„Primul caz a fost înregistrat, în jurul orei 19.15, când polițiștii de frontieră au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea la control în trafic, pe o strada din municipiul Sighetu Marmației, a unui autoturism înmatriculat în România”, a anunțat Poliția de Frontieră.

Șoferul nu a oprit la semnalele polițiștilor, iar aceștia au tras mai multe focuri de armă, „spre pneurile mijlocului de transport”, transmis autoritățile.

În urma evenimentului, un tânăr de 25 de ani a fost reținut, iar în interiorul autoturismului au fost găsite 24.464 de pachete de țigări de proveniență Duty-Free, în valoare de 286.300 de lei.

„Al doilea caz a fost a fost înregistrat, câteva ore mai târziu, în jurul orei 21.00, când poliţiştii de frontieră din cadrul aceluiași serviciu, au identificat în trafic un alt autoturism, de data aceasta pe raza localității Nănești. Şi în acest caz, șoferul nu a oprit la semnalele regulamentare, motiv pentru care s-a folosit din nou armamentul din dotare, fiind trase două focuri de avertisment, conform prevederilor legale”, relatează Poliția de Frontieră.

Un tânăr de 23 de ani a fost reținut în acest caz. El avea în autoturism 3.865 pachete țigări, de aceeași proveniență, în valoare de peste 45.200 de lei. 

Cazul Caracal. Procesul ultimilor rămaşi din lotul poliţiştilor şi magistraţilor acuzaţi că nu au salvat-o pe Alexandra din mâinile lui Gheorghe Dincă
Recomandări
Cazul Caracal. Procesul ultimilor rămaşi din lotul poliţiştilor şi magistraţilor acuzaţi că nu au salvat-o pe Alexandra din mâinile lui Gheorghe Dincă
Urmărire cu focuri de armă, la granița României. Doi tineri au fost reținuți de polițiștii de frontieră
Foto: Poliția de Frontieră

Rezultate finale BAC 2025, după comtestații – publicate pe edu.ro!


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.