Mumia a fost donată muzeului la mijlocul secolului al IX-lea, de către un nobil maghiar. “Analizele au arătat că este vorba de o femeie, de rang social relativ înalt, care a trăit în perioada ptolemeică, imediat după vremea lui Alexandru Macedon. Deci cam acum 2.300 de ani. Este clasificată ca valoare de tezaur şi e asigurată pentru 200.000 de euro”, îmi spune arheologul dr. Viorica Rusu- Bolindeţ, expert în cadrul muzeului.
«Prinţesa» are peste 2.300 de ani vechime În aceeaşi încăpere se mai găsesc şi alte obiecte ce amintesc de Egiptul antic: de la mumii de reptile şi păsări la cele ale unor penisuri umane, de la podoabe şi amulete până la copiile din ghips, la dimensiuni mai reduse, ale statuilor unor faraoni, precum Ramses al IIlea, primite de la celebrul British Museum din Londra.
Ritualul îmbălsămării dura chiar şi două luni
La început se scoteau organele interne şi, după deshidratarea uscată, cadavrul era ţinut pentru 40-70 de zile în sare. Urma îmbălsămarea propriuzisă. După ce era spălat prin interior cu vin de palmier, în corp erau introduşi câlţi.
În locul ochilor se puneau adesea cepe şi se colorau pupilele. Apoi, începea înfăşurarea corpului cu bandaje de in îmbibate în uleiuri de răşini. Peste cadavru se aşeza o mască mortuară. Apoi, mumia era introdusă într-un sarcofag. Peste toate se pictau hieroglife ce conţineau rugăciuni, incantaţii şi chiar blesteme
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!