Ministrul polonez al agriculturii Henryk Kowalczyk și-a anunțat miercuri demisia, pe fondul protestelor tot mai insistente ale fermierilor locali nemulțumiți de importurile masive de cereale ucrainene ieftine.

Kowalczyk a declarat că a decis să renunțe la funcție în urma deciziei Comisiei Europene de a prelungi importurile fără taxe vamale pentru cerealele ucrainene până în iunie 2024. Fermierii polonezi ceruseră introducerea de taxe vamale.

„Deoarece este clar că această cerere nu va fi satisfăcută de Comisia Europeană în acest moment, am decis să demisionez din funcția de ministru al agriculturii”, a declarat Kowalczk.

Ca parte a unei inițiative a UE, toate taxele pentru exporturile de cereale ucrainene în cele 27 de state membre ale blocului au fost ridicate, cu scopul de a facilita tranzitul acestora spre restul lumii, inclusiv Africa.

Din cauza blocajelor logistice însă, cantități masive de cereale ucrainene, mai ieftine decât cele produse în Uniunea Europeană, au rămas în țările de tranzit, inclusiv Polonia și România, spre nemulțumirea agricultorilor locali.

Comisia Europeană a acordat o primă tranșă de compensații financiare, dar acestea au fost considerate insuficiente și au atras critici, inclusiv din partea României.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

Prim-miniștrii a cinci state, inclusiv Polonia, i-au scris vineri președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru a cere măsuri privind importurile agricole ucrainene. Aceștia au declarat că ar putea fi necesară reintroducerea taxelor vamale dacă afluxul de cereale și alte produse din Ucraina nu poate fi oprit prin alte mijloace.

Printre măsurile cerute de cele cinci state se numără suplimentarea fondurilor europene distribuite fermierilor drept compensații, dar și posibilitatea folosirii acestor bani pentru direcționarea exporturilor ucrainene către țările din Africa și Orientul Mijlociu.

Alte măsuri propuse sunt crearea de către UE, în colaborare cu Programul Alimentar Mondial, a unei soluţii prin care cerealele ucrainene să fie achiziţionate, pentru a nu rămâne în UE, urgentarea procesului de ajutorare a fermierilor europeni şi crearea unor mecanisme automate de sprijin pentru fermierii din regiunile afectate.

La sfârșitul lunii martie, un purtător de cuvânt al Comisiei a declarat că un al doilea pachet de despăgubiri pentru fermierii din Europa care au fost afectați de importurile de cereale din Ucraina va fi anunțat în aprilie.

Cel mai probabil, cel de-al doilea pachet va fi prezentat statelor membre în a doua jumătate a lunii aprilie și va fi propus ca amendament la primul pachet.

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO
Recomandări
Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Polonia a fost de la debutul invaziei Rusiei unul dintre cei mai mari susținători ai Ucrainei și unul dintre aliații care a îndemnat UE să meargă mai departe cu regimul de sancțiuni economice impuse Moscovei.

Premierul Mateusz Morawiecki a fost unul dintre primii lideri europeni care au vizitat Kievul și de asemenea un susținător puternic al aderării rapide a Ucrainei la UE – un pas ce ar oferi exportatorilor acestei țări acces neîngrădit la piața comunitară.

Contextul intern a început însă tot mai mult să conteze, pe măsură ce alegerile parlamentare se apropie, iar guvernul a redus recent oferta financiară pentru refugiații ucraineni și a semnalat că are o problemă tot mai mare cu cerealele care sosesc în țară.

Premierul a subliniat că, deși Polonia dorește să ajute Ucraina, „în acest caz avem o problemă serioasă, fermierii noștri, agricultura poloneză, și asta este ceea ce mă interesează”.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI