INTERVIU Scriitor turc, despre mecanismele politice de discreditare a presei: „Fie te omoară, fie te bagă în închisoare, fie te duc în instanță, fie te cumpără”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
„Jurnalismul liber e crucial pentru a combate extremismul și radicalismul, iar discreditarea presei e un proiect politic”, spune scriitorul kurd Burhan Sönmez în partea a doua a dialogului cu cititorii Libertatea.
Cuprins:
Autorul „Labirint” a vorbit cu Libertatea despre rolul libertății de exprimare și al presei libere, dar și standardele duble ale Vestului față de conflicte și refugiați din diferite colțuri ale lumii.
- „Cred că discreditarea jurnalismului este un proiect politic. Se face în mod deliberat. Multe forțe promovează dezinformarea, știrile false, discursul urii, iar apoi spun că jurnalismul este foarte rău. Nu puteți avea încredere în ei. În cine ar trebui să am încredere? Ar trebui să am încredere în Elon Musk? Categoric nu.”
Burhan Sönmez (58 de ani) a studiat Dreptul la Istanbul, unde a și profesat o vreme. De-a lungul anilor, a colaborat cu mai multe reviste și ziare, cu articole pe teme culturale și politice în The Guardian, Der Spiegel, Die Zeit sau La Repubblica.
În 1996, el a fost grav rănit în timpul unui asalt al poliției turce și s-a refugiat pentru o perioadă mai lungă în Marea Britanie. În 2009 i-a apărut primul roman, „Miazănoapte”, urmat în 2011 de „Păcate și inocenți”, recompensat cu premiul Sedat Simavi, una din cele mai prețioase distincții literare în Turcia. Cel de-al treilea roman al său, „Istanbul Istanbul” (2015) a fost tradus la editura Polirom, în 2016. Cărțile lui Sönmez au fost traduse în 36 de limbi.
În prezent, scriitorul, care își împarte viața între Cambridge și Istanbul, este și președintele PEN International, o asociație globală a scriitorilor care militează pentru libertatea de expresie.
De curând, autorul a fost în România, invitat la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași (FILIT). Cu această ocazie, a acceptat un dialog cu publicul Libertatea, despre libertatea de expresie și rolul jurnalismului în zilele noastre.
- Cum sunt unele cicatrici istorice vizibile în politica de astăzi? Mă gândeam și la episodul din cartea “Labirint” în care personajul principal confundă Sultanul cu Erdogan.
- Republica turcă modernă pe care o avem acum a fost fondată acum o sută de ani. Acum, jumătate din societate își amintește acel eveniment ca fiind un moment frumos. Cealaltă jumătate a societății și-l amintește ca fiind un moment dezastruos pentru națiunea noastră, pentru că a fost sfârșitul Imperiului Otoman. Ceilalți spun: dar avem o republică modernă și frumoasă, după 600 de ani de imperiu în stil vechi.
Cine are dreptate? Care dintre ele ne va modela viitorul? Pentru că dialogul sau discuția despre acum 100 de ani este, de fapt, o discuție despre ziua de azi
Erdogan spune că Imperiul Otoman a fost mai bun, ar vrea să creeze o Turcie în stil otoman. De aceea ar vrea să fie un sultan. Alți oameni spun că, nu, republica era mai bună. Și apoi să aducă republica într-un mod mai bun mâine. Această dispută a trecutului e, în fapt, disputa despre astăzi.
- Este similar cu ceea ce se întâmplă cu Rusia. Mă gândeam la discursul pe care Putin l-a ținut imediat după ce au început războiul din Ucraina, în care a mistificat istoria Ucrainei.
- Este peste tot. În Ucraina și în Rusia, în Palestina și în Israel, în Italia, în Ungaria, în Statele Unite. Dau în special exemple din țările europene și occidentale, pentru că de obicei oamenii cred că lucrurile rele se întâmplă în continentele, să le spunem așa, subdezvoltate, în Asia îndepărtată, în America Latină sau în Africa. Nu, se întâmplă peste tot. Uitați-vă la campania de interzicere a cărților în Statele Unite. Nu se întâmplă în Turcia, se întâmplă în Statele Unite. Un jurnalist a fost recent condamnat în Italia pentru că l-a criticat pe premierul său. Aceasta este Europa, aceasta este Uniunea Europeană, ar trebui să fie un bun exemplu pentru toată lumea. Întrebarea este: cine va apăra valorile umanității? Cetățenii. Nu politicienii, nu vreun guvern. Noi ar trebui să punem presiune asupra guvernelor noastre pentru a ne trata bine și pentru a ne dirija bine. Dar forța ar trebui să fie în mâinile noastre: cetățeni, scriitori, ONG-uri, tot publicul. În caz contrar, vor ruina întreaga omenire. Ce s-a întâmplat în Statele Unite cu Trump? A venit un tip cu o minte ciudată, care a condus cea mai mare națiune a lumii.
În astfel de cazuri, nu doar anumite țări, ci întreaga umanitate este în pericol, pentru că avem nenumărate bombe nucleare, în fiecare parte a lumii. Cine are acel buton roșu în mână? Acei tipi. Ei nu te vor întreba pe tine, pe mine. Ei sunt îndrăgostiți de propria putere și acesta este pericolul.
Jurnalismul liber, crucial pentru a combate extremismul și radicalismul
- Într-adevăr multe țări europene alunecă spre extremism și radicalism. Ce se poate face pentru a combate acest lucru?
- Apărarea libertății de exprimare este crucială. Jurnalismul liber este foarte important. Când un jurnalist relatează ceva important, apare opresiune din partea partidelor, guvernului și așa mai departe.
Ce s-a întâmplat cu Assange? Este în închisoare, este pe cale să fie deportat în Statele Unite. Ce a făcut? A ucis oameni? A dezvăluit ce au făcut armata SUA și armata britanică în Irak, cum au torturat și ucis oameni. Au făcut ceva în legătură cu toate aceste informații? Nu. Acum îl judecă pe acel om care a raportat lucruri. Ei spun că raportarea lucrurilor a fost ilegală.
În cazul jurnalismului, nu se poate spune că se face într-un mod ilegal. Jurnalismul are responsabilitatea de a găsi fapte și de a le împărtăși publicului. Noi apărăm acest drept.
Dacă nu apărăm acest principiu, înseamnă că această lume este condusă de niște puteri pe care nu le vom cunoaște niciodată, pentru că nimeni nu ne va spune ce se întâmplă.
„Discreditarea jurnalismului e un proiect politic”
-Însă în întreaga lume, încrederea oamenilor în jurnalism a scăzut, a scăzut constant în ultimele decenii. Încă mai credeți că jurnalismul mai are aceeași putere pe care o avea înainte? Mai e a patra putere în stat?
- Da. Cred că discreditarea jurnalismului este un proiect politic. Se face în mod deliberat. Multe forțe promovează dezinformarea, știrile false, discursul urii, iar apoi spun că jurnalismul este foarte rău. Nu puteți avea încredere în ei. În cine ar trebui să am încredere? Ar trebui să am încredere în Elon Musk? Categoric nu. Nu, el are puterea. Un singur om. Cum putem da această putere unui om cu creierul lui? Scuze pentru limbajul meu. Ar trebui să apărăm jurnalismul. Cred că, în multe locuri, jurnalismul este încă principala sursă în care să ai încredere și de la care să auzi, de la care să înveți.
-Una dintre marile probleme, cel puțin în România, cu încrederea oamenilor în jurnalism este legată și de modelele de finanțare. De exemplu, multe dintre marile media, companii media, au fost deținute de personalități politice sau de oameni care au legături reale cu lumea politică. De cealaltă parte, avem modelul comercial, în care, uneori, interesul publicului este sacrificat pentru interesul unei anumite companii.
-Avem termenul de jurnalism independent. Independent înseamnă mai multe lucruri. Întâi, față de influența politicii, față de influența banilor mari, și de asemenea, față de influența ideologiei, religioasă sau politică. Influența acestor trei lucruri reprezintă un pericol pentru jurnalism. Așadar, ar trebui să folosim întotdeauna acest termen, jurnalism liber.
Fie te omoară, fie te bagă în închisoare, fie te duc în instanță, fie te cumpără-așa încearcă să ucidă jurnalismul liber. Sunt recunoscător că, în ciuda tuturor acestor evoluții catastrofale ale jurnalismului din întreaga lume, există atât de mulți jurnaliști care fac lucruri minunate cu demnitate.
Important este ca noi toți să apărăm jurnaliștii împotriva influenței politice. În Eritreea, 12 jurnaliști se află în închisoare de 23 de ani, nu i-am putut salva. În Turcia, în Rusia, în Belarus, zeci de jurnaliști au fost închiși. În Marea Britanie, în Suedia, jurnaliștii sunt luați în vizor, folosind limbajul urii pe rețelele de socializare pentru a le crea o imagine malefică, pentru că raportează ceea ce este corect sau că oferă platforme tuturor în mod egal.
Ar trebui să amplificăm acele voci. Avem nevoie de adevăr înapoi. Adevărul jurnalismului. Ar trebui să ne ofere informații, poate în moduri diferite, dar apoi ar trebui să ne lase pe noi să decidem. Nu vreau să fiu dirijat de acești moguli media. Aș vrea să am informații și apoi să decid singur.
Tradiția rezistenței prin stilou și hârtie, la fel de veche ca a opresiunii
-În ciuda marii represiuni din Turcia în 2016-2017, mulți scriitori contemporani continuă să scrie despre subiecte sociale și realități din Turcia. Este posibilă rezistența prin artă?
-Da. În Turcia, există o tradiție a opresiunii. A început, în sens politic, în anii 1860. Asta înseamnă că, de 160 de ani, în Turcia avem o tradiție de opresiune.
De la epoca otomană până în timpul Republicii Turce, fiecare guvern a oprimat jurnaliști, scriitori, i-a ucis, i-a băgat în închisoare. Împotriva acestei tradiții, a fost creată o altă tradiție, tradiția rezistenței prin stilou și hârtie.
În fiecare deceniu, în fiecare generație de scriitori și jurnaliști, vedem mari figuri, care scriu cu curaj, în ciuda pericolului reprezentat de autorități.
Bineînțeles că mi-e frică de forța politică. Dar totuși, dacă scriu în ciuda acestei frici și văd că sunt sute de scriitori în Turcia ca mine, care scriu în același mod, le mulțumesc strămoșilor noștri, generației anterioare de scriitori, pentru că au făcut același lucru.
Cred că este ceva ce se întâmplă peste tot în lume. Văd asta în Rusia, în Uganda, în Peru, în Myanmar. E un lucru pe care-l împărtășim și apărăm. Dacă opresiunea și dictatura sunt un fapt global, putem spune că și rezistența este un fapt global.
Imigranții, țintele ușoare
- Cum a fost politizată tema refugiaților și imigranților la ultimele alegeri în Turcia? Cum e diferit în Turcia față de restul Europei, e mai predominantă ca tema?
- Cred că este o problemă globală. În fiecare țară, oamenii urăsc imigranții. Acum este o politică în creștere, de a da vina pe imigranți pe diferite probleme. Bineînțeles, același sentiment există și în Turcia. În ultimii 10 ani, Turcia a primit peste 5 milioane de persoane din Siria, Iran, Afganistan și din diferite țări din Africa. Iar oamenii îi urăsc, în general o spun, pe imigranți.
Nu este vorba doar de imigrație, ci de ideologia din spatele politizării acestei teme. Ideologia este naționalismul. Dacă nu există imigranți, ei vor găsi o altă problemă pentru a crea această ideologie naționalistă.
Uitați-vă la Ungaria sau Polonia. Câți refugiați au? Poate doar câteva sute. Dar totuși, duc cea mai mare politică anti-imigrație, pentru că acea ideologie naționalistă are nevoie de un dușman. Acum 78 de ani a fost problema evreiască, evreii au fost în centrul urii. Ei erau ținta ușoară, iar astăzi, imigranții sunt țintele ușoare.
Standardele duble față de refugiații din diferitele colțuri ale lumii
- Acum, odată cu războiul din Gaza, în Israel, problema se va agrava și mai mult dacă granițele din Gaza vor fi deschise. Credeți că va fi un subiect și mai important în viitoarele alegeri din Europa?
- Dacă nu facem nimic, se va ajunge poate la sfârșitul lumii. Pentru că toți acești politicieni adoră să lupte. Pentru că războiul înseamnă să câștige bani și să obțină putere politică și, atunci când există război, nu ne mai putem gândi la nimic altceva.
Când spunem că avem nevoie de asta, ei spun: „Oh, există probleme mult mai importante, războiul”.
În chestiunea palestiniană, responsabilitatea nu este doar a celor doi actori: Hamas sau guvernul israelian. Acestea sunt în centrul problemei, dar și comunitatea internațională este responsabilă, de pildă Organizația Națiunilor Unite. Această problemă durează de 70 de ani. De ce nu au rezolvat această problemă? Nu au vrut? De ce nu? Iar dacă nu găsesc o soluție, înseamnă că generațiile următoare vor fi în continuare afectate de această problemă.
Așa cum s-a întâmplat recent în Nagorno-Karabah, unde localitatea a fost evacuată forțat. 130.000 de oameni au părăsit Nagorno-Karabah într-o săptămână. Toți au plecat în Armenia. Nimeni nici măcar nu a vorbit despre ei.
Același lucru se întâmplă acum în nordul Siriei, în regiunea kurdă. Armata turcă a început să bombardeze toate satele kurde în septembrie. Nimeni nu vorbește despre asta. Sunt toate aceste conflicte și noi suntem responsabili pentru ele. Sunt un cetățean liber al acestei lumi. Mă simt responsabil să fac ceva, așa că am citit despre asta, scriu despre asta, vorbesc despre asta și fac apel la forțe precum guvernele, Uniunea Europeană sau Națiunile Unite să se comporte responsabil și să găsească soluții.
-De ce credeți că anumite conflicte, cum ar fi cel din Ucraina, sunt atât de mediatizate, în timp ce altele sunt oarecum invizibile în societățile occidentale?
-Vedem ce vrem să vedem. Există o anumită discriminare. După ce a început războiul din Ucraina, în fiecare aeroport din Londra, când ieși din avion, vezi afișe mari. „Bine ați venit din Ucraina. Vă rugăm să urmați această linie către informațiile care vă sunt destinate.” Sunt în Marea Britanie de 25 de ani, nu am văzut niciodată un astfel de afiș pentru poporul sirian, pentru poporul afgan, pentru oameni din alte părți ale lumii. Dacă ești alb, dacă ești creștin, dacă ești european, ești special. Dar în cealaltă parte a lumii, în regiunea mea, dacă ești musulman, dacă ești bărbat, dacă ești puțin brunet, bineînțeles că ai același privilegiu în țara respectivă. Această discriminare este otrava.
-Ce părere aveți despre modul în care a fost reflectată de mass-media escaladarea conflictului dintre Gaza și Israel?
- În multe instituții media, am văzut o raportare imparțială și obiectivă, dar în altele un limbaj discriminatoriu. Unele folosesc un limbaj împotriva arabilor, nu numai împotriva Hamas, pe când unele mass-media folosesc un limbaj împotriva evreilor, nu doar despre guvernul israelian. Acest limbaj al urii este atât de periculos. Și trebuie să promovăm limbajul înțelegerii reciproce. Există criminali de ambele părți și ar trebui să îi numim. Când critic Hamas, nu critic islamul ca religie. Nu este islamofobie. Este o organizație care ucide oameni, violează femei. Eu îi critic. Când critic guvernul sau armata israeliană, ceilalți spun: „oh, asta e antisionism. Critici poporul evreu”. Nu are nimic de-a face cu poporul evreu. Eu critic anumite moduri de a face politică. Aceasta este greșeala lor, aceasta e vina lor.
Ar trebui să scăpăm de aceste greșeli de ambele părți. Când acest ultim conflict a început din nou în octombrie, în prima zi, pentru că sunt președintele PEN International, știți ce am făcut cu toți colegii mei? Ne-am sunat prietenii din Israel și din Palestina. I-am întrebat: „Ce putem face pentru voi?”
Există o graniță între țări, dar nu există o graniță între scriitori. Naționalismul spune întotdeauna: „Uitați-vă la hartă, avem o graniță. Acesta este vecinul tău, deci sunt diferiți de noi. Aveți o relație bună, dar fiți pregătiți să luptați. Poate că uneori îi vom ucide”. Dar scrisul și cultura ar trebui să treacă aceste granițe. Ar trebui să vedem că suntem împreună, că suntem la fel. Învăț de la ei. Nu am fost niciodată în Israel sau în Palestina. Nu vorbesc ebraica sau araba, dar îmi place literatura lor. Iubesc cultura lor. Suntem parte din aceeași comunitate a cărților. Acesta este lucrul pe care îl pot face scriitorii, îl pot face cititorii și îl putem face noi, împotriva limbajului otrăvitor al armatelor și a politicienilor.
sorinzainescu68 14.01.2024, 20:57
Are dreptate perfecta.....
Aura1 15.01.2024, 07:30
Un articol foarte interesant, din păcate, are perfectă dreptate.
AlexandraMilu 15.01.2024, 08:14
Din păcate, ori ești cu ei, ori îți închid gura, indiferent de modalitate!
traianberchiu 15.01.2024, 09:38
Jurnalismul nu poate fi liber intr-o societate in care politicul intervine si controleaza toate domeniile. Jurnalistii profesionisti, care prezinta anumite aspecte negative ce interfereaza cu politicul, sunt marginalizati si raman in anonimat.
Iulix10 15.01.2024, 09:43
E periculos sa fii jurnalist in ziua de azi.