Gigi Becali a fost condamnat definitiv, luni, de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, iar fostul ministru Victor Babiuc şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină au primit câte doi ani de închisoare, tot cu executare.
Din respectiva perioadă se va scădea numărul de zile pe care patronul Stelei le-a petrecut deja în penitenciar. Magistraţii au mai decis ca Becali să plăteasca suma de 421.000 de dolari drept despăgubiri.
Decizia este definitivă, neexistând alte căi de atac. Vila şi terenurile latifundiarului se află sub sechestru.

Cum se procedează după sentinţă

În cazul în care instanţa va decide condamnarea cu executare a unora dintre inculpaţi, mandatul e emis imediat de Tribunal, după o corespondenţă rapidă cu ÎCCJ. Condamnaţii au, în principiu, 48 de ore la dispoziţie pentru a se preda la orice post de poliţie sau penitenciar, dar în situaţii considerate speciale brigăzile operative ale Poliţiei merg să-i ridice deîndată de la domiciliu pe cei vizaţi de sentinţă.
Ei sînt aduşi mai întîi la un filtru, de obicei la Direcţia Cercetări Penale din Rahova, după care, în interval de 30 de zile de la arestare, sînt distribuiţi către diferite închisori pentru executarea pedepsei. Dacă se decide achitarea, urmează doar corespondenţe administrative între instanţe pentru închiderea dosarului, informează gsp.ro.
Completul de cinci judecători de la instanţa supremă a încheiat în 14 mai discuţiile în recursul făcut de procurorii anticorupţie împotriva deciziei prin care Gigi Becali şi celelalte persoane judecate în dosarul schimbului de terenuri cu MApN au fost achitate, fiind aşteptat să dea luni verdictul final.
Procurorii DNA au cerut condamnarea la pedepse cu închisoarea a lui George Becali şi a celorlalţi inculpaţi, în vreme ce apărătorii acestora au arătat că, în raport de probele anchetatorilor şi de situaţia juridică a celor două terenuri vizate, se impune achitarea clienţilor lor pentru acuzaţiile aduse de anchetatorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
George Becali, fostul ministru al Apărării Victor Babiuc, fiica acestuia, Ioana, şi Dumitru Cioflină au fost achitaţi, în 24 mai 2012, de instanţa supremă în dosarul schimbului de terenuri dintre Becali şi Ministerul Apărării Naţionale, decizia fiind atacată cu recurs de către procurori.
Astfel, George Becali a fost achitat pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată, Victor Babiuc şi fiica lui, Ioana, pentru luare de mită şi, respectiv, complicitate la luare de mită, iar Dumitru Cioflină pentru abuz în serviciu. Decizia a fost atacată cu recurs la completul de cinci judecători al instanţei supreme, care va da o sentinţă definitivă în acest dosar.
Potrivit procurorilor, în perioada 1996-1999, în calitate de administrator al terenurilor domeniului proprietate publică a statului din zona Voluntari (fosta Fermă Roşia), MApN a efectuat două schimburi de terenuri cu George Becali, suprafaţa totală cedată acestuia în urma celor două schimburi fiind de 28,89 hectare de teren arabil intravilan, schimburi ce au avut drept consecinţă prejudicierea statului român cu suma totală de 892.758 de dolari.
UPDATE 15.35 Deşi trebuia să fie anunţată în jurul orei 13, sentinţa în dosarul schimbului de terenuri cu MApN continuă să se lase aşteptată.
UPDATE 12.52 Gigi Becali s-a dus în Parlament şi îşi va afla acolo sentinţa.
UPDATE ora 12.28 La ora 13 urmează să fie anunţată sentinţa pentru Gigi Becali şi Victor Babiuc, în Dosarul schimbului de terenuri cu MApN.
Completul de cinci judecători de la instanţa supremă a încheiat în 14 mai discuţiile în recursul făcut de procurorii anticorupţie împotriva deciziei prin care Gigi Becali şi celelalte persoane judecate în dosarul schimbului de terenuri cu MApN au fost achitate, fiind aşteptat să dea luni verdictul final.
Procurorii DNA au cerut condamnarea la pedepse cu închisoarea a lui George Becali şi a celorlalţi inculpaţi, în vreme ce apărătorii acestora au arătat că, în raport de probele anchetatorilor şi de situaţia juridică a celor două terenuri vizate, se impune achitarea clienţilor lor pentru acuzaţiile aduse de anchetatorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), informează Mediafax.ro.
George Becali, fostul ministru al Apărării Victor Babiuc, fiica acestuia, Ioana, şi Dumitru Cioflină au fost achitaţi, în 24 mai 2012, de instanţa supremă în dosarul schimbului de terenuri dintre Becali şi Ministerul Apărării Naţionale, decizia fiind atacată cu recurs de către procurori.
Astfel, George Becali a fost achitat pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată, Victor Babiuc şi fiica lui, Ioana, pentru luare de mită şi, respectiv, complicitate la luare de mită, iar Dumitru Cioflină pentru abuz în serviciu. Decizia a fost atacată cu recurs la completul de cinci judecători al instanţei supreme, care va da o sentinţă definitivă în acest dosar.
Potrivit procurorilor, în perioada 1996-1999, în calitate de administrator al terenurilor domeniului proprietate publică a statului din zona Voluntari (fosta Fermă Roşia), MApN a efectuat două schimburi de terenuri cu George Becali, suprafaţa totală cedată acestuia în urma celor două schimburi fiind de 28,89 hectare de teren arabil intravilan, schimburi ce au avut drept consecinţă prejudicierea statului român cu suma totală de 892.758 de dolari.
Gigi Becali a fost oprit de poliţişti, duminică noapte, pe Aeroportul „Henri Coandă”, de unde voia să plece din ţară, şi a fost dus la Parchetul ICCJ, fiind cercetat pentru înşelăciune şi abuz în serviciu într-un nou dosar.
Potrivit surselor citate, poliţiştii au pus în executare mandatul de aducere emis de procurori pe numele lui Gigi Becali, acesta fiind dus la Parchetului instanţei supreme pentru a i se aduce la cunoştinţă că are interdicţie de a părăsi ţara. Gigi Becali ar fi cercetat pentru înşelăciune şi abuz în serviciu într-un dosar privind Avicola Iaşi.
Deputatul PNL George Becali arăta în declaraţia de avere semnată în 18 decembrie 2012 că deţine 85,7% din acţiunile de la SC Avicola Iaşi SA, în valoare de 25.064.765 de lei, 71,5% din acţiunile SC Arcom SA în valoare de 1.835.702 de lei, 90,7% din acţiunile SC UM Drăgăşani în valoare de 8.136.460 de lei, dar şi 33,33% din acţiunile European Imob. Develop cu o valoare de 128.400 de lei.

A mers cu vacile și a muncit pe câmp, viața i-a fost ca un carusel, dar a reușit să ajungă cineva. Acum toată România îl cunoaște
PARTENERI - GSP.RO
A mers cu vacile și a muncit pe câmp, viața i-a fost ca un carusel, dar a reușit să ajungă cineva. Acum toată România îl cunoaște
Andreea Esca, un nou gest șocant. Ce face acum, după ce s-a vindecat. I-a uluit pe toți
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Andreea Esca, un nou gest șocant. Ce face acum, după ce s-a vindecat. I-a uluit pe toți
Horoscop 3 august 2020. Gemenii intră în conflicte cu cei din anturajul apropiat sau cu persoane necunoscute
HOROSCOP
Horoscop 3 august 2020. Gemenii intră în conflicte cu cei din anturajul apropiat sau cu persoane necunoscute