În Chitila, explozia nu a fost urmată de incendiu, însă pagubele materiale sunt considerabile. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, elementele de tâmplărie ale clădirii au fost smulse şi 40 de persoane au fost evacuate de urgenţă. Două dintre acestea, care se aflau în garsoniera unde a avut loc incidentul, au suferit arsuri şi au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Mai târziu, o altă explozie a avut loc pe strada Sergent Predescu Vasile, din sectorul 2 al Capitalei. Deflagraţia, care nu a fost urmată de incendiu, a provocat rănirea a două persoane.

„Două victime conştiente extrase din casa în care s-a produs explozia sunt în grija echipajelor medicale prezente la faţa locului”, a transmis ISU Bucureşti-Ilfov, citat de News.ro. Cele două persoane au refuzat să fie transportate la spital.

Elementele de tâmplărie ale locuinţei au fost aruncate în stradă de suflul exploziei, avariind două autoturisme parcate în apropiere. La faţa locului au intervenit trei autospeciale de stingere, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială de descarcerare şi două ambulanţe SMURD.

Ambele incidente sunt în curs de investigare pentru a determina cauzele exacte ale exploziilor şi pentru a preveni astfel de evenimente în viitor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.