Bucureştenii vor avea parte de surprize noi, anul acesta, de Paşte. Asta cu atât mai mult cu cât şi Paştele Catolic pică în acelaşi week-end  cu cel ortodox. Primăria Capitalei vrea să facă din zona Victoriei o zonă unde bucureştenii se pot plimba dar vor putea să descopere şi tradiţii specifice acestei perioade.

„Zona Bulevardul Victoriei va deveni zona de promenadă, de Sărbătorile pascale. Acum stabilim ultimele detalii privind decorurile de Paşte, mobilierul stradal pe care îl vom instala, iar cei care vor dori vor putea comercializa aici produse tradiţionale şi cu specific al acestei sărbători. Vor fi căsuţe unde cei doritori îşi vor promova creaţiile”, ne-a spus viceprimarul.

Aurelian Bădulescu spune că, pe lângă căsuţele unde bucureştenii vor putea cumpăra tot felul de ornamente şi produse tradiţionale, mâncăruri specifice şi suveniruri, zona va deveni şi una a manifestărilor artistice.

„Vor fi zone în care cei doritori vor putea să organizeze momente artistice. De exemplu, dacă sunt artişti care vor sa facă o zonă a celor care cântă la chitară, vor exista astfel de zone pentru manifestări culturale, unde bucureştenii care ies la plimbare să se bucure de muzică şi talentul artiştilor”, mai afirmă reprezentantul Primăriei Generale.

Piaţa Victoriei, iluminată în premieră şi decorată, de Paşte

Primăria pregateste şi un iluminat stradal special şi unic de Paşte. Dacă până acum luminiţele erau instalate în centrul oraşului şi pe principalele artere, doar cu ocazia Sărbătorilor de iarnă, de data aceasta Primaria vrea să puna luminiţe, tot în zona Piaţa Victoriei, şi de Paşte. Ornamentele vor avea tematica pascală.

„Doar bulevardul va fi luminat, cu atât mai mult cu cât va deveni zonă pietonală şi bucureştenii se vor putea plimba aici inclusiv seara”, a mai spus viceprimarul.

Pe lângă aceste pregături, ca în fiecare an, vor fi organizate târguri tradiţionale  şi în celelalte cartiere ale Bucureştiului, sau în marile parcuri.

Primarul Capitalei a explicat, recent, că  Piaţa Victoriei va deveni pietonală, doar la sfârșitul săptămânii: de vineri seara până duminică seara, pentru a nu perturba traficul rutier în timpul săptămânii. Ea explica că este o solicitare din partea bucureștenilor să fie și o cale pietonală în Capitală, iar Piaţa Victoriei i se pare cea mai potrivită pentru acest lucru.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.