Chiar la miezul nopții, Snoop Dogg a postat în mediul online o imagine alături de Beverly Tate. Fiul își îmbrățișa mama, amândoi având zâmbetul pe buze. Fotografia a fost însoțită și de un mesaj: „Mama, îți mulțumesc că m-ai făcut”, a scris rapperul în vârstă de 50 de ani.

Artistul i-a dedicat și următoarea postare pe Instagram, acolo unde are peste 60 de milioane de urmăritori, tot mamei lui. El a împărtășit cu fanii lui o imagine cu Beverly Tate zâmbind în timp ce ținea în mână un buchet de flori şi purta o pălărie roșie și o rochie de aceeași nuanță. „Mulțumesc, Doamne, că mi-ai dat un înger pe post de mamă”, a transmis Snoop Dogg de această dată. Rapperul a notat alături abrevierea TWMA, adică Till We Meet Again, care înseamnă până ne vom întâlni din nou.

mama-lui-snoop-dogg-a-murit-4Icon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Tatăl lui Snoop, Vernell Vardado, în vârstă de 71 de ani, a confirmat moartea lui Beverly Tate pe Instagram și a cerut ca oamenii să se roage pentru familia sa.

„Mama lui Snoop s-a stins din viață astăzi. Îi rog pe toți fanii noștri să se roage pentru noi, avem nevoie de asta acum mai mult ca niciodată. Mulțumesc”, a fost mesajul transmis de acesta. Se știe că Snoop Dogg nu a crescut alături de tatăl lui, Vernell Vardado și-a părăsit partenera și fiul la doar trei luni de la nașterea lui.

În luna mai a acestui an, Snoop Dogg le-a cerut fanilor și adepților săi de pe rețelele de socializare să se roage pentru mama lui, după ce aceasta a prezentat o serie de probleme medicale. Nu se știe nici acum despre ce e vorba, rapperul nu a făcut declarații pe această temă.

 
Citeşte şi:

Viața unei tinere din Brașov care a depășit-o pe Instagram pe vedeta americană Kylie Jenner. „Nu fac performanță la aproape nimic. Stau pe social media 12/24”

Ce se va întâmpla cu Victor Slav, după ce Ilinca Vandici a revenit la „Bravo, ai stil! Celebrities”. „Voi ține cont de mai multe aspecte”

Anamaria Prodan, decizie radicală după ce a anunțat divorțul de soț. „A fost momentul în care am hotărât să-mi iau copiii și să mergem mai departe”

     
I-a spus „Nu” lui Adi Mutu: „Mi-a plăcut că l-am refuzat. Dar acum regret”
PARTENERI - GSP.RO
I-a spus „Nu” lui Adi Mutu: „Mi-a plăcut că l-am refuzat. Dar acum regret”
BOMBĂ! Unde s-a mutat Dragnea după despărțirea de Irina! Decizia ȘOC
Playtech.ro
BOMBĂ! Unde s-a mutat Dragnea după despărțirea de Irina! Decizia ȘOC
„Bă are curent, eşti prost?” Momentul când adolescentul de 16 ani se electrocutează în Gara din Focşani, surprins în imagini. Copilul a ars ca o torţă
Observatornews.ro
„Bă are curent, eşti prost?” Momentul când adolescentul de 16 ani se electrocutează în Gara din Focşani, surprins în imagini. Copilul a ars ca o torţă
Horoscop 7 decembrie 2021. Taurii simt o oarecare eliberare de o grămadă de griji inutile pe care le-au tot acumulat
HOROSCOP
Horoscop 7 decembrie 2021. Taurii simt o oarecare eliberare de o grămadă de griji inutile pe care le-au tot acumulat
Anchetă după o discuție între doi piloți care vorbeau despre aterizarea prea rapidă a unui coleg
Știrileprotv.ro
Anchetă după o discuție între doi piloți care vorbeau despre aterizarea prea rapidă a unui coleg
Chin! O mare sportivă a României, înfometată şi abuzată în secret: "Mi-a tras o bătaie... Cine se uită la tine? Niciun bărbat!"
Telekomsport
Chin! O mare sportivă a României, înfometată şi abuzată în secret: "Mi-a tras o bătaie... Cine se uită la tine? Niciun bărbat!"
Ciocolată cu tiramisu sau pralinele Happy Barrels? 170 de ani de bucurii dulci de la E.Wedel!
PUBLICITATE
Ciocolată cu tiramisu sau pralinele Happy Barrels? 170 de ani de bucurii dulci de la E.Wedel!