„E greu de digerat din ceea ce se întâmplă în junga din România. Mi se pare ceva incredibil ceea ce se întîmplă aici. Mi-am dat seama că dacă sînt normal după regulile din Franţa, mă simţeam umilit. Mi-a părut rău ce am făcut şi sunt sigur că nu ea e de vină, ci cei care au trimis-o. Nu sunt mândru de ce am făcut, nu trebuia să reacţionez aşa, dar asta e, s-a întâmplat”, a declarat fostul număr 1 ATP la misiunea Naşul de la B1 TV.

Năstase (foto) a adăugat: „Sunt sigur că m-au urmărit de când am ajuns la pe aeroport, am fost să mănânc împreună cu prietena mea, iar în momentul în care am ieşit m-am trezit cu tipa respectivă care mă filma. Totul s-a întîmplat acum o lună, de atunci am mai fost de două-trei ori în Timişoara şi nu s-a mai întâmplat nimic. Domnişoara respectivă nu s-a recomandat şi nu înţeleg de ce eram obligat să răspund unor întrebări puse pe stradă de o persoană necunoscută”.

Incidentul s-a petrecut pe 15 iulie 2010, când fostul sportiv şi-a pierdut cumpătul fiind întrebat de către o ziaristă ce face la Timişoara
. „Mi-ai cerut voie să mă filmezi? Vrei să-ţi sparg faţa? Cine morţii mă-tii iţi dă ţie fă voie să-mi faci mie poze? Pleacă f**u-ţi morţii mă-tii că-ţi sparg faţa”, a tunat Ilie la adresa jurnalistei.

Vezi AICI incidentul dintre Ilie Năstase şi ziaristă!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.