Turiștii ruși nu au mai putut să-şi utilizeze cardurile în Thailanda, după ce companiile Mastercard şi Visa au încetat să mai funcţioneze în Rusia.

În plus, după declanșarea conflictului armat din Ucraina, zborurile spre casă au fost suspendate. De această problemă se lovesc și turiștii ucraineni din Thailanda.

În aceste condiții, autorităţile din Thailanda au propus ca miile de turişti afectaţi de sancţiunile impuse pentru invazia din Ucraina să poată plăti în criptomonede, sau prin sistemul de plată chinez Unionpay, similar Mastercard sau Visa.

Cum autorităţile doresc să faciliteze plata în criptomonede, hotelurile şi alte centre vor trebui să se adapteze rapid la acest sistem de plată, potrivit portalului thailandez Thairath.

Alte iniţiative includ exceptarea ruşilor şi ucrainenilor de la achitarea tarifelor de prelungire a vizei şi obţinerea unei cazări temporare pentru cei care nu îşi mai pot achita camera la hotel.

Zeci de turişti sună la birourile TAT pentru a întreba despre anularea zborurilor, cazare sau modul de plată. TAT semnalează că a luat contact cu turiştii ruşi prin aplicaţia de mobil Telegram şi prin Ambasada Rusiei din Bangkok, potrivit agenţiei National News Bureau of Thailand.

REPORTAJ. Într-o comună izolată de pe Dunăre, un preot a înființat cu banii lui și cu fonduri europene o brutărie cu rețete din bătrâni: „Pâine ca asta nu găsești nici la oraș”
Recomandări
REPORTAJ. Într-o comună izolată de pe Dunăre, un preot a înființat cu banii lui și cu fonduri europene o brutărie cu rețete din bătrâni: „Pâine ca asta nu găsești nici la oraș”

Ucrainenii reprezintă un mic procent din turiştii din Thailanda, însă ruşii au fost naţionalitatea cea mai numeroasă în ianuarie, cu peste 23.700 de turişti, în condiţiile în care în 2019, înainte de pandemie, numărul acestora s-a cifrat la 1,4 milioane.

Thailanda, care în februarie a redus carantina de şapte zile pentru turiştii străini vaccinaţi anti-COVID19, este una dintre principalele destinaţii pentru turiştii ruşi, ucraineni şi cei din Asia.

FOTO: EPA

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Carmen Brumă, SCOASĂ de la TV forţat! Ce s-a întâmplat cu iubita lui Mircea Badea: "Îngrozitor!"
Playtech.ro
Carmen Brumă, SCOASĂ de la TV forţat! Ce s-a întâmplat cu iubita lui Mircea Badea: "Îngrozitor!"
Nicu Ceauşescu a fost un Don Juan în Epoca de Aur, dar puțini știau asta. Care dintre iubite l-a îngrijit pe patul de moarte
Viva.ro
Nicu Ceauşescu a fost un Don Juan în Epoca de Aur, dar puțini știau asta. Care dintre iubite l-a îngrijit pe patul de moarte
Află de la Elena Dincă  ce înseamnă o societate digitalizată
PUBLICITATE
Află de la Elena Dincă ce înseamnă o societate digitalizată
Alina Bădic, vești excelente pentru mai multe zodii. Ele dau lovitura în ultima săptămână din septembrie
FANATIK.RO
Alina Bădic, vești excelente pentru mai multe zodii. Ele dau lovitura în ultima săptămână din septembrie
„Avea 37 de tăieturi și era toată despicată”. Două adolescente au ucis cu sălbăticie o pensionară din Republica Moldova
Știrileprotv.ro
„Avea 37 de tăieturi și era toată despicată”. Două adolescente au ucis cu sălbăticie o pensionară din Republica Moldova
"Natura și Dumnezeu!" Colţul de Rai rupt de lume, unde mai locuiesc doar 20 de oameni. Drumul spre locul de o frumuseţe ireală e însă infernal
Observatornews.ro
"Natura și Dumnezeu!" Colţul de Rai rupt de lume, unde mai locuiesc doar 20 de oameni. Drumul spre locul de o frumuseţe ireală e însă infernal
"Ce amiabilă, înţelegere pe ce?". Gigi Becali are o variantă surprinzătoare despre presupusul accident în trafic: "Au început toţi să filmeze pe acolo"
Orangesport.ro
"Ce amiabilă, înţelegere pe ce?". Gigi Becali are o variantă surprinzătoare despre presupusul accident în trafic: "Au început toţi să filmeze pe acolo"
Ei sunt adevărații câștigători de la Vocea României. Nu au plecat cu marele premiu, dar sunt auziți pe toate posturile de radio
Unica.ro
Ei sunt adevărații câștigători de la Vocea României. Nu au plecat cu marele premiu, dar sunt auziți pe toate posturile de radio
Horoscop 25 septembrie 2023. Scorpionii ar putea primi o veste bună de la un prieten sau o rudă, în legătură cu un proiect comun
HOROSCOP
Horoscop 25 septembrie 2023. Scorpionii ar putea primi o veste bună de la un prieten sau o rudă, în legătură cu un proiect comun