„Felicitări cetățenilor Republicii Moldova pentru spiritul civic și opțiunea clară pentru reforme, stat de drept și integrare europeană!”, a scris Klaus Iohannis pe Twitter.

Șeful statului a felicitat-o pe Maia Sandu „pentru curaj, perseverență și viziune” și a transmis că „România va fi alături de Republica Moldova în susținerea reformelor și parcursului european”.

Cîțu: Rezultat istoric în Republica Moldova

Premierul României, Florin Cîțu, a transmis și el un mesaj de felicitare, subliniind „rezultatul istoric” din Republica Moldova.

„Am felicitat-o astăzi pe Maia Sandu, pentru rezultatul istoric pe care Republica Moldova l-a obținut la alegerile anticipate”, a scris Cîțu pe Facebook.

Șeful Executivului de la București a precizat: „îi felicit pe cetățenii Republicii Moldova pentru parcursul pro-european pe care vor merge” și i-a asigurat „că România este alături de ei în acest proces de reformă”.

Orban: O veste extraordinară

Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a „salutat victoria Partidului Acțiune și Solidaritate”, catalogând-o drept „o veste extraordinară care vine din Republica Moldova, ai cărei cetățeni au luat o decizie fermă, pro-europeană”.

Ludovic Orban a transmis „felicitări președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, pentru decizia organizării alegerilor anticipate, care s-a dovedit una corectă, și pentru determinarea de a crede într-un viitor mai bun pentru toți cetățenii moldoveni”.

Totodată, liderul PNL a spus: „Mă bucură nespus mobilizarea diasporei și hotărârea de a-și face auzită vocea în favoarea compatrioților din Republica Moldova” și a menționat: „am fost și voi rămâne alături de Partidul Acțiune și Solidaritate, față de care mă leagă nu doar apartenența la aceeași familie politică europeană, ci și același atașament pentru un parcurs democratic și pro-occidental al Republicii Moldova”.

Partidul Maiei Sandu, câștigător detașat

Pentru prima oară, un partid de dreapta a reușit să obțină majoritatea în Parlamentul Republicii Moldova. Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) fondat de Maia Sandu a câștigat alegerile parlamentare anticipate și poate forma singur guvernul

PAS a obţinut 52,50 % din voturi, Blocul Electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor (BECS) a obţinut 27,38%, iar Partidul Şor 5,78%.

Pentru că pragul electoral este de 5% pentru partidele politice şi 7% pentru alianţele electorale, în noul legislativ din Republica Moldova acced cele trei formaţiuni politice, PAS, BECS şi PPS, urmând ca partidul preşedintelui Maia Sandu să aibă o majoritate covârşitoare.

Citeşte şi:

De ce a eșuat partidul AUR la alegerile din Republica Moldova, cu un scor sub 0,5%

A murit George Ciamba, fost ministru și ambasadorul României în Grecia

Soția lui Benone Sinulescu îl acuză pe fostul impresar de fake-news: „Nu a fost găsit inconștient. A căzut”

Sportivul din România pentru care Angela Merkel are o slăbiciune: „Mă întreba ce face fetița aceea talentată”
PARTENERI - GSP.RO
Sportivul din România pentru care Angela Merkel are o slăbiciune: „Mă întreba ce face fetița aceea talentată”
BOMBĂ! CEO-ul Pfizer, anunț de ultimă oră despre finalul pandemiei! Când se încheie, de fapt
Playtech.ro
BOMBĂ! CEO-ul Pfizer, anunț de ultimă oră despre finalul pandemiei! Când se încheie, de fapt
O româncă povesteşte cum s-a apucat de videochat şi a făcut 1 milion de dolari în câteva luni. Reacţia părinţilor când le-a spus adevărul
Observatornews.ro
O româncă povesteşte cum s-a apucat de videochat şi a făcut 1 milion de dolari în câteva luni. Reacţia părinţilor când le-a spus adevărul
Horoscop 28 septembrie 2021. Racii revin la sentimente mai bune, de voie, de nevoie, în tot ce este legat de evoluția profesională
HOROSCOP
Horoscop 28 septembrie 2021. Racii revin la sentimente mai bune, de voie, de nevoie, în tot ce este legat de evoluția profesională
VIDEO. Șefa Comisiei Europene a refuzat să dea mâna cu fostul ministru Cristian Ghinea: ”I’m sorry”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Șefa Comisiei Europene a refuzat să dea mâna cu fostul ministru Cristian Ghinea: ”I’m sorry”
Impresiile unui polonez ajuns în Mioveni: ”Nu am întâlnit niciodata aşa ceva în Polonia”. Ce spune despre români
Telekomsport
Impresiile unui polonez ajuns în Mioveni: ”Nu am întâlnit niciodata aşa ceva în Polonia”. Ce spune despre români
(P) Power is Back! Energizează-te, fii tu însuți, fii cel mai bun!
PUBLICITATE
(P) Power is Back! Energizează-te, fii tu însuți, fii cel mai bun!