Spectacol in toata regula, ieri, la Inalta Curte de Casatie si Justitie, de pe strada Batistei din Capitala, unde judecatorii au decis punerea in libertate a lui Cristian Cioaca. Vestea a fost primita cu aplauze si chiuituri de apropiatii politistului. Personajul principal al show-ului, sotul Elodiei Ghinescu, a iesit din sala de judecata jubiland. ‘Ma simt foarte bine!’, a spus el, afisand un zambet triumfator.
Adus la prima ora a diminetii de la Inspectoratul Judetean de Politie Brasov, unde a stat inchis noua zile, la Inalta Curte de Casatie si Justitie, Cristian Cioaca, arestat pentru ca a solicitat ajutorul a doua persoane pentru a intra in corespondenta electronica a sotiei sale, a aparut din nou in fata judecatorilor. In urma cu cateva zile, la cererea avocatului sau, magistratii de la Curtea de Apel Brasov hotarasera eliberarea conditionata a lui Cioaca. Procurorii au facut insa recurs.
Partea oficiala a episodului consumat ieri in celebrul caz al politistului brasovean s-a desfasurat in sala de judecata. Cristian Cioaca a ascultat cu atentie, timp de o ora, cat au durat dezbaterile, pledoariile procurorului de sedinta si pe cele ale avocatilor pe care i-a angajat. A stat in picioare, nemiscat, iar, la final, cand instan-ta i-a dat cuvantul, a spus doar atat: ‘Am incredere in justitie. Va rog sa faceti dreptate’.
Practic, instanta a trebuit sa decida ieri daca, aflat in libertate, Cioaca ar putea comite alte infractiuni sau ar zadarnici aflarea adevarului. Judecatorii au considerat ca nu e cazul si l-au lasat in libertate dupa o ora de deliberari. Vestea s-a raspandit rapid si, ajunsa pe holul cel mare al instantei supreme, a fost primita cu un ropot de aplauze.
La scurt timp, a aparut si politistul, care a declarat ca se simte bine. ‘Ce o sa fac acum? Ma duc sa ma joc cu fi-miu! M-am relaxat in arest. Sunt cam obosit, pentru ca nu am dormit azi-noapte. Am citit cartea „De la Stalin la Saddam”‘, a declarat Cioaca.
Cristian Cioaca s-a urcat apoi in masina si a pornit, se pare, spre Brasov, unde s-a intalnit cu intreaga familie, inclusiv cu Patrick, baietelul lui de trei ani.
E obligat sa traiasca dupa patru reguli
Cristian Cioaca va trebui sa respecte, in perioada cat va dura eliberarea sub control judiciar, patru reguli:
1. sa ceara permisiunea autoritatilor daca va dori sa iasa din tara;
2. sa se prezinte la audieri ori de cate ori va fi chemat;
3. sa nu poarte arme de foc;
4. sa nu incerce sa ia legatura cu ceilalti acuzati din dosar ori cu martorii.
Incalcarea acestor reguli l-ar duce pe politist inapoi in arest.