Chiar o să îmi fie dor de Bolojan

Pe de altă parte, când vine Grindeanu și spune că el a luptat contra celui căruia îi ținea știuca, alde penalul Dragnea, ți se face așa, parcă de nicăieri, un dor de Montevideo… 

Plus că pesediștii au harneala asta cu social-democrația, ei fiind emanați, la propriu, dintr-un partid și un lider suspectați, pe bună dreptate, de crime împotriva umanității. 

Nu mai pun la socoteală cei aproape patruzeci de ani de neîntrerupt rapt, asta a fost așa ca o „dezvoltare”, ca o boare de „europenitate”.

Și să îl ai pe Gică Simion alternativă la orice… Când Gică Simion nu poate fi o alternativă mai bună nici la o injecție letală… Dar să nu uităm: recunoștință!

De altfel, sper că vă petreceți agreabil weekendul prelungit și sunteți, de asemenea, recunoscători guvernului bolojalnic. Eu sunt!

Cabinetul bolojalnic mi-a schimbat în bine viața. Deși n-am fost niciodată bugetar, începusem a face fălcuțe și burtică atât cât a fost țara condusă de alde tov. gen. dr. plag. Nicu Ăăăă. Ciucă și Marcel de la Buzău (fără diplomă de bac găsită).

De când cu bolojalnicii, gata, nene!, bine ai venit îndărăt suplețe! Dacă nu pică la moțiune monosprâncenatul mă voi slimfitui până la vară de o să-mi rămână mic slipul. Rămâi cu bine, nedorită gușă!

Am tăiat cina, adio. La prânz am ajuns să mănânc iarbă, ca necuvântătoarele.

Am tăiat combustibilul. Merg doar pe jos. Am un picior atât de frumos, încât mă pizmuiește Naomi, o doamnă din anii ’90, nu o știți dumneavoastră.

Și nu în ultimul rând, pentru că nu le mai pot ține și voi închide, pesemne, una după alta, micile mele prăvălii, adio, stres!

Neavând bani de bilete de avion, abia ce mai stau și eu pe acasă (vorba vine, că n-am!) și lucrez la antume, că mă lăsasem pe tânjeală, mi-a salvat și opera literară antumă, slavă din nou Boloului!

Practic, o viață liniștită, plină de lătrăi agitprop, poziționări și repoziționări ale țării (de obicei capră) în diferitele conflicte de pe glob. O bucurie!

Altfel, sigur, mai sunt și necazuri. De pildă, pe mine mă scot din papuci acei frați pușcăriabili cu nume reprezentativ (le lipsesc doar diacriticele).

Dacă ai peste 18 ani și IQ-ul peste 18, adică peste o curcă, nu prea ai cum să te uiți la frații Tate ăia, Tate fără diacritice, mai mult de 18 secunde. N-ai cum, că nu te lasă creierul! Minorii au o scuză, plăvanii – îndeobște tărâțe-n cap. Și dintre toate popoarele lumii, creaturile alea fix la vlahii-n bătătură ajunseră faimoși. Coincidență? Nu cred.

A, și mai am o întrebare: știe cineva dacă e obligatoriu să nu știi să citești ca să fii totuși ministru la carpato-danubiano-pontici? Așa am văzut… Plus că mai e și alde Peiu, cu limba sa bătrână de lemn, o feerie! 

Și atunci, cum să reziști?! Îmi trec timpul recitindu-l pe Ernesto Sabato. Și mai rezist o zi. Căci: „Omul e demn de admirație, chiar şi în nimicnicia lui, aşa cum este el, copleşit de catastrofe, de războaie, de epidemii şi doliu”.

După care ies în stradă și văd că pe soclul statuii lui Mihai Viteazu’, din fața Universității din București (unde mi-am luat și doctoratul  în științe politice, nu așa), cineva a scris aceste cuvinte: „Nu am luat bacul și mă piș pe tine!”. Mă gândesc să nu fi fost, Doamne ferește, chiar vreun Marcel. Și uite așa… Cum să nu te năpădească dorul? Cum să nu speri că valahia, această malahie a spiritului, e trecătoare? 

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE