Gara din București dispare după 66 de ani. Buldozerele au intrat pe șantier: am fost să vedem ce se construiește în locul ei

Începutul de august „mușcă” tare. Canicula lovește puternic Bucureștiul, aerul e aproape irespirabil, nu bate nicio adiere de vânt. La Gara Progresul se muncește, iar istoria se vede mai degrabă în șine decât în clădiri.

Din vechea construcție nu mai rămâne aproape nimic. Utilajele au intrat peste zidurile care, timp de 66 de ani, au fost martorele plecărilor și sosirilor din sudul Bucureștiului. Gara inaugurată la 19 noiembrie 1960 a devenit, în aceste zile, doar o amintire.

Demolarea este parte a proiectului de modernizare a liniei București-Giurgiu. Vechea gară va fi înlocuită de un nou complex care va deservi atât calea ferată, cât și viitoarea extindere a Magistralei 4 de metrou.

Dar Gara Progresul nu a fost niciodată doar o clădire.

O gară născută dintr-o haltă

Povestea începe înainte de inaugurarea oficială din 1960. În 1953, pe locul gării exista o haltă pe linia care pleca dinspre Filaret către Giurgiu.

Între 1954 și 1958, aceasta a fost transformată treptat în stație, iar la 19 noiembrie 1960 Gara București-Progresul a preluat rolul Gării Filaret.

Era, practic, noua poartă feroviară a sudului Capitalei.

Gara avea linii pentru călători, linii de marfă, rampe și conexiuni industriale. În perioada sa de activitate intensă, complexul feroviar Progresul era mult mai amplu decât imaginea unei simple gări de cartier.

Documente și mărturii ale pasionaților de istorie feroviară descriu inclusiv o importantă zonă de marfă și mai multe linii industriale care deserveau obiective economice din sudul Bucureștiului.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 42

Din drumul trenurilor militare au rămas doar șinele

Iar oamenii din zonă își amintesc și o altă față a locului.

Ne-au povestit că gara avea, în trecut, o legătură importantă cu activitatea militară și că aici opreau și trenuri ale armatei. Astăzi, printre vegetația crescută și infrastructura rămasă, încă pot fi observate urmele vechilor linii care intrau în zona gării.

Nu mai sunt trenuri militare. Nu mai sunt garnituri care să aștepte semnalul de plecare. Au rămas însă șinele care încet, încet vor dispărea odată cu intrarea buldozerelor.

Poate cea mai importantă parte a poveștii este direcția în care plecau trenurile de aici. Gara Progresul se află pe traseul celei dintâi căi ferate construite în România: București-Giurgiu.

La 31 octombrie 1869, trenul inaugural a plecat din Gara Filaret către Giurgiu. Linia avea aproximativ 67 de kilometri, iar trenul inaugural a parcurs distanța în doar o oră și jumătate, cu o viteză medie de aproximativ 45 km/h.

Doar microbuzele și autocarele mai duc oamenii în Giurgiu

Pe traseul actual, călătoria feroviară București-Giurgiu este de aproximativ 115 kilometri în funcție de ruta și serviciul folosit, iar timpul de parcurs poate ajunge la peste trei ore.

Este unul dintre paradoxurile acestei linii: primul drum pe șine al României a fost construit pentru a lega rapid Bucureștiul de Dunăre, iar infrastructura sa a ajuns, în timp, să fie sinonimă cu întârzieri, întreruperi și lucrări interminabile.

Lovitura decisivă pentru Gara Progresul a venit în urmă cu 21 de ani. Pe 13 august 2005, podul feroviar de la Grădiștea, peste râul Argeș, s-a prăbușit în urma inundațiilor. Linia directă București-Giurgiu a fost întreruptă, iar trenurile au fost deviate prin Videle.

Gara din sudul Capitalei a rămas fără traficul feroviar de călători pentru aproape două decenii. Au mai trecut trenuri de marfă, au mai rămas linii, macazuri și infrastructură, însă forfota de altădată a dispărut.

Timp de 19 ani, drumul direct București-Giurgiu a existat mai degrabă pe hărțile vechi decât în mersul trenurilor.

Abia la 1 iunie 2024, după refacerea infrastructurii, trenurile de călători au revenit pe ruta directă. Acum doar microbuzele și autocarele mai duc oamenii în Giurgiu.

Gară, stație de metrou și parcare de tip park&ride

Dar clădirea care a așteptat atât de mult revenirea trenurilor nu va mai exista. În prezent ea este demolată pentru a face loc unei alte idei despre transportul Bucureștiului.

De această dată, Progresul nu va mai fi doar o gară. Din locul în care plecau trenurile va pleca și metroul. Viitorul proiect este unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură de transport ale Capitalei.

Extinderea Magistralei 4 va lega Gara de Nord de Gara Progresul, traversând nordul, centrul și sudul Bucureștiului. Proiectul prevede 14 stații noi, pe un traseu de aproximativ 11-12 kilometri, și urmărește să creeze o legătură directă între cele două mari extremități ale orașului.

Noua stație Progresul va fi parte dintr-un adevărat nod intermodal. Aici se vor întâlni metroul, trenurile către Giurgiu și o nouă infrastructură rutieră, inclusiv o parcare de tip park&ride.

Cu alte cuvinte, peste locul în care astăzi mai pot fi văzute urmele vechilor linii va apărea o infrastructură gândită pentru Bucureștiul următoarelor decenii. Doar un tren de marfă funcțional își mai face veacul printre dărâmături.

Se poate spune că o gară moare. Dar o alta urmează să se construiască. Între cele două rămân, pentru o vreme, doar șinele care spun povestea miilor de trenuri care au legat Bucureștiul de Giurgiu.

Gara Progresul deservea 200 de întreprinderi

În aprilie 1961, Revista Căilor Ferate Române rezerva un spațiu special pentru Gara Progresul.

„Față de primele zile când din stația Progresul se urcau în tren cam 10-20 de călători pe zi, acum tot într-o zi, de aici pleacă peste 2.000 de călători. Stația deservește 20 de întreprinderi cu linii de garaj, 60 care încarcă la linia publică și circa 120 care încarcă coletărie”, se nota în presa vremii.

„Aici, lună de lună, planul de tone încărcate este realizat cu depășiri tot mai mari. Cu tot acest volum mare de lucru, vagoanele sunt încărcate la capacitatea maximă, cu minimum de staționări la această operație. În medie, față de sarcina planificată, fiecare vagon a fost încărcat în plus cu peste 100 kg și mai repede cu circa o jumătate de oră, ceea ce a făcut să se realizeze mari economii”, se mai arăta în Revista Căilor Ferate Române.

„În comparație cu gara Filaret, în gara Progresul, productivitatea muncii fiecărui salariat este cu 10 la sută mai ridicată. Aceste însemnate realizări au fost posibile datorită însuflețirii cu care muncește întregul colectiv al stației, priceperii și înaltei lui calificări profesionale”, era concluzia finală a prezentării.

Mâncare caldă cu sortiment limitat și oferta de ziare insuficientă

Celebra revistă Flacăra realiza în Gara Progresul un reportaj-anchetă în ianuarie 1974. Materialul surprindea imaginea unei gări importante, dar neglijate de autorități, totul pe baza observațiilor tehnicianului feroviar Constantin Rață.

Aflată la capătul tramvaielor 12, 17 și 7 și al autobuzelor 75 și 116, Gara Progresul este greu accesibilă. Drumul până la gară poate dura aproximativ 45 de minute cu tramvaiul, iar mijloacele de transport sunt descrise ca fiind rare și nepunctuale.

Sălile de așteptare sunt prezentate ca fiind modeste, iar pentru personal există spații insuficiente. În același timp, în apropierea gării funcționează un bufet care oferă mâncare caldă, însă sortimentul este limitat. La aproximativ 500 de metri se află și un alt punct comercial, dar oferta de ziare este considerată insuficientă.

În momentul realizării materialului, gara dispunea de patru linii pentru trenurile de călători, cinci linii pentru manevre și alte șase pe care sosesc trenuri cu prefabricate destinate ulterior liniilor de garaj ale întreprinderilor.

Articolul evidențiază și munca oamenilor care asigură funcționarea gării. Șeful, inginerul Viorel Olaru, șeful de schimb, inginerul Rizescu. „Suntem membri de partid din 1943 și simt în fiecare clipă că purtăm grija oamenilor”, spunea Rață.

Relatare din Gara Progresul în Informația Bucureştiului, ianuarie 1966

• La Gara Progresul, în urmă cu câteva zile. Este ora 13:10. Sala de așteptare este supraaglomerată. Zeci de oameni stau înghesuiți, alături de valize, sacoșe, saci etc. Așteaptă să se deschidă casa de bilete pentru trenul de ora 14.
• Dar casierița din spatele ghișeului casei nr. 2 lucrează la niște situații, afișând un calm imperturbabil. Și timpul trece, minutele se scurg cu repeziciune, iar oamenii devin din ce în ce mai nerăbdători.
• La ora 13:30, cineva a pus întrebarea care le stătea tuturor pe buze:
  • Nu eliberați bilete?
  • Am altceva de lucru, declară casierița, la fel de calmă.
• Un călător pleacă să reclame situația șefului gării. Dar și acesta, și ajutorul său lipsesc din stație la această oră.
• În cele din urmă, cu puțin timp înainte de plecarea trenului, casa de bilete se deschide. Se produce o mare îmbulzeală în jurul casieriei.
• Fiecare călător dorește să obțină cât mai repede biletul de care are nevoie, pentru a putea ocupa un loc în tren.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro