Chiar o să îmi fie dor de Bolojan

 4 comentarii

Nu e vorba doar că îl vor înlocui pe viteazul Bolojan (spaima specialilor) cu cine știe ce paiață agreată de pădure. E vorba că Bolojan a făcut multe pentru țară, pentru mine. Chiar a făcut, nu glumesc. Sunt gata să dau acum, în ultimul ceas, slavă Boloului!

Pe de altă parte, când vine Grindeanu și spune că el a luptat contra celui căruia îi ținea știuca, alde penalul Dragnea, ți se face așa, parcă de nicăieri, un dor de Montevideo...

Plus că pesediștii au harneala asta cu social-democrația, ei fiind emanați, la propriu, dintr-un partid și un lider suspectați, pe bună dreptate, de crime împotriva umanității.

Nu mai pun la socoteală cei aproape patruzeci de ani de neîntrerupt rapt, asta a fost așa ca o „dezvoltare”, ca o boare de „europenitate”.



Și să îl ai pe Gică Simion alternativă la orice... Când Gică Simion nu poate fi o alternativă mai bună nici la o injecție letală... Dar să nu uităm: recunoștință!



De altfel, sper că vă petreceți agreabil weekendul prelungit și sunteți, de asemenea, recunoscători guvernului bolojalnic. Eu sunt!



Cabinetul bolojalnic mi-a schimbat în bine viața. Deși n-am fost niciodată bugetar, începusem a face fălcuțe și burtică atât cât a fost țara condusă de alde tov. gen. dr. plag. Nicu Ăăăă. Ciucă și Marcel de la Buzău (fără diplomă de bac găsită).

De când cu bolojalnicii, gata, nene!, bine ai venit îndărăt suplețe! Dacă nu pică la moțiune monosprâncenatul mă voi slimfitui până la vară de o să-mi rămână mic slipul. Rămâi cu bine, nedorită gușă!

Am tăiat cina, adio. La prânz am ajuns să mănânc iarbă, ca necuvântătoarele.

Am tăiat combustibilul. Merg doar pe jos. Am un picior atât de frumos, încât mă pizmuiește Naomi, o doamnă din anii '90, nu o știți dumneavoastră.

Și nu în ultimul rând, pentru că nu le mai pot ține și voi închide, pesemne, una după alta, micile mele prăvălii, adio, stres!

Neavând bani de bilete de avion, abia ce mai stau și eu pe acasă (vorba vine, că n-am!) și lucrez la antume, că mă lăsasem pe tânjeală, mi-a salvat și opera literară antumă, slavă din nou Boloului!

Practic, o viață liniștită, plină de lătrăi agitprop, poziționări și repoziționări ale țării (de obicei capră) în diferitele conflicte de pe glob. O bucurie!

Altfel, sigur, mai sunt și necazuri. De pildă, pe mine mă scot din papuci acei frați pușcăriabili cu nume reprezentativ (le lipsesc doar diacriticele).

Dacă ai peste 18 ani și IQ-ul peste 18, adică peste o curcă, nu prea ai cum să te uiți la frații Tate ăia, Tate fără diacritice, mai mult de 18 secunde. N-ai cum, că nu te lasă creierul! Minorii au o scuză, plăvanii - îndeobște tărâțe-n cap. Și dintre toate popoarele lumii, creaturile alea fix la vlahii-n bătătură ajunseră faimoși. Coincidență? Nu cred.

A, și mai am o întrebare: știe cineva dacă e obligatoriu să nu știi să citești ca să fii totuși ministru la carpato-danubiano-pontici? Așa am văzut... Plus că mai e și alde Peiu, cu limba sa bătrână de lemn, o feerie! 

Și atunci, cum să reziști?! Îmi trec timpul recitindu-l pe Ernesto Sabato. Și mai rezist o zi. Căci: „Omul e demn de admirație, chiar şi în nimicnicia lui, aşa cum este el, copleşit de catastrofe, de războaie, de epidemii şi doliu”.



După care ies în stradă și văd că pe soclul statuii lui Mihai Viteazu', din fața Universității din București (unde mi-am luat și doctoratul  în științe politice, nu așa), cineva a scris aceste cuvinte: „Nu am luat bacul și mă piș pe tine!”. Mă gândesc să nu fi fost, Doamne ferește, chiar vreun Marcel. Și uite așa... Cum să nu te năpădească dorul? Cum să nu speri că valahia, această malahie a spiritului, e trecătoare? 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    Brinzovenescu 04.05.2026, 11:52

    Asta e!Daca am fi avut numai capitaliști straini, aia era...colonialism!„Nu ma intreba cum am facut primul milion”celebra„butada”americana!Iar noi aicea trebuia sa sarim peste etape!Ar fi trebuit sa vezi-prin 1995- pe noul(pe atunci)PRO TV-la o emisiune moderata de tânarul-pe atunci-Lucian Mindruța... intitulata „Amintiri despre...viitor-”avându-l ca invitat permanent pe Silviu Brucan-„dizidentul”kominternist-impotriva lui Ceaușescu!!La un moment dat Mindruța a„rabufnit”...:Nu vedeți dom profesor(sic) cum se fura in țara asta”?La care batrâna caiafa stalinista(acum „democrata”)...rânjea:Pai...avem „plan”!Ce „plan” dom profesor,n-am scapat de „plan”!Pai... Consiliul Europei ne-a transmis ca nu sta de vorba cu noi, daca nu facem dovada ca avem„economie de piața”!Și cum facem dovada asta?Cum?Ni s-a„sugerat” ca sa avem...o suta de mii de milionari!In dolari!Și cum vrei sa-i facem?Din salariu?Cââți?!Da,da nu te mira ca deja avem 48 de mii dintre care 10 mii cu 20 de mil.”!in 1995!Așa ca...

  • Avatar comentarii

    G_mann 04.05.2026, 14:17

    Sa inteleg ca constiinta trece prin .........burta!

  • Avatar comentarii

    Profesore 04.05.2026, 15:50

    Articolul acesta poate fi intitulat -Foaie verde laba gistii, pasare ca porci nu-i. Care e diferența dintre bolovan, grindeanu și Semeon. Toți o apa și un pamint

  • Avatar comentarii

    Inginerul 04.05.2026, 20:19

    Politrucii lui BOC și ai lui BOLO numiți directori in companii de stat cu bonusuri uriașe în Electrica, Hidroelectrica; Transelectrica, NuclearElectrica - atâtea companii care mulg de la populime și ne mirăm ca e scump curentul … suntem o tara de tampiti, conduși de alții și mai tampiti ! Aia e. Nu ne mirăm ca ne pleacă tinerii din țara !

ALTE ȘTIRI
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
kimberly-guilfoyle-sorin-grindeanu
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
06:20
SUA convoacă Ucraina, NATO și UE la Miami pentru a discuta un nou plan de pace în războiul cu Rusia
06:15
Cel mai mare camion din lume: „Cântărește mai mult decât un Airbus A380 încărcat, e de 6 ori mai puternic decât mașinile Formula 1”
06:00
De ce să nu arunci dopurile sticlelor de vin: „Ajutor pentru plante”
05:45
Bunica Eva de 88 de ani a vrut să sară cu parașuta, dar fiul ei i-a interzis, iar pensionara a făcut altceva, în Ungaria: „De neuitat”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește