut. “Mă trezesc cu gândul la fiul meu, seara mă culc cu gândul la el… La muncă nu mă pot controla, pentru că nu sunt în stare să trec uşor peste asta!”, a declarat Georgiana Bostan (29 de ani). “Ne gândeam că o să avem o casă plină de bucurie. Că vom petrece Sărbătorile în familie, cu fiul nostru, cu prieteni şi… un botez…”, a încheiat Georgiana.

Horațiu Potra a scăpat de arest. În casa fostului mercenar s-au găsit 2,2 milioane de dolari cash
Recomandări
Horațiu Potra a scăpat de arest. În casa fostului mercenar s-au găsit 2,2 milioane de dolari cash

4637-320687-cimitir2.jpg

Procesul va începe pe 10 ianuarie

Procesul privind incendiul din 16 august, de la Maternitatea Giuleşti din Capitală, în urma căruia au murit şase bebeluşi, alţi cinci fiind răniţi foarte grav, va începe pe 10 ianuarie 2011, la Judecătoria sectorului 6 Bucureşti. În acest caz sunt deferiţi justiţiei asistenta Florentina Daniela Cârstea şi Maternitatea Giuleşti, pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală gravă din culpă, precum şi Bogdan Marinescu – fost manager al spitalului, Vasile Dima – şeful Serviciului tehnic, Adrian Ioan Toma – şeful Secţiei de Neonatologie şi Gigel Oprea – electrician, toţi patru fiind acuzaţi de neglijenţă în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.

Vezi reportajul complet în această seară, pe Acasă TV, de la ora 17.30, la «Poveştiri adevărate»

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

La 2 ani de la scandalul cu fostul soț, actrița e însărcinată!! E vestea momentului în showbiz! Wow, ce surpriză!!
Unica.ro
La 2 ani de la scandalul cu fostul soț, actrița e însărcinată!! E vestea momentului în showbiz! Wow, ce surpriză!!
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Viva.ro
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Mihai Leu a spus ce a putut păți într-un spital privat din București. A fost salvat abia la Fundeni. "Șansele mele au fost aproape zero"
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Leu a spus ce a putut păți într-un spital privat din București. A fost salvat abia la Fundeni. "Șansele mele au fost aproape zero"
Băuturile care pot fi o amenințare pentru siluetă. Nutriționiștii le consideră adevărate bombe calorice
FANATIK.RO
Băuturile care pot fi o amenințare pentru siluetă. Nutriționiștii le consideră adevărate bombe calorice
Mai SEXY ca oricând! Nicole Cherry, ținută îndrăzneață la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată rochia cu care a atras toate privirile. FOTO
Elle.ro
Mai SEXY ca oricând! Nicole Cherry, ținută îndrăzneață la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată rochia cu care a atras toate privirile. FOTO
Îndrăgitul artist și iubitul lui nu se mai ascund! S-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Par mai fericiți ca oricând! Foto
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui nu se mai ascund! S-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Par mai fericiți ca oricând! Foto
Bani mai mulţi pentru 6 milioane de români, din ianuarie. Cum stăm la venituri în comparaţie cu Ungaria şi Polonia
Observatornews.ro
Bani mai mulţi pentru 6 milioane de români, din ianuarie. Cum stăm la venituri în comparaţie cu Ungaria şi Polonia
Horoscop 11 decembrie 2024. Taurii au șansa de a-și reveni la starea lor normală, de a se simți puternici și încrezători în forțele proprii
HOROSCOP
Horoscop 11 decembrie 2024. Taurii au șansa de a-și reveni la starea lor normală, de a se simți puternici și încrezători în forțele proprii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI