Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a condamnat cu fermitate joi, 24 februarie, atacul „nesăbuit și neprovocat al Rusiei asupra Ucrainei”, care pune în pericol nenumărate vieţi de civili.
„Condamn ferm atacul nesăbuit și neprovocat al Rusiei asupra Ucrainei, care pune în pericol nenumărate vieți de civili. Încă o dată, în ciuda avertismentelor noastre repetate și a eforturilor neobosite de diplomație, Rusia a ales calea agresiunii împotriva unei țări suverane și independente”, a transmis oficialul alianței nord-atlantice, într-o declarație de presă.
„Aceasta este o încălcare gravă a dreptului internațional și o amenințare gravă la adresa securității euro-atlantice. Fac un apel Rusiei să înceteze imediat acțiunea militară și să respecte suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei”, a adăugat diplomatul.
„Aliații NATO se vor întâlni pentru a aborda consecințele acțiunilor agresive ale Rusiei. Suntem alături de poporul Ucrainei în acest moment groaznic. NATO va face tot ce este necesar pentru a proteja și a apăra toți aliații”, a încheiat Stoltenberg.
În dimineața zilei de 24 februarie, Rusia a atacat Ucraina.