Mărturia emoționantă a unei ucrainene care a fugit de război: „Bunătatea oamenilor ne copleșește, Dumnezeu ne ține în palme. Multsumesk, Romania”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Evghenia Gaidarenko, care lucrează pentru publicația ucraineană Vesti, a povestit, într-un text tulburător, cum a fugit de bombardamentele de la Kiev împreună cu nepoțica ei. Ele se află la Piatra Neamț, „un oraș fermecător, de munte”, în siguranță. În mod paradoxal, poate, textul începe cu mesajul „Multsumesk, Romania”.
Cuprins:
- „Urechile ne țiuiau și ne clătinam de lipsa constantă de somn din cauza sirenelor”
- Periuțele de dinți - nu, pisica Senia - da
- Decor de peron: „Subsolul întunecat al gării, urletul constant al sirenelor de raid aerian, fulgerările de explozii în depărtare”
- Vama ucraineană și vama românească, „unde totul a fost precis ca un ceas”
- „Am primit atâta mâncare, că n-o terminăm într-o lună”
- „Vreau să fie pace”. Ce este „complexul de supraviețuitor”
- „În viața mea, nu a existat niciodată o alegere mai dureroasă. Să pleci sau să stai într-o țară în care este război, acolo unde, în casa ta, pereții tremură de la exploziile constante, ferestrele s-au spart și cioburile împrăștiate riscă să-ți muște carnea?”, notează Evghenia, în articolul intitulat „Cum primește România refugiații din Ucraina. Experiență personală”.
„Urechile ne țiuiau și ne clătinam de lipsa constantă de somn din cauza sirenelor”
„Am decis să plecăm în a 15-a zi de război. Când Irpin și Bucea (n.r. - orașe din apropierea Kievului) erau deja distruse. A contat și când m-a sunat o prietenă care plângea, pierduse contactul cu fiul ei. Nu a putut să părăsească Mariupolul bombardat cu soția sa și copilul lor de zece luni. A mai contat și că numărul copiilor morți a ajuns la zeci, și că urechile ne țiuiau și ne clătinam de lipsa constantă de somn din cauza sirenelor”, spune Evghenia.
Femeia vorbește despre faptul că fiica ei avea promisiuni de găzduire din partea unor francezi, care au trimis chiar și fotografii cu apartamentele și casele lor de la țară, din care să alegem.
Nu am vrut să merg departe de pământul natal. Sperăm să ieșim din faza grea a războiului și să revenim sănătoși acasă.Evghenia Gaidarenko, refugiată în România:
Periuțele de dinți - nu, pisica Senia - da
Când a fugit, a luat totul în două trolere și două rucsace. Plus pisica Senia! Deși șoferul de la forțele de apărare ale Kievului care le-a dus la gară le-a avertizat că s-ar putea să nu mai fie loc și pentru Senia. Au uitat, în schimb, periuțele de dinți.
Orele de așteptare de la gară au fost terifiante. „Șapte ore și jumătate de așteptare, nu le voi uita pentru tot restul vieții mele”, suspină femeia. Trenul spre liniște a sosit la 22.22.
„Nu fost probleme cu bagajele, cineva ne-a ajutat tot timpul. Eroica noastră cale ferată! Cum am certat-o înainte de război și cât de curajos lucrează acum, scoțând constant și gratuit ucrainenii din locurile periculoase!”, adaugă Evghenia.
Decor de peron: „Subsolul întunecat al gării, urletul constant al sirenelor de raid aerian, fulgerările de explozii în depărtare”
„Subsolul întunecat al gării, urletul constant al sirenelor de raid aerian, fulgerările de explozii în depărtare, o mulțime uriașă de pasageri... Îmbarcarea a durat trei ore. Am strigat una după alta pe drumul spre peron, să nu ne pierdem”, descrie, plastic, momentele de tensiune.
Trenul a mers în întuneric, „fiindcă becurile nu se vor aprinde până dimineața”.
La Cernăuți, Evghenia a fost așteptată de prieten, Alexandru: „Prima dată, ne-am oprit la o farmacie. La Kiev n-am putut să cumpăr medicamentele obișnuite, deși am stat la coadă câte trei ore, în două zile. Am mâncat și apoi am făcut o oră cu mașina până la granița cu România”.
Vama ucraineană și vama românească, „unde totul a fost precis ca un ceas”
„Ceasul era opt seara, termometrul arăta minus 20 de grade Celsius. Stăteam într-un vânt de gheață pătrunzător. Coada era de 60-70 de persoane, majoritatea femei cu copii, bătrâni. Nu se mișca nimic, era schimb de tură. Aparent, nu erau suficienți vameși. Dar, Slavă Domnului, după o jumătate de oră, femeile cu copii au fost lăsate să treacă separat pentru înregistrare. Și iată-ne la vama română”, rememorează Evghenia.
Și apoi, totul este ca un ceasornic. Precis, rapid, cu grijă. Înregistrare rapidă și politicoasă, ni s-au dat 400 de lei românești, pungi cu mâncare pentru noi și pentru pisică, am fost urcate în autobuz și duse la locul unde ne aștepta prietena noastră, actrița ucraineană Lisa, și Viorel, un antreprenor românEvghenia, refugiață în România:
„Am primit atâta mâncare, că n-o terminăm într-o lună”
„Am ajuns în fermecătorul oraș Piatra Neamț, situat între munți, de parcă ne-a ținut Dumnezeu în palme. Am fost cazate într-un apartament în care se mai afla o familie din regiunea Donețk. Am putut să facem un duș și, în sfârșit, am adormit”, adaugă ea.
Fiindcă una dintre persoanele din apartament era alergică la pisici, Evghenia, fiica și nepoata ei au fost mutate într-un alt apartament, „confortabil, cu toate facilitățile. Proprietarii Maria și Michi ne-au înconjurat cu atâta grijă încât chiar ne-au făcut de rușine. Au adus atât de multă mâncare, încât nu o vom mânca într-o lună. Au cumpărat chiar și așternut pentru pisică. Am avut și internet, să pot lucra”.
„Vreau să fie pace”. Ce este „complexul de supraviețuitor”
Femeia mărturisește că a dezvoltat un „complex de supraviețuitor”.
„Nu dorm bine, îmi fac griji pentru vecinii mei, pentru prietenii mei care au rămas la Kiev, pentru pisicile din bloc.... Am luat-o pe Senia, dar nu le-am putut aduce pe toate, iar acum conștiința mea este chinuită din această cauză. Încerc să mă justific spunând că nu trebuia să-i încurc pe militari să lupte pentru pământul nostru, pentru casa mea”, a mai scris jurnalista.
Bunătatea oamenilor din România ne copleșește. Vreau să fie pace. Și vreau să mă întorc acasă!Evghenia Gaidarenko:
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina
