Astfel, potrivit președintelui, în intervalul orar 21:00 – 06:00, francezii din Aix-en-Provence, Marseille, Grenoble, Montpellier, Toulouse, Saint Etienne, Lille și Lyon, nu au voie să iasă din locuințe.

Această măsură va fi aplicată pentru cel puțin 4 săptămâni, iar cei care nu o respectă vor fi amendați cu 135 de euro la prima abatare și cu 1.500 de euro dacă abatarea se repetă.

Serviciile de urgență și cele sanitare sunt într-o situație foarte îngrijorătoare.

Emmanuel Macron:

„Ar fi disproporționat să închidem din nou țara”, a declarat Macron miercuri seară, într-un interviu difuzat de televiziunile franceze.

Totodată, Macron a dat asigurări că „nu s-a pierdut controlul”, recunoscând însă că măsurile stricte sunt necesare.

Potrivit News.ro, 12.993 de cazuri au fost depistate între luni şi marţi în Franţa, 117 persoane au murit de Covid (dintre care 84 în spital) şi rata testelor pozitive a ajuns la 12%.

În prezent, 8.949 de persoane sunt spitalizate şi 1.700 sunt la terapie intensivă. 

Citeşte şi:

A fost confirmat primul deces în urma reinfectării cu COVID. Victima, o femeie de 89 de ani din Olanda

OMS: COVID-19 pune în pericol lupta împotriva tuberculozei

Vladimir Putin a anunțat că Rusia are al doilea vaccin împotriva COVID-19

Apropiații lui Moroșanu sunt în stare de șoc, după ce Sergiu a vândut casa primită de la el. Ce i-ar fi cerut sportivului
PARTENERI - GSP.RO
Apropiații lui Moroșanu sunt în stare de șoc, după ce Sergiu a vândut casa primită de la el. Ce i-ar fi cerut sportivului
ȘOCANT! Florin Ristei, derapaj GRAV la adresa Ramonei Olaru la Neatza. Răzvan Simion a intervenit prompt
Playtech.ro
ȘOCANT! Florin Ristei, derapaj GRAV la adresa Ramonei Olaru la Neatza. Răzvan Simion a intervenit prompt
Ciclonul tropical Seroja a ras un oraş întreg de pe faţa pământului, în Australia. Autorităţi: "Copaci uriaşi s-au rupt ca morcovii"
Observatornews.ro
Ciclonul tropical Seroja a ras un oraş întreg de pe faţa pământului, în Australia. Autorităţi: "Copaci uriaşi s-au rupt ca morcovii"
Horoscop 12 aprilie 2021. Leii sunt dispuși să meargă până în pânzele albe cu planurile lor
HOROSCOP
Horoscop 12 aprilie 2021. Leii sunt dispuși să meargă până în pânzele albe cu planurile lor
Marea Britanie a atins azi „imunizarea de turmă”. Boris Johnson însuși va merge în pub să bea o bere
Știrileprotv.ro
Marea Britanie a atins azi „imunizarea de turmă”. Boris Johnson însuși va merge în pub să bea o bere
Crimă înfiorătoare. Marele campion al ţării, otrăvit şi ucis de o tânără de 18 ani. Sportivul a primit „Respiraţia diavolului”
Telekomsport
Crimă înfiorătoare. Marele campion al ţării, otrăvit şi ucis de o tânără de 18 ani. Sportivul a primit „Respiraţia diavolului”
BestSecret - cum faci rost de o invitație să cumperi haine cu reducere de până la 80% (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
BestSecret - cum faci rost de o invitație să cumperi haine cu reducere de până la 80% (PUBLICITATE)