Muzeul Spielberg

Cu “Indiana Jones si templul cra-niului de cristal”, Steven Spielberg revine la saga de renume mondial si o continua de unde o lasase in urma cu 19 ani… Suntem, asadar, in 1957, in plin razboi rece; prima scena ii pune, deja, fata-n fata pe Indy (Jones) si pe Irina (Spalko), ofiter in armata sovietica (jucata de o Cate Blanchett in plin orgasm transformationist, cu un accent de “James Bond Girl”). Este unul din cele mai bune inceputuri pe care le-a dat cinemaul lui Spielberg: energic, economic si clar. Iar cand Indy ajunge (dupa cafturile & urmaririle de rigoare) intr-o suburbie prea curata ca sa fie adevarata, cinefilul istet se prinde ca “Indiana Jones 4” nu va fi doar o urmare a sagai, ci si o revizitare a filmografiei lui Spielberg de catre Spielberg insusi – adica un fel de vizita (ghidata de Indy) la Muzeul Spielberg! Era si cazul. Pentru cunoscatori, aceasta revedere a unor vechi cunostinte este lucrul cel mai placut. Dar mai sunt si altele: faptul, de pilda, ca “dinozaurul” Spielberg nu-si targheteaza filmul pe generatia “emo”, ci pe aceea “memo” (oameni cu memorie) sau faptul ca Indy nu-si ascunde varsta (nici Harrison, care-si face singur cascadoriile) pentru ca acea varsta e egala cu “Indiana Jones 1”… Si, chiar daca “Indiana Jones 4” poate fi vazut (si) ca o predare a tortei/stafetei (nu si a fetei!) generatiei reprezentate de Shia LaBeouf – se pare ca Spielberg a creat personajul acestuia, Mutt, special pentru el -, este un gest mai mult simbolic decat practic: filmul nu devine, prin asta, un soi de “Transformers 1957”, iar trucurilor pe computer le-au fost preferate, in mare masura, trucajele traditionale… Pe scurt, “Indiana Jones si templul craniului de cristal” este divertismentul asteptat – un pic chiar mai mult, dar nicicum mai putin. Regizorul Spielberg isi respecta publicul, iar dincolo de “numerele obligatorii” rostogolite de acest muzeu-in-miscare (“sala” cascadelor, a furnicilor gigante, a “intalnirilor de gradul 3” in subpamantul Nazca…) exista, cum spuneam, ironie cat cuprinde – plus o nostima morala finala: Imi poti lua locul, dar nu si palaria. Jos palaria!

Alex Leo Serban
Critic de film

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE