Cuprins:
Maria a fost găsită fără viață, sub frunze, în pădurea Käfertaler
Maria, o tânără ucraineancă în vârstă de 19 ani, a fost găsită fără viață în pădurea Käfertaler din Germania, iar anchetatorii suspectează că ar fi fost ucisă de fostul ei iubit, un adolescent de 17 ani.
Trupul fetei a fost descoperit, miercuri dimineață, de o femeie care se plimba prin zonă și care a observat o geantă deschisă și cadavrul parțial ascuns sub frunze și crengi.
După nici 12 ore, polițiștii au reținut un adolescent de 17 ani, cetățean sirian, care locuia la aproximativ un kilometru și jumătate de locul crimei. Ulterior, la solicitarea procurorilor din Mannheim, instanța a emis un mandat de arestare pe numele acestuia pentru acuzația de omor.
Ucraineanca ar fi fost ucisă cu o creangă
Potrivit anchetatorilor, băiatul ar fi avut o relație cu victima de peste un an.
Cei doi s-ar fi întâlnit marți seara în centrul orașului Mannheim, după care au mers împreună în pădure, potrivit Obozrevatel. În jurul orei 0.30, suspectul ar fi început să o lovească pe fată cu mâinile și, posibil, cu o creangă, până când aceasta a murit.
Surse apropiate cazului susțin că victima prezenta numeroase leziuni la nivelul feței, inclusiv lovituri puternice în zona capului și traumatisme provocate de obiecte contondente.
Potrivit informațiilor din anchetă, nu ar fi fost prima dată când adolescentul devenea violent. De altfel, cu aproximativ două săptămâni înainte de crimă, acesta ar fi agresat-o pe tânără într-o stație de autobuz din cartierul Sandhofen, unde ar fi imobilizat-o și ar fi lovit-o.
„Voia să meargă la poliție, dar nu a mai apucat”
Mama Mariei a declarat că fiica ei intenționa să depună plângere împotriva tânărului, după episoade repetate de violență. Întâlnirea cu poliția era programată chiar cu o zi înainte de producerea crimei.
„La început îmi plăcea de el, dar în ultima lună totul s-a schimbat. Fiica mea voia să se despartă de el. Era agresiv cu ea. Voia să meargă la poliție, dar nu a mai apucat”, a spus mama tinerei.
Anchetatorii au transmis că nu există indicii privind o agresiune sexuală, însă au confirmat că între cei doi au existat conflicte și iau în calcul ipoteza unei crime din gelozie.
Maria împreună cu familia ei au fugit din calea războiului și au ajuns în Germania în 2022. Tot în același an ar fi venit și adolescentul acuzat de crimă, ca minor neînsoțit, refugiat din Siria.
Germania găzduiește peste un milion de refugiați ucraineni
În februarie 2023, peste 1,25 de milioane de ucraineni se aflau în Germania.
Conform unui sondaj realizat la sfârșitul anului trecut, comandat de publicația Bild, doar unu din trei refugiați are un loc de muncă.
Germania plătește anual 6,3 miliarde de euro în beneficii sociale pentru 700.000 de ucraineni. 66% dintre cei chestionați se opun acordării acestor beneficii refugiaților ucraineni.
Potrivit datelor ONU, 5,7 milioane de ucraineni rămân în străinătate după invazia Rusiei din 2022.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e8d1a8e8482d6be7c880d89ad088cdd4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_cba17ebece973c607b4a6c5d7326fefd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d26dd280db47f6c527ebb1812be88cdd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3437bc73621e88857a38953bd7b87e4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_d9ded459fe31881cea6f777844edd63b.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_af5f0060bbb6da2f1793e3d6dead6058.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_3e6417414184ca71f7023a6872666571.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_cb9f0d3cc900798b519001652d1f869a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_239d310aaadf51a5e23bd4f4a1bd328e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_cdf61f3ac7d373c4b9d8ba752604b421.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_6a7177247f7363a9a3a9246a65ad1109.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c570666b2217e7eaeaddaa8a4d7863b1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_8f7b207c5cee51cca4ed46142878f2c0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_e9ff692e7cbe3a1b988784a8534ce59b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_3cc98388c0dc43be99c575743cb96d34.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_44d867c5699b60885e9acc72bfea85aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_712fd7bec3418baa7bfa693dbbcd1564.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/maria-ucraineanca-ucisa-gasita-moarta-padure-germania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_85d97f35362d2218750d01b58830139c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/07/cine-este-simina-tanasescu-noul-presedinte-al-ccr--a-fost-numita-de-klaus-iohannis-judecator-la-curtea-constitutionala-e1752398785823.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolajan-si-peter.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/denisa-macovei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/03/bella-santiago-si-nicu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_82bb6d2cf82639ebd4ee6b183d58327e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/07/simina-tanasescu-votata-noul-presedinte-al-ccr--este-prima-femeie-care-ocupa-aceasta-functie-de-la-fondarea-curtii-constitutionale-e1752400599498.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/09/judecatori-ccr-curtea-constitutionala-23.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicolae-ciuca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/suub-si-spitalul-judetean-buzau-semnare-consortiu-foto-libertatea-alexandra-manaila.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/hepta7559114.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/rafila-reactie-proces-pfizer.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/marcel-ciolacu-presedintele-cj-buzau-procesul-pfizer-vaccinuri-covid-foto-libertatea-alexandra-manaila.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2017/04/udatul-de-pasti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/san-marino-obiective-turistice.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cum-alegi-paharul-pentru-bauturi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/obiceiuri-care-iti-strica-parul-in-timp-ce-dormi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/diana-buzoianu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tratament-balnear.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/09/a7-autostrada-moldovei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/bani-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan--foto-gov-ro.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/donald-trump-sua-6-aprilie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/invierea-lui-lazar-icoana.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/nave-navigheaza-in-orb-orinetul-mijlociu.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.