Produsul KFC pe care fondatorul Sanders nu îl suporta a devenit unul dintre cele mai vândute din lume

Comentează
Un produs KFC pe care fondatorul Sanders nu îl suporta a devenit unul dintre cele mai vândute din lume. Foto: Getty Images.

Un produs KFC pe care fondatorul Sanders nu îl suporta a devenit unul dintre cele mai vândute din lume. Este vorba despre sosul pe care colonelul l-a numit „pastă de tapet” și care aduce astăzi miliarde KFC.

„Rețetă Originală” cu 11 mirodenii

Recent s-a aflat că fondatorul KFC, colonelul Harland Sanders, nu a iubit chiar fiecare preparat din meniul celebrului restaurant de tip fast-food, relatează The Sun.

Brandul, care are o vechime de 96 de ani, continuă să aibă un succes uriaș și a implementat deja cel puțin două schimbări majore pentru pofticioși în cele peste 4.000 de locații ale sale din SUA, în 2026.

Totuși, drumul către mii de restaurante la nivel național a început la o stație de servicii de pe marginea drumului în Corbin, Kentucky, la aproximativ 90 de mile sud de Lexington.

În 1930, Sanders a început să își vândă puiul prăjit călătorilor, iar până în 1940 a perfecționat emblematica „Rețetă Originală” cu 11 ierburi și mirodenii.

Prima locație în regim de franciză a fost deschisă abia în 1952, în Salt Lake City, Utah, iar până în 1964, Sanders a vândut KFC unui grup de investitori.

Colonelul a criticat dur mâncarea propriei companii

Sanders a rămas purtătorul de cuvânt și imaginea publică a brandului, însă investitorii au început să aducă unele modificări meniului, parte dintre acestea fiind criticate cu duritate de către Sanders, potrivit publicației The Takeout.

Colonelul Harland Sanders, fondatorul și imaginea de lungă durată a lanțului Kentucky Fried Chicken (KFC), nu se temea deloc să critice mâncarea propriei companii dacă simțea că aceasta nu se ridica la standardele sale stricte. Însă un produs din meniu a atras în mod deosebit furia sa: sosul de la KFC.

Deși Sanders a rămas în continuare purtătorul de cuvânt al brandului, el a interpretat acest rol ca pe o libertate deplină de a critica public scăderea calității mâncării din fostul său imperiu.

„Dumnezeule, sosul ăla este oribil”, ar fi declarat el. „Cumpără apă de la robinet cu 15-20 de cenți per mia de galoane, o amestecă cu făină și amidon și obțin o simplă pastă de lipit tapetul. Și credeți-mă că știu cum arată pasta de tapet, pentru că am văzut-o pe mama făcând-o.”

„Nu ar trebui să li se permită să îl vândă”

Unii clienți au susținut în mediul online că versiunea originală a lui Sanders includea, printre alte ingrediente, jumări de pui, pesmet condimentat, lapte și smântână.

Nemulțumit doar să critice gustul, Sanders a plusat: „Nu are nicio valoare nutrițională și nu ar trebui să li se permită să îl vândă.” Extrem de deranjat, un restaurant francizat KFC din Bowling Green, Kentucky, l-a dat în judecată pe Colonel.

Cu toate acestea, opinia acidă a colonelului Sanders nu a oprit succesul produsului. În timp ce unii clienți îi dau dreptate și pe platforme ca Reddit se întreabă ce găsesc ceilalți la acest sos, pentru majoritatea consumatorilor el a devenit un produs de cult.

Atunci când este combinat cu piure de cartofi, sosul ocupă locul 2 în topul celor mai apreciate garnituri KFC, iar în Marea Britanie a devenit un element de nelipsit chiar și de pe mesele de Crăciun. Compania a ignorat criticile fondatorului, iar Colonelul a rămas imaginea KFC până la moartea sa în 1980.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
MONDEN
Alina Pușcău - concurentă Asia Express
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
Theo Rose
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
16:56
Poți închiria un apartament cu 30 de euro și o casă întreagă cu doar 60. Stațiunea montană la 2 ore de România unde berea e ieftină și se mănâncă pe bani puțini
16:44
Arhipelagul format din 99 de insule unde ritmul vieții încetinește. Vegetația tropicală și apele în nuanțe intense de albastru și verde cuceresc turiștii
16:41
Tragedie la nunta Oanei Tomoiagă, concurentă la Asia Express. Un invitat a murit la petrecerea cu 1000 de oameni
16:37
Un bărbat acuzat că a spionat obiective militare ale SUA pentru FSB a fost reținut în Republica Moldova
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
o mulțime densă de oameni participând la un concert sau un festival, aflată într-un spațiu larg și întunecat. Atmosfera vizuală este dominată de o rețea complexă, dinamică și foarte intensă de raze luminoase și lasere care se intersectează deasupra publicului.
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!