Liber la cuvânt – Mafia şi Unirea

Continui să cred că Dumnezeu a iubit şi iubeşte mult România. Ceea ce nu se poate spune despre băştinaşi, despre români. La serbarea Micii Uniri, câţiva comentatori de duzină s-au apucat să ia în derâdere sentimentul naţional şi cei 152 de ani, considerându-i prea puţini, ironizând vârsta prea fragedă a statului. Urechiştii omit, nu spun în mod voit, pentru că i-aş bănui pe nedrept de cultură, că şi alte state sunt în aceeaşi situaţie. Italia abia a împlinit 150 de ani de existenţă. La unificarea italienilor, în 1860, doar 2% din populaţia peninsulei vorbea fluent italiana, iar unirea s-a făcut, fie vorba între noi, cu forţa! Un excelent număr al revistei “Historia” se întreabă, fără ironie, în titlul unui editorial: “Ce este un italian?”, plecând de la celebra expresie atribuită lui Massimo DAzeglio: “Acum că Italia se face, aceasta trebuie să facă italienii”.

Iar italienii s-au făcut, s-au creat. La 150 de ani, mai mulţi politicieni, în frunte cu cei din Liga Nordului, care militează pentru autonomie şi chiar separarea de Italia, dar şi cu alţii din sud, au refuzat să comemoreze unificarea. Au considerat-o un eşec, o anexare, un act brutal. Italia a parcurs un curs ciudat în doar 150 de ani: de la Garibaldi la Liga Nordului, iar italienii au ajuns la concluzia că ceea ce i-a unit odinioară azi îi desparte. Pe lângă ei suntem nişte norocoşi! Din alt punct de vedere, cu toată instabilitatea politică, în Italia se trăieşte bine! Iar Mafia italiană, spre deosebire de cea autohtonă, nu poate fi confundată cu clasa politică!

Urmărește-ne pe Google News