Plata la tejghea și la bar este noua tendință care schimbă obiceiurile în restaurante
În 2026, o nouă tendință schimbă modul în care clienții își plătesc nota în restaurantele din Europa, în special la prânz.
În loc să aștepte la masă pentru a achita consumația, tot mai multe localuri optează pentru plata directă la bar. Schimbarea, care la prima vedere poate părea minoră, reflectă o adaptare la noile realități economice și la obiceiurile consumatorilor, după cum relatează portalul de știri Marmiton.org.
De ce restaurantele preferă plata la bar și la tejghea
Această practică, odinioară specifică bistrourilor sau cafenelelor din gări, este acum adoptată pe scară largă. Potrivit Le Parisien, pentru restaurante, timpul este esențial în timpul prânzului, când fluxul de clienți este maxim.
Stabilirea unui punct unic de plată la bar reduce semnificativ timpul de așteptare al clienților și optimizează rotația meselor.
„Limitarea drumurilor pentru încasări este o prioritate. Timpul economisit poate fi folosit pentru a întâmpina alți clienți sau pentru a supraveghea sala”, explică unul dintre restauratorii citați de Le Parisien.
În plus, plata la bar simplifică gestionarea notelor de plată individuale, o practică tot mai întâlnită în cazul grupurilor mari de colegi care iau prânzul împreună. În loc să se piardă timp cu împărțirea notei la masă, fiecare client poate achita separat, rapid, cu cardul, telefonul sau tichetele de masă.
Unele restaurante au introdus inclusiv sisteme electronice pentru plata notei la bar
Diversitatea metodelor de plată, carduri bancare, tichete de masă, numerar sau aplicații mobile, reprezintă un alt motiv pentru care plata la bar devine norma.
În plus, unele restaurante au început să implementeze soluții digitale precum codurile QR, care permit clienților să-și achite nota direct de pe telefon, uneori chiar înainte de a termina masa.
Totuși, această metodă nu este încă foarte răspândită, mai ales în România.
„Pentru mulți clienți, lipsa interacțiunii umane la momentul plății poate părea rece”, menționează La République des Pyrénées, potrivit sursei citate mai sus.
Bacșișul se acordă chiar dacă nota este plătită la bar
În ciuda schimbării locației pentru plată, momentul achitării notei rămâne o oportunitate pentru clienți de a mulțumi personalului, de a-și exprima părerea despre serviciu sau de a lăsa un bacșiș.
Într-un reportaj realizat de TF1 Info într-un restaurant din Strasbourg, mai mulți clienți au afirmat că preferă plata la bar, deoarece este mai rapidă și mai directă decât așteptarea la masă.
Totuși, există și țări din Europa în care bacșișul nu este obligatoriu sau este complet interzis. Finlanda, Islanda și Norvegia sunt doar câteva dintre acestea. Spre exemplu, în Islanda bacșișul este inclus în nota finală de plată.
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care nu se pot deplasa la bar să achite nota
Totuși, există și excepții. Dacă un membru al grupului întâmpină dificultăți în a se deplasa, este suficient să solicitați ospătarului să aducă nota la masă. În cazul meselor mari, este recomandat să stabiliți înainte cine și cum plătește pentru a evita aglomerația în zona de plată.
Experții citați de sursa precizată mai sus atrag atenția asupra faptului că plata la bar nu înseamnă neapărat o reducere a ospitalității. Din contră, poate aduce beneficii atât pentru clienți, cât și pentru personal, contribuind la o experiență mai eficientă și mai plăcută în restaurante.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_cfdb3400779b0ca3feff1a1b848538db.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_9b3db68c53d8d87a7738b283660d5733.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b9d9795839c095b3712075ab590952ed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_66ff5d21ebeb7926b31b954a88fed79e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7df33cbd4057ab783bccb1689789d878.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_fcac10e49c8f73a320a18fc65a6a4f0f.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_8e7d20fde19b51f464b87525ea87ff22.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_d213e9e491a86125e1b4a240d68964e2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_556a47d9f9385967193623fc7b99fac1.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_3083fc4acb91eb62cd948b0d0ae4a4ba.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_783e6f38c9b6ff204cc3bd568b4eec1f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_86304c9220e533779ee4353343ab1543.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_2d838d318b81d4d742cf881f67a3f517.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_56f69f27b50bf0d7380b9918163acf5a.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_dab35cb3031f2d1711a9b9d7ab12a7a6.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_0c80a96dc7f2b773a94df629b947e9c8.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_d9c8da4802e4d647dba3d8310856c77a.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_d66a9984f21286cc1e478d06769009bb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_eda94b00712f0736bb9c12ea82c9ebab.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_5c6180f60f91e7243fdec525eb552a6e.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_2675867e9a8d4fbcef1fc74f7a54fe3d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_acb2d06f3782e6e15c2a59438f3b0056.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_e4846ce17efb2ec8f63a5b9d90dd4b71.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c39d492964d02f4d1cd8c5206b6f4f60.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c933360f4be8ce61a44f218224536511.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_edaf404a27f475057f0623a11fe012ed.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/pacienta-tratat-boala-cronica-spital.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/steaguri-rusesti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/mitrela-vaida.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/andreea-marin-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_f69a7981d6c6447b953cb0e961f663b6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_3f2b2699344481ac737dea4315cc944a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_6769d8c453a0047a6cd1b4889e743c1b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/motiv-ambasadorul-rusiei-vladimir-lipaev-nu-a-fost-primit-la-sediul-mae-de-oana-toiu-desi-ministrul-de-externe-era-in-cladire-e1780088271677.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/traian-basescu-avertizeaza-ca-razboaiele-din-iran-si-ucraina-pun-romania-in-pericol-si-autoritatile-sustin-ca-nu-patim-nimic-o-spun-deschis-ni-se-pot-intampla-multe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/dupa-ce-turistii-nudisti-au-terorizat-alpii-noul-ghid-lonely-planet-avertizeaza-ca-s-a-introdus-o-lege-speciala--foto-hepta-scaled-e1780326407711.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/soferita-camion-spania-andrea-fernandez.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/mungiu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/calatorie-cu-trenul.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/femeie-care-doarme-somn.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/05/curiozitati-iunie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/03/cirese-beneficii-si-proprietati--retete-culinare-cu-cirese.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ce-inseamna-cand-visezi-lapte.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/cum-calatoresti-cu-animalul-de-companie-in-avion.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/ilie-bolojan2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/manfred-spitzer-gettyimages-893617620-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/campanie-inec-igsu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/asigurare-masini-acte.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/prima-enciclica-a-papei-leon-al-xiv-lea--magnifica-humanitas--foto-pagina-de-facebook-a-institutul-teologic-romano-catolic-franciscan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/nicusor-dan-id276385-inquam-photos-octav-ganea-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bani-moneda-a-romaniei-bancnote-in-lei-romanesti-de-diferite-denominatiuni--foto-profimedia-e1779691631646.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/reciclare-sticle-peturi.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.