Greva angajaților STB s-a încheiat. Autobuzele, troleibuzele și tramvaiele au ieșit azi pe trasee

Comentează
Arhiva foto

Greva angajaților Societății de Transport București (STB), declanșată joia trecută, s-a încheiat, astfel că circulația de suprafață a fost reluată marți dimineață în Capitală. Informația a fost confirmată pentru Libertatea de liderul Sindicatului Liber din STB, Mihai Trancă.

Suspendarea protestului a fost anunțată de sindicat marți dimineață, după ora de începere a programului. La ora 6:00, erau pe traseu 1287 de vehicule dintr-un total programat de 1.394, a anunțat directorul general al Societăţii de Transport Bucureşti, Adrian Criţ.

Astfel, în Capitală circulau 246 de tramvaie, dintr-un total programat de 259, respectiv 161 de troleibuze din 166 vehicule, în timp ce numărul autobuzelor era de 880 din 969 programate pentru ora menţionată.

La ora 7:00, peste 90% din parcul de vehicule programat a ieşit în traseu, conform graficului de transport.

„Având în vedere că astăzi, 25.01.2022, este zi normală de lucru şi impactul asupra cetăţenilor este unul foarte mare, că în ziua de 24.01.2022 ora 20:00 am avut o discuţie cu membrii Consiliului de Administraţie care au promis că analizează doleanţele salariaţilor în perioada următoare, că astăzi 25.01.2022 vom avea o discuţie la Palatul Parlamentului cu o delegaţie parlamentară care să analizeze problemele la nivelul STB SA, s-a discutat la nivelul fiecărui depou şi autobază, celelalte entităţi, iar salariaţii au decis suspendarea acţiunii de protest şi reluarea lucrului", a anunţat marţi Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti.

Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti a preluat problematica ridicată în această perioadă şi va face demersuri către autorităţile decidente în vederea rezolvării acestora.

„Angajaţii au înţeles că nu pot ignora legea”

„După cinci zile de protest ilegal care a paralizat Capitala şi a provocat daune financiare masive Societăţii de Transport Bucureşti, angajaţii au înţeles că nu pot ignora legea şi obligaţiile pe care le au faţă de cetăţenii din zona metropolitană Bucureşti-Ilfov", a transmis, azi, 25 ianuarie, directorul general al Societăţii de Transport Bucureşti, Adrian Criţ.

Manipularea liderilor de sindicat, ale căror revendicări nu aveau nimic de-a face cu îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, servind doar propriilor interese, a încetat în această dimineaţă. Adrian Criţ:

El a mai precizat că angajații STB au înţeles „că trebuie să respecte legea şi cetăţeanul".

Luni seară, primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, la Digi 24, că speră ca greva să se oprească și că „sunt tot mai mulți șoferi și vatmani care înțeleg că această aventură trebuie să se sfârșească”.

„Vestea bună a zilei de astăzi (luni – n.r.) este că am început cu 20% autobuze și tramvaie și am sfârșit-o cu aproape 40%”, a spus Nicușor Dan, adăugând că speră „să existe o decizie rațională”.

El i-a îndemnat pe șoferi și pe vatmani „să se gândească la copiii care merg la școală și care petrec mult timp pe frigul de afară".

Totodată, primarul a anunțat ca abonamentele valabile pentru transportul public <a href="https://www.libertatea.ro/stiri/abonamentele-ratb-prelungite-cu-durata-zilelor-de-greva-a-anuntat-nicusor-dan-3945114" target="_blank" rel="noreferrer noopener">vor fi prelungite</a> cu durata zilelor de grevă ale angajaților STB.

În ceea ce privește plecarea din funcție a directorului STB, Adrian Criț, una dintre principalele revendicări ale greviștilor, Nicușor Dan a spus că va fi făcut un audit al managementului companiei STB.

Edilul general a făcut aceste precizări după discuțiile care au avut loc luni seară între conducerea STB și reprezentanții sindicatelor și care au continuat apoi la Primăria Capitalei.

La rândul lor, reprezentanții Consiliului de Administrație al STB au precizat că la negocieri a existat „o singură solicitare a sindicatului majoritar, în speță demiterea directorului general”, lucru „interzis prin contractul colectiv de muncă”.

Întrebat la finalul discuțiilor dacă marți mijloacele de transport STB vor circula în Capitală, liderul sindical Vasile Petrariu a precizat: „O să transmitem către salariați. Vom anunța fiecare unitate în parte și vor decide”.

Între timp, Adrian Criț a anunțat, în cursul zilei de luni, că a fost postat un anunț de angajare pe site-ul companiei, adăugând că șoferii care nu sunt prezenți la serviciu timp de trei zile consecutiv vor avea contractul de muncă desfăcut.

„Ne dorim personal de calitate, vom fi mai duri în selecția personalului. Salariile în STB sunt motivante”, a precizat Criț.

Tot luni, Vasile Petrariu, liderul sindicatului transportatorilor din STB, a anunțat că demisionează din PSD și din funcția de consilier general.



Municipalitatea a transmis, într-un răspuns pentru Libertatea, că în cele două zile a fost înființat numărul de telefon 0800.800.868 destinat angajaților STB, au fost înregistrate aproximativ 60 de apeluri, 20% dintre acestea fiind din partea unor angajați care au reclamat că au fost intimidați, agresați și amenințați de colegi de-ai lor pentru că au renunțat la grevă și au ieșit pe traseu.

Greva de la STB a început joi, 20 ianuarie, și a fost declarată ilegală prin două hotărâri ale Tribunalului București. Angajații STB cer demisia directorului Adrian Criț, piese noi de schimb pentru autobuze, troleibuze și tramvaie și un nou contract colectiv de muncă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală