„Leșină de foame!”. Strigătul românului care a fost închis în China pentru o româncă în aceeași situație

 14 comentarii
Arhiva foto

Clujeanul Marius Balo, 42 de ani, care a stat 8 ani într-o închisoare din China pentru o schemă de fraudare, a intrat azi, 1 noiembrie, în greva foamei pentru a atrage atenția autorităților române asupra cazului unei alte românce închise în China, o tânără de 34 de ani din București. În cazul ei, Curtea de Apel București a hotărât, definitiv, transferarea în România în luna martie. De-atunci, nu s-a mai întâmplat nimic.

„Alina Irina Apostol avea 28 de ani când a fost arestată în provincia Fujian din estul Chinei în data de 21 decembrie 2017 și acuzată de fraudă cu cardul de credit. Absolventă a Facultății de Litere, Alina era traducătoare într-o firmă condusă de trei persoane: un cetățean chinez, un român și un turc”, a scris Marius Balo pe contul său de Facebook.

Arhiva foto

Profesorul clujean susține că românca a fost închisă pe nedrept, așa cum s-a întâmplat și în cazul lui. Povestea lui a fost relatată pe larg de Libertatea.

„După un an și jumătate de arest preventiv, timp în care a fost torturată psihic în fiecare zi și forțată să trăiască în condiții pe care noi, oamenii de rând ai unei țări civilizate nu ni le putem imagina, este condamnată pe nedrept în data de 15 iulie 2019 la 13 ani și jumătate de închisoare și înregimentată în sistemul odios de muncă forțată al închisorilor chinezești. Mai are de executat aproape 8 ani de zile, atât cât am pătimit eu în închisorile chinezești. Sunt convins că nu va supraviețui”, a precizat Balo.

Balo a anunțat că de azi, 1 noiembrie, a intrat în greva foamei, adică va bea doar apă, în semn de protest față de autoritățile române care întârzie să o ajute pe Alina să fie transferată într-o închisoare din țară.

„Tocmai mi-am făcut analizele de sânge și voi continua să le repet o dată pe săptămână, atât timp cât va fi necesar. Sunt hotărât să continui acest demers extrem până în momentul în care dna ministru Alina Gorghiu va «lua act de situația Alinei Apostol, cetățeanul român care ispășește o pedeapsă cu închisoare în Republica Populară Chineză», la fel cum a luat act dna ministru Ana Birchall de situația mea în 11 iulie 2019 și apoi, în doar câteva luni, a finalizat procedura de transfer”, a scris el.

Arhiva foto

„Aud de la tatăl ei că leșină, câteodată de două sau trei ori pe lună, pentru că nu are ce să mănânce”

Tatăl româncei descrie, potrivit clujeanului, condiții groaznice de detenție pentru Alina, care suferă inclusiv de foame: „Viața Alinei atârnă de un fir de ață. Condițiile în care trăiește sunt groaznice. Nici eu nu îmi pot imagina prin ce trece, zi de zi, acest suflet de om. De bine de rău, în închisoarea din Shanghai unde am fost eu ținut, se găsea întotdeauna o lingură în plus de orez cu care să îți îndestulezi pântecele rebegit de foame. Ea este întemnițată într-o altă provincie și aud de la tatăl ei că leșină, câteodată de două sau de trei ori pe lună, pentru că nu are ce să mănânce”.

Sunt convins că nu va mai rezista, în aceste condiții, încă aproape 8 ani de acum încolo”, adaugă Balo.

Ce spun autoritățile române

„Ministerul Justiției continuă să nu facă nimic pentru ea, căutând scuze și pretexte”, susține clujeanul intrat în greva foamei. Dar ce s-a făcut până acum?

După ce Marius Balo a făcut public cazul Alinei anul trecut, într-o emisiune la Realitatea TV, după cum povestește, Cătălin Predoiu, ministrul justiției din acel moment, a remis un comunicat de presă în care invoca drept „motiv în calea transferului” o amendă în cuantum de 400.000 yuani chinezești (aproximativ 50.000 de euro) pe care Alina ar trebui să o achite pentru a fi eligibilă pentru transfer.

„Dar tatăl Alinei a vândut apartamentul fetei din București și este pregătit să plătească amenda”, precizează teologul clujean.

„Nu au răspuns la e-mail”

Pe 8 martie 2023, prin sentința penală 45/2023 din dosarul 980/2/2020, Curtea de Apel București a recunoscut hotărârea instanței chineze. Însă a decis să o adapteze după legile din România și a transformat cei 13 ani și jumătate în 9 ani și 4 luni.

În plus, Curtea de Apel a decis să reducă din pedeapsă perioada petrecută de Alina în China, adică din 21 decembrie 2017 inclusiv până azi. Asta înseamnă peste 5 ani și 10 luni care vor fi tăiați, dacă ea va fi adusă în România.

În fine, instanța românească a dispus „transferarea persoanei condamnate” într-un penitenciar din România.

De atunci, familia femeii a mai primit un singur răspuns, conform lui Marius Balo. Venit de la Direcţia Drept Internaţional și Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiției. Familia susține că autoritățile chineze nu au răspuns la e-mail și „dânșii nu mai au ce face”. Tatăl a fost redirecționat către Interpol România.

Autoritățile chineze nu le-au răspuns la un e-mail și gata, au renunțat! Vă rog să recitiți în link-urile de mai sus cum a procedat dna ministru Ana Birchall în cazul meu, în 2019. A invitat-o la minister pe Excelența Sa, ambasadoarea Chinei în România și dimpreună cu ea o delegație chineză prezentă pentru consultări consulare la MAE

Libertatea a cerut un punct de vedere Ministerului Justiției pe acest subiect. Îl vom publica imediat ce ne va fi transmis.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (14)
  • Avatar comentarii

    ssLazio 01.11.2023, 15:58

    Faceti voi nefacute p-acolo si asteptati sa se implice statul.

  • Avatar comentarii

    Frumosul1 01.11.2023, 16:28

    Autoritățile române ar trebui sa se implice sa o scoată din închisoare la ai noștri nu prea le pasă decât de buzunarele lor

  • Avatar comentarii

    catpic 01.11.2023, 17:02

    Asa este normal. Americanii vin omoara un roman in Romania si este facut scapat la pensie in America. Noi nici macar nu suntem in stare sa ii repatriem. Esti o rozatoare virtuala. Postac infect.

    • Avatar comentarii

      User Șters 02.11.2023, 14:57

      O sa ma faci si pe mine postac infect si rozatoare virtuala probabil, dar dincolo de stilul tau limitat de comunicare, as remarca si faptul ca nu intelegi nimic din relatiile internationale, realpolitik, si drept international. Tara pe teritoriul careia a fost comisa fapta are jurisdictie. Faptul ca unele state au muschii mai tari si trec peste regula asta nu inseamna ca toate statele isi permit sa faca la fel. Romania chiar nu prea are ce face daca China ii da cu flit in spetza asta.

  • Avatar comentarii

    Irinel 01.11.2023, 17:19

    Poate este adevarat ,sa vedem ce se intampla.

  • Avatar comentarii

    Alex.59 01.11.2023, 17:20

    Păi la ăia e "jale mare" dacă te prind cu "matrapazlâcuri" de genu' ăsta, cine i-a pus pe românași să se creadă "jmekeri"...??? ???

ALTE ȘTIRI
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
MONDEN
Alina Pușcău - concurentă Asia Express
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
Theo Rose
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
16:44
Arhipelagul format din 99 de insule unde ritmul vieții încetinește. Vegetația tropicală și apele în nuanțe intense de albastru și verde cuceresc turiștii
16:41
Tragedie la nunta Oanei Tomoiagă, concurentă la Asia Express. Un invitat a murit la petrecerea cu 1000 de oameni
16:37
Un bărbat acuzat că a spionat obiective militare ale SUA pentru FSB a fost reținut în Republica Moldova
16:19
Trei falși electricieni români au jucat teatru și au furat ceasuri și bijuterii din casele din Zurich
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
o mulțime densă de oameni participând la un concert sau un festival, aflată într-un spațiu larg și întunecat. Atmosfera vizuală este dominată de o rețea complexă, dinamică și foarte intensă de raze luminoase și lasere care se intersectează deasupra publicului.
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!