INTERVIU cu Monica Bîrlădeanu despre Salman Rushdie. Amintiri de la o petrecere românească în L.A.: „A fost atât de bucuros să vorbească despre fotbal și să asculte rețeta de sarmale”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
S-a împrietenit cu Salman Rushdie în anii 2000, în Statele Unite. L-a invitat și la o petrecere românească, în America, iar împreună cu editura Polirom a pus la cale vizita lui în România, povestește Monica Bîrlădeanu, actriță și prezentatoare TV, într-un interviu pentru cititorii Libertatea.
Cuprins:
Monica Bîrlădeanu a primit cadou de la o prietenă o cină cu unul dintre autorii ei favoriți, Salman Rushdie. Se întâmpla în Los Angeles, SUA, la mijlocul anilor 2000. Încă de la început, Rushdie a vrut să afle cât mai multe despre România, iar la scurt timp a participat în orașul american la o „petrecere românească”, unde a gustat sarmale și mici, povestește Monica Bîrlădeanu, pentru Libertatea.
Actrița își amintește că Rushdie „își dorea din tot sufletul să se simtă un om liber”. Avea nevoie constant de pază, căci fusese condamnat la moarte în Iran și era amenințat, după ce-a publicat romanul „Versetele satanice”. Fundamentaliștii religioși au perceput volumul ca fiind un afront adus islamului. În pofida riscurilor, când a sosit în România, în 2009, Rushdie a refuzat protecția din partea statului, își amintesc cei care l-au întâlnit atunci.
Acum două zile, un bărbat de 24 de ani l-a înjunghiat pe scriitorul britanic în gât și în abdomen, înainte de o conferință ținută în statul New York. Rushdie poate acum să respire fără ajutorul unui aparat de ventilație și a reușit să vorbească, spune agentul lui literar.
„Cel mai interesant cadou pe care l-am primit în viața mea”
Libertatea: L-ați cunoscut pe Salman Rushdie prin intermediul unei prietene, după cum ați povestit într-un interviu acum mai mulți ani. Ce vă amintiți despre ziua în care l-ați întâlnit prima dată?
Monica Bîrlădeanu: Așa este. Prietena mea Tamara, din Los Angeles, mi-a făcut acest cadou de ziua mea: o cină cu Sir Salman Rushdie, în perioada aceea ea fiind bună prietenă cu Padma Lakshmi, soția de atunci a lui Salman (n.r. - model și gazdă de televiziune).
Tamara știa că e unul dintre autorii mei favoriți, iar întâlnirea în sine a fost, cu siguranță, cel mai interesant cadou pe care l-am primit vreodată în viața mea. Salman s-a dovedit a fi mai degrabă un om curios în ce privește România, cultura noastră. Ba chiar m-a rugat să citesc și în română cărțile pe care le citisem deja și să-i spun cum îmi par traducerile. Își iubește enorm de mult traducătorii și țin minte că mi-a spus că, dacă romanele lui ajung faimoase într-un colț de lume, asta se datorează doar măiestriei unor traducători talentați.
Așa am dezvoltat o adevărată afecțiune literară pentru Radu Paraschivescu (care a tradus, de pildă, „Copiii din miez de noapte” - n.r.), despre care i-am spus lui Sir Salman că i-a surprins impecabil tonul, nuanțele și ironiile fine, atât de specifice lui.
Cât a rămas weekendul respectiv în Los Angeles, a vrut să petreacă timp cu noi, așa că l-am luat la o petrecere românească, L-am avertizat că e un fel de garden party cu sarmale și mici.
A fost mai mult decât bucuros să vorbească despre fotbal cu băieții și să asculte curios rețeta de sarmale. N-am văzut niciodată la nimeni o racordare perfectă și instantanee la atmosfera, temperatura și subiectele camerei în care intră.
Apoi, a venit în România la invitația editurii Polirom. Ei, știind că suntem apropiați, m-au rugat să facilitez cumva venirea lui la București.
Rushdie: „Deși picioarele ne ajută să mergem oriunde, mintea e cea cu adevărat liberă”
- După cele trei zile pe care le-a petrecut în România, în 2009, v-a povestit scriitorul cu ce impresii pleacă din țara noastră?
- Nu-mi amintesc să-mi fi făcut o cronică a excursiei aici, dar știu că s-a bucurat de fiecare loc pe care l-a vizitat, de întâlnirile cu scriitorii și traducătorii noștri, cu Angela Gheorghiu, pe care am și invitat-o să meargă cu noi în vizită la Bran.
În ultima lui seară în București, a avut o prezentare și o sesiune de autografe la Romexpo. De dimineață fuseserăm până la Brașov, seara era absolut frânt. Și totuși, când l-am rugat, dacă mai are vreun strop de energie, să ne oprim câteva clipe la o cunoștință, paraplegic, nedeplasabil, cititor avid și mare admirator, nici n-a clipit.
Am mers acasă la prietenul nostru, unde a avut loc o conversație de un așa rafinament intelectual, încât, la plecare, Salman cobora scările și reflecta cum iată... deși picioarele ne ajută să mergem oriunde, mintea e cea cu adevărat liberă să călătorească oriunde și expansivă dincolo de imaginație.
S-a înregistrat în sufletul meu acest moment ca o mare mostră de noblețe din partea lui Sir Salman.
„Pe teritoriul României a fost perfect păzit”
- Scriitorii români care au vorbit cu Libertatea își aduc aminte că Rushdie încerca și își dorea să fie cât mai liber, în pofida amenințărilor pe care le-a primit de-a lungul timpului. Și-a exprimat vreodată vreo temere cu privire la siguranța și viața lui?
- Îmi amintesc perfect că s-a exprimat că nu-și dorește să vadă în jurul lui niciun fel de securitate, gardă de corp sau orice altă formă de pază cât e în România. Nici măcar la aeroport. Își dorea din tot sufletul să se simtă un om liber și să se miște ca atare în lumea asta.
În „Step across this line” (n.r. – „Dincolo de limite”, volum de eseuri publicat în română de Polirom) vorbește în detaliu despre chinul unei vieți păzite de MI5, agenția britanică de securitate internă. Nu l-am întrebat niciodată dacă se teme pentru viața lui, pentru că fermitatea cu care își afirma libertatea de mișcare nu lăsa loc unei astfel de întrebări.
Dar pe teritoriul României a fost perfect păzit. Reperam mereu în mulțime sau chiar și în muzee oamenii care îi asigurau viața, doar că el n-a simțit deloc acest lucru.
- Atacul de vineri demonstrează că Salman Rushdie a rămas în tot acest timp o țintă.
- Nu mă mai așteptam la asta după atâția ani, pe de altă parte, acest pericol a existat latent întotdeauna de la faimoasa fatwa încoace (n.r. – liderul politic și religios al Iranului l-a condamnat pe Rushdie la moarte printr-o proclamație, în 1989).
„Abia așteptam să iasă cea mai recentă carte a lui”
- Ați reușit să mai păstrați legătura de prietenie cu scriitorul britanic în ultimii ani, în pandemie?
- Ne-am mai văzut sporadic în New York, de câte ori aveam drum pe-acolo, însă în ultimii ani n-am mai ținut legătura și nici eu n-am mai ajuns în New York. Abia așteptam să iasă „Victory City”, cea mai recentă carte a lui, și intenționam să-i scriu după ce-o citeam.
- Ce cărți recomandați, dintre cele semnate de Rushdie?
- Ca orice fan Salman Rushdie, am fost marcată de „Copiii din miez de noapte”, poate cea mai importantă lucrare a lui. Am citit apoi „Furie”, însă am savurat cu incredibilă plăcere și colecțiile de eseuri precum „Dincolo de limite” – autoironia și felul în care o minte ca a lui se descifrează pe sine, lumea din jur și evenimentele pe care le-am trăit cu toții sunt absolut fabuloase – sau „Orient, Occident”, tradusă superb de Dana Crăciun.
