Foarte important, Mojtaba Khamenei nu a apărut deloc în public de când a fost numit ayatollah, adică din 8 martie, fiindu-i atribuite doar mesaje scrise.

Acum, Mojtaba Khamenei a fost citat într-o declarație scrisă, care marchează Ziua Muncii în Iran, spunând că Iranul „a demonstrat lumii, într-o bătălie militară cu dușmanii, progresul și excelența sa”, dar „trebuie, de asemenea, să îi dezamăgească și să îi învingă în etapa jihadului economic și cultural”.

Mesajul atribuit lui Mojtaba Khamenei mai spune că iranienii trebuie să acorde prioritate „consumului de bunuri fabricate pe plan intern” și „proprietarii afacerilor afectate ar trebui să evite, pe cât posibil, concedierile și separarea de forța lor de muncă”.

Teheranul a transmis ziua precedentă o nouă ofertă pentru ieșirea din război. „Republica Islamică a transmis joi seara textul ultimei sale propuneri către Pakistan, mediator în discuţiile cu Statele Unite”, a informat agenţia de stat iraniană IRNA, fără alte detalii. Prin urmare, nu se știe ce au propus iranienii.

Lui Trump nu îi convine oferta Iranului, dar nu spune ce i s-a cerut

La rândul său, președintele american Donald Trump s-a declarat nemulţumit de propunere și a avertizat că alternativa la negocieri ar fi distrugerea acestei țări.

„Vor să facă un acord, dar eu nu sunt mulțumit de el. Așa că vom vedea ce se întâmplă. Iranul vrea să facă un acord pentru că, în esență, nu mai are forță militară și își dorește un acord, dar eu nu sunt mulțumit de el”, a spus Trump, aflat la Casa Albă, fără să explice ce anume au cerut iranienii.

„Nu știu cine le sunt liderii. Nu au nicio idee cine le sunt liderii, sunt foarte confuzi, iar asta din cauza succesului pe care l-am avut militar. Practic, nu mai au armată”, a adăugat Trump.

Întrebat despre o reluare a atacurilor, suspendate de la armistiţiul din 8 aprilie, el a răspuns: „Vrem să-i spulberăm odată pentru totdeauna? Sau vrem să încercăm să încheiem un acord? Acestea sunt opţiunile”, a afirmat el, după care a spus: „Nu prefer prima posibilitate din motive umanitare, dar este o opţiune”.

Pe de altă parte, ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a explicat pe rețelele de socializare că țara sa este dispusă să continue discuțiile dacă SUA își modifică pretențiile considerate drept exagerate, dar și „retorica amenințătoare și acțiunile provocatoare”. El a subliniat însă că „forțele armate ale Iranului rămân gata să apere țara de orice amenințare”.

În acest context, deşi iranienii au putut reveni la o oarecare normalitate datorită armistițiului, viaţa lor este afectată de inflaţia care explodează, la fel ca şomajul, scrie presa internațională.

Iranul a fost atacat de SUA și Israel acum două luni și Ali Khamenei a fost ucis

Reamintim că Israelul a lansat pe 28 februarie un „atac preventiv” asupra capitalei Iranului, Teheran. La scurt timp, preşedintele SUA, Donald Trump, a precizat că și americanii sunt implicați și că obiectivul lor este să „elimine amenințările iminente din partea regimului iranian, un grup malefic de oameni foarte duri și groaznici”. Totuși, NATO, ca alianță militară, nu a fost informată oficial despre un plan de atac asupra Iranului.

Pe 1 martie, presa de stat iraniană a confirmat că liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, aflat la putere din 1989, a fost omorât ziua precedentă, după atacurile cu rachete care au vizat reședința prezidențială din Teheran.

Pe 8 martie, Iranul l-a numit la conducere pe fiul lui Ali Khamenei, Mojtaba Khamenei. Doar că informațiile despre starea lui sunt contradictorii. Din 8 martie și până acum, fiul lui Ali Khamenei nu a apărut în public sau în apariții televizate în direct, alimentând speculațiile că a murit în atacurile din 28 februarie, deși Iranul neagă acest lucru și îi atribuie aproape zilnic declarații.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.