„Frigul e prima grijă pe care o înfruntă oamenii în România”, spune unul dintre voluntari. „Am văzut și oameni care vin în șlapi”, continuă el. În prima noapte de primăvară, a șasea de când a început războiul, sunt minus trei grade. Fulgii par că s-au încăpățânat să acopere tot asfaltul din jur fix de 1 martie. 

IMAGINI. Refugiații împinși de război au ajuns în Vama Isaccea, în prima noapte de primăvară. „Mai frig ca în Ucraina”
Volunari care împart pături și pachete

Echipele care îi întâmpină pe refugiați sunt formate dintr-un pompier, un membru al Crucii Roșii și un traducător. După punctul de control al pașapoartelor au apărut câteva standuri improvizate, cu mâncare și băuturi. Pe pancarte, în dreptul produselor scrie mare GRATIS, dublat de безкоштовно, în ucraineană.

Un bac cu peste o sută de refugiați egipteni urmează să ajungă în Isaccea după ora 00.00.

Voluntarii sunt pregătiți cu informații, pături, mănuși, ceai și ciorbe fierbinți. Oameni din toată țara s-au mobilizat și au venit să dea o mână de ajutor. În primele minute după trecerea frontierei se rostesc puține cuvinte, se strâng multe mâini. Câteva corturi încălzite sunt puse la dispoziția celor care nu știu încă unde să meargă sau au nevoie de îngrijiri medicale. 

Lista scurtă a succesorilor lui Ceaușescu făcută de CIA. Ce credeau serviciile secrete americane despre Elena, soția dictatorului DOCUMENTE
Recomandări
Lista scurtă a succesorilor lui Ceaușescu făcută de CIA. Ce credeau serviciile secrete americane despre Elena, soția dictatorului DOCUMENTE
IMAGINI. Refugiații împinși de război au ajuns în Vama Isaccea, în prima noapte de primăvară. „Mai frig ca în Ucraina”
Ahmed, student egiptean care a plecat din Ucraina

„În trei luni trebuia să termin universitatea, acum nu știu ce voi face cu viața mea”, spune Ahmed, un student egiptean în vârstă de 24 de ani, care a ajuns cu trei ore în urmă aici, în vama Isaccea. Nu a vrut să plece încă spre București, îi așteaptă pe colegii și prietenii lui care urmează să ajungă cu următorul bac.

Părul creț îi atârnă pe frunte, ud de la ninsoare. Câțiva fulgi se preling și pe lentile ochelarilor lui de vedere. Plecase să studieze în Ucraina în urmă cu patru ani. A plecat din Harkiv (Hakov) cu un rucsac în spate și o borsetă la piept, pe care o poartă pe sub geacă. 

„De șase zile sunt pe străzi, am mers dintr-o stație de metrou în alta, să mă adăpostesc de bombe”, povestește băiatul. Din vamă va merge la Ambasadă la București și speră să ajungă în curând înapoi în Egipt. 

Abia a pășit în România și de acum înainte poate urma orice, dar nu ce își imaginase pentru viitorul lui, atunci când plecase din Egipt în Ucraina la studii. 

Cât mai merge „darul” la nunți în 2025. Trendurile anului: mirii aleg locații noi, taie din meniu și din numărul invitaților
Recomandări
Cât mai merge „darul” la nunți în 2025. Trendurile anului: mirii aleg locații noi, taie din meniu și din numărul invitaților

De la declanşarea acestei crize, până la data de 1 martie, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 113.100 cetăţeni ucraineni şi au ieşit 68.100 cetăţeni ucraineni.

Puteți urmări aici un livetext cu informații din cele 7 zile de când Rusia a atacat Ucraina

refugiati-vama-isaccea-s-13-1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 25

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Mesajele înfiorătoare trimise de Andrew Tate fostei iubite: „Ce rost să te am dacă nu te bat?”
Adevarul.ro
Mesajele înfiorătoare trimise de Andrew Tate fostei iubite: „Ce rost să te am dacă nu te bat?”
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
De ce îşi distrug producătorii din Iaşi culturile de spanac. "Îl băgăm sub sapă frumos şi dăm cu tractoraşul"
Observatornews.ro
De ce îşi distrug producătorii din Iaşi culturile de spanac. "Îl băgăm sub sapă frumos şi dăm cu tractoraşul"
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI