Mergi direct la conținut »
Ştiri Libertatea > Ştiri > FOTO | Cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa. Măsuri de securitate extraordinare, pe fondul amenințării teroriste

FOTO | Cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa. Măsuri de securitate extraordinare, pe fondul amenințării teroriste

Orașele europene nu au renunțat la tradiționale târguri de Crăciun, care atrag o mulțime de turiști. Amenințarea teroristă a determinat autoritățile să ia măsuri de securitate severe, pentru a se asigura că bucuria sărbătorilor de iarnă nu este umbrită de vreun atac. O alertă în acest sens a fost în orașul german Potsdam, unde târgul de Crăciun a fost evacuat, după ce s-a găsit un dispozitiv suspect. S-a dovedit însă că nu era vorba despre un incident de natură teroristă, ci de o tentativă de șantaj.

Berlin, Germania

Capitala Germaniei a îmbrăcat hainele de sărbătoare, la un an după atacul care a șocat țara. În urmă cu un an, la Berlin, tunisianul Anis Amri a intrat cu un camion într-o piață de Crăciun, omorând 12 oameni. Acum, autoritățile germane au luat măsuri de securitate extraordinare. Perimetrul în care se desfășoară târguri de Crăciun au fost bine delimitate, iar blocuri de beton au fost instalate pentru a împiedica un posibil atac cu un vehicul.

Totodată, recent, oamenii au marcat un an de la atacul terorist, cel mai sângeros dintre cele comise în țară. Au fost depuse flori și aprinse lumânări în memoria victimelor.


Strasbourg, Franța

Orașul francez este renumit pentru piețele sale de Crăciun, fiind casa celor mai vechi astfel de târguri, căci prima ediție a avut loc în … 1570. Astfel, în Strasbourg, aproape toate străzile sunt decorate cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Se găsesc mai multe târguri tematice, cu produse variate chiar și pentru cei mai pretențioși clienți. În plus, în fiecare an piața de Crăciun din Strasbourg are ca invitat un sat dintr-o altă țară, iar anul acesta onoarea i-a revenit Islandei.

Când vine vorba despre măsurile de securitate, toate persoanele care intră în centurl orașului trec printr-un filtru de securitate. Mai precis, mai mulți ofițeri se uită în bagajele celor care vor să ajungă în piețele de Crăciun. Totodată, transportul în comun a fost deviat sau chiar oprit în zonele în care au
fost instalate căsuțele de lemn, astfel că în unele cazuri tramvaiul nu oprește în stații. Prezența polițiștilor pe străzi a fost și ea sporită.

Fiica cea mică a lui Adrian Minune, pe scena „Vocea României“: „Se poate şi fără banii lui tati“. Cum a reacţionat Chirilă după prestaţia sa
Recomandări

Fiica cea mică a lui Adrian Minune, pe scena „Vocea României“: „Se poate şi fără banii lui tati“. Cum a reacţionat Chirilă după prestaţia sa

Nu doar orașul Strasbourg este o atracție pentru piețele de Crăciun, ci și orașelele din regiunea Alsacia. Orașul Colmar are nu mai puțin de cinci piețe de Crăciun, iar tot centrul a fost decorat ca-n povești pentru sărbătorile de iarnă.


Viena, Austria

Capitala Austriei are un spirit festiv aparte, căci în Viena se găsește unul dintre cele mai vechi târguri de Crăciun din lume, care are sute de standuri.


Praga, Cehia

O altă alegere inspirată pentru târgurile de Crăciun este Praga. Capitala Cehiei este un oraș spectaculos, iar cu ocazia sărbătorilor de iarnă devine parcă și mai frumos. Sute de standuri și căsuțe de lemn sunt ridicate în centrul orașului, unde gurmanzii au o mulțime de opțiuni.

Budapesta, Ungaria

Capitala Ungariei devine și ea o destinație turistică pentru cei dornici să se bucure de o piață de Crăciun. Budapesta îşi întâmpină vizitatorii  cu o atmosferă festivă şi îi introduce într-o lume minunată. Standurile ce au fost amenajate,  oferă o multitudine de idei de cadouri. Tot la tarabe pot fi găsite şi alimente şi specialităţi gastronomice regionale.


Citește și: REPORTAJ/Drama copiilor cu părinții în străinătate: ”Nu-mi doresc de la Moș Crăciun decât să mi-i aducă acasă” | FOTO


Foto: EPA/Libertatea

 
 
Close
Închide
  Close