Ministrul Justiției a anunțat modificarea prin OUG a legii 303 privind Statul magistraților, a legii 304 privind organizarea judiciară și a legii 317 privind CSM.

„Există o modificare importantă referitoare la funcțiile de rang înalt din Ministerul Public – procuror general, procuror șef DNA, funcții care potrivit legii anterioare se prevede mandat fix de 3 ani, care poate fi reinvestit”, a spus Tudorel Toader. „Aceste funcții nu mai pot fi delegate, se stabilește în OUG”, a spus Tudorel Toader.

„Ce aduce nou OUG – aceste funcții de rang înalt unde procedura se inițiază de ministrul Justiției nu pot fi delegate”, a spus Tudorel Toader, explicând că ele trebuie ocupate numai prin procedura prevăzută de lege. „Cei delegați azi rămân în funcții 45 de zile, apoi trebuie desemnați prin procedura legală, este norma tranzitorie prevăzută de ordonanță”, a mai spus ministrul justiției

Minstrul Justiției, Tudorel Toader, a explicat conținutul celei de-a doua ordonanțe de urgență adoptată de Guvern, marți, și cu privire la procedura desemnării candidaților din partea României pentru funcția de procuror european

De la bun început, ministrul Justiției a precizat că ordonanța de urgență nu se referă la desemnarea candidaților pentru funcția de procuror-șef european.

„Pentru acesta există altă procedură, alt regulament”, a spus Tudorel Toader, cu referire la funcția pentru care candidează Laura Codruța Kovesi, fostul procuror șef al DNA.

Tudorel Toader a mai explicat că țara noastră trebuie să desemneze trei candidați pentru funcția de procuror european iar procedura de selecție trebuie să fie încheiată 31 martie.

„Termenul scurt justifică urgența adoptării OUG”, a mai explicat ministrul justiției.

„Procurorul european va merge la sediul Parchetului de la Luxemburg, pe când procurorul delegat va fi doar un procuror care nu se va suspenda și își va desfășura activitatea aici acasă. Va soluționa cu prioritate cauze de natura Parchetului European.

Vom declanșa procedura de desemnare a celor 3 candidați astfel încât să ne încadrăm în termen”, a mai spus Tudorel Toader.

„Ministerul Justiției, și nu Consiliul Superior al magistraturii supraveghează procedura de selecție, a mai adăugat Toader „MJ este autoritatea relevantă, motiv pentru care procedura de selecție se va realiza aici și nu la CSM sau în altă parte”, a mai spus Tudorel Toader.

„Va exista câte un procuror din partea fiecărui stat membru, deci și din partea României. Acesta poate fi ales din rândul procurorilor dar și al judecătorilor Va fi suspendat din activitatea sa de la parchetul de unde provine pe timpul exercitării atribuțiilor de procuror european. Dacă nu va avea activitate în această zonă, și ne dorim să nu existe dosare privind fondurile europene, își va putea exercita funcția de bază la parchetul de unde provine”, a explicat Ministrul Justiției.


Citește și: INTERVIU/ Alegerile din Moldova, prin ochii unui candidat independent. Oleg Brega: “Fraților, nu beți vodcă și nu dați țara pe mâna hoților!” / VIDEO


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.