Pe adresa Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au ajuns nenumărate reclamaţii în care turiştii se plâng că sunt discriminaţi atunci când vor să stea la plajă fără să închirieze un şezlong.
“Avem foarte multe sesizări din partea consumatorilor care vin la plajă cu cearşaful sau cu prosopul şi nu au unde să stea pentru că sunt foarte multe şezlonguri. Operatorii economici nu respectă legea. Trebuie să asigure 30% cu deschidere la mare în partea stângă, în partea dreaptă, unde doresc, acces pentru consumatorii care vor să vină să facă plajă cu prosopul. Oamenii sunt ţinuţi spre ieşire şi nu este în regulă”, a spus Marius Dunca, preşedintele ANPC, zilele trecute, după un control făcut în Eforie Nord. Acesta a mai precizat că administratorilor le vor fi ridicate autorizaţiile dacă în şapte zile nu se aliniază prevederilor legale.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
'În fostul meu soț a explodat un monstru'. Oana Ioniță, dezvăluiri tulburătoare la un an de la divorț. Ce a povestit coregrafa
Viva.ro
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
FANATIK.RO
Patru zodii care vor avea o săptămână de invidiat. Cele mai bune lucruri li se întâmplă lor
Elle.ro
Delia, schimbare inedită de look. Cum au reacționat fanii și cum arată acum artista: „Ești fenomen” FOTO
Unica.ro
'Aș prefera să nu mai fiu silit s-o votez vreodată'. Cristian Tudor Popescu, reacție dură la adresa Elenei Lasconi! Nu s-a mai putut abține!
Observatornews.ro
Atacul cibernetic de la Electrica: experţii susţin că riscăm să rămânem în beznă zile sau săptămâni
HOROSCOP
Horoscop 10 decembrie 2024. Vărsătorii vor simți nevoia să se manifeste în fel și chip, ca să înlăture orice îndoială legată de ceea ce simt