Răsturnare spectaculoasă de situaţie în cazul magistratei de la Craiova, arestată pentru şantaj sexual. În faţa colegilor săi de la Curtea de Apel Bucureşti, care joi seară au dispus arestarea sa pentru 29 de zile, magistrata a susţinut că de fapt, ea ar fi fost violată în urmă cu doi ani de actualul denunţător cu aspiraţii de politician.
Informaţia conform căreia judecătorea Carmen Elena Mladen ar fi fost violată de denunţătorul Matei Catrinoiu, lichidator judiciar şi candidat al PNTCD la sefia consiliului judeţean Olt, confirmată şi de avocatul ei, Tonel Pop, apare în motivarea deciziei prin care femeia a fost arestată pentru 29 de zile. Conform documetului emis de Curtea de Apel Bucureşti, deşi Mladen a susţinut că ulterior violului ar mai fi întreţinut relaţii sexuale cu Catrinoiu, fiind terorizată psihic şi ameninată că va fi pârâtă soţului, actele de la dosar ar arăta că de fapt, ea era cea care iniţia întâlnirile cu denunţătorul.
Judecătorii arată, în motivarea deciziei de arestare a colegei lor de la Craiova că la dosar există probe din care rezultă insistenta cu care femeia încerca să smulgă bani de la cei pe care îi avea în vizor şi că în ceea ce-l priveşte pe denunţător, relaţiile dintre ei erau cordiale, nu unele tipice dintre violator şi victimă. Opinia instanţei e relevată şi în următoarele transcrieri telefonice:
Mladen Elena Carmen: „Deci pozele sunt la ei, le vor înlătura. Presiunile au fost foarte mari. M-au pus pe mine , cică să fac eu plângere….De fapt eu am fost o marionetă, pe tine te voiau să te distrugă. Înţelegi?
Catrinoiu Matei: Eu am făcut rost de suma asta de cinci mii de euro….
Mladen Elena Carmen: Aş! Păi, ştiu că este…na!”………..
C M: Păi, păi,,,,eu spusei, le dăm banii şi rămânem cu beleaua în continuare.Tu ascultă…
Mladen Elena Carmen: Nu rămânem cu nicio belea. Deci absolut îţi garantez, sub nicio formă nu este nicio belea. Deci nu este nicio belea. Ce vrei să-ţi fac, să-ţi dau în scris?”.
De asemenea, judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti mai spun că relaţia de complicitate dintre magistrata arestată şi presupusul său amant, Stoian Ionel, reiese din mai multe mesaje tip sms pe care femeia i le trimitea bărbatului cu referire la denunţătorul Matei Catrinoiu.
„Boul vrea probe, a plecat, dar nu dă nimic, cică are acasă, a venit să vorbească , sar nu-i e frică de nimic, spune calm ce fac?” , spunea femeie, iar complicele ei îi răspundea: „Am prevăzut. Ne-ai pus să distrugem . Tot se duce de râpă. Moşu n-are 3 mii.”
Mladen Elena Carmen: „ Vrea pozele, altfel nu dă nimic. Se duce acasă şi dacă nu i se dau pozele , nu dă nimic (n.n. partea vătămată CM)(…)…
Stoian Ionel: „ De unde să luăm noi poze?”

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Afacerea care poate să te îmbogățească peste noapte. A luat amploare în România și succesul e unul uriaș
FANATIK.RO
Afacerea care poate să te îmbogățească peste noapte. A luat amploare în România și succesul e unul uriaș
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Viva.ro
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Meciul dintre Nadal și un puști de 16 ani a intrat în istorie. Cine a câștigat
GSP.RO
Meciul dintre Nadal și un puști de 16 ani a intrat în istorie. Cine a câștigat
Țara europeană în care unele morminte au gratii. Motivul incredibil pentru care au fost făcute așa
FANATIK.RO
Țara europeană în care unele morminte au gratii. Motivul incredibil pentru care au fost făcute așa
Bătrân din Capitală păcălit de o femeie care a pretins că e nepoata lui. Dialogul filmat de o cameră instalată de fiica lui
Știrileprotv.ro
Bătrân din Capitală păcălit de o femeie care a pretins că e nepoata lui. Dialogul filmat de o cameră instalată de fiica lui
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
Unica.ro
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Observatornews.ro
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun
HOROSCOP
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI