O Dacie 1410 stă liniștită la semafor pe Calea Plevnei din București. Toată lumea se uită la ea. La volan, un bătrânel simpatic, cu salopetă și șapcă, precum celebrul Mario, din jocurile video ale copilăriei.
Lipit pe unul din geamurile mașinii sale, un proverb bengalez, dar și o icoană cu Iisus: „Un om cu suflet mare privește pe toată lumea ca pe ai săi”. Nea Iulică are tot felul de jucării de pluș atârnate prin bătrâna sa Dacie. Plus o mașină de poliție ce tronează în lunetă. „Să se sperie dușmanii…”.
Meșterul care se pricepe la orice problemă
„Azi dimineață am fost la dezmembrări ca să-mi iau o manetă nouă de viteză, că a mea era cam uzată și aveam joc mare. Zilele astea mă pun pe treabă, să o meșteresc că eu mă pricep și știu ce am de făcut. Am făcut multe schimbări la mașină. E ca un muzeu, cine vrea să facă poze cu ea o găsește pe Calea Plevnei, 143. E la poartă, cuminte. Aici stau eu! Sunt vecin cu Tăriceanu, doar că el stă la blocurile boierești. Lasă asta, uite, scaunele, inclusiv p-astea le-am schimbat. Am pus unele de BMW! Ce dracu, domne”, povestește Iulian Popescu.
Născut la 30 de kilometri de Alexandria, în satul Brătăşani, nea Iulică a luat drumul Bucureștiului la 15 ani. „Acum am plecat pe 71 de ani, ce dracu să fac? Îmbătrânesc! Hi, hi, hi. Mai am ceva de trăit până la o sută de ani. Să vedem acum dacă mai duc 29 sau trec de 30 de ani. Cine dracu vrea să moară? Ăia care vor să moară nu sunt sănătoși la cap”, spune cu zâmbetul pe buze.
„Camioane, basculante, macarale”
Dacia pe care o îngrijește ca pe un copil și e tare mândru de ea, nu-i însă prima.
„Toată viața mea am fost cu mașinuțele mele. P-asta de acum am luat-o de vreo cinci ani, parcă, cam așa. Înainte am avut o Skoda 1000 MB, o altă Skoda 100 S și apoi o Dacie 1300 pe carburație. Asta de-acu e pe injecție. Dacia 1410, dar nu vreau să o dau deloc pe una noua. Îmi place că mă oprește lumea prin oraș. Inclusiv Poliția mă trage pe dreapta. «Ce-am făcut, frate?!». «Nimic, nea Iulică, dar să vedem și noi mașina matale»”, povestește mândru.
Dar de unde vine pasiunea pentru mașini? Iulian Popescu se pune pe banca din fața casei sale și ne dezvăluie că a fost șofer profesionist și a mâncat pe pâine șoferia.
Am jumătate de secol în care lucrez zi de zi pe mașină. Am lucrat pe camioane, basculante, macarale. Toate mărcile de mașini și zeci de modele mi-au trecut prin mână în viața asta. Am lucrat aici în București, la IUT. Întreprinderea Utilaj Transport, care era la Pasajul Lujerului. Acum s-a ales praful de locul unde aveam eu garajul. Asta a fost meseria care mi-a plăcut. 35 de ani de muncă numai la IUT.
Iulian Popescu:
Pensie de 1.394 de lei și pasiunea reciclatului
Ar fi lucrat mai mult, recunoaște, dar problemele de sănătate l-au făcut să renunțe:
„Am ieșit la pensie pe caz de boală. Am pensie 1.400 de lei, dar fără șase lei, după zeci și zeci de ani de muncă. În 2000 am ieșit la pensie, că m-au îmbolnăvit ăștia. Am avut ulcer, fiere… Asta e viața! Pe vremea mea nu se fugea de la o întreprindere la alta, cum fug ăștia în ziua de azi. Nu-i convine ceva, schimbă câte 10-15 servicii. Oricum, durerea mea e alta. Nu vedeți că în țara asta nu mai există școli profesionale? De strungari, de ingineri, de mecanici auto. S-a ales praful. Nu mai avem nimic”.
Lui nea Iulică îi sună telefonul ca la centrală. Când nu e cu Dacia sa în „misiune” are un alt job de care e tare mândru. Reciclează tot felul de obiecte, ca să mai pună un bănișor la pensia sa.
„Toată ziua reciclez, merg prin curți, pe străzi și strâng sticle, borcane, fier. Orice găsesc eu reciclez! Decât să umblu cu mâna în buzunarul dumitale și să mă duc la pușcărie, mai bine muncesc. E o rușine ce fac? Doctorul știți cum se dă cu buzunarul pe lângă pacient? Hi, hi, hi. Păi, nu trebuie să muncesc și eu să fac un ban în plus?”.
Cu gândul la telefonul care tot sună, domn Popescu își amintește și își spune oful: „Uite, acum m-am vaccinat și eu. Și umblu cu adeverința asta atârnată de gât, că eu n-am telefon de elită să o țină acolo păstrată. Am avut și d-ăsta nou, dar mi l-au furat… Îl luam din când în când, să mai învăț și eu una alta, dar am rămas fără el. Acum am unul d-ăsta de seniori, dar cine știe cum găsesc unul modern. Poate am noroc”.
Filmulețul de pe TikTok, amenzile și impozitul
În timpul discuției îl mai sună un prieten. „M-au înnebunit! E un amic, mecanic din Pitești”. Răspunde, apoi răzând ne spune:
„I-auzi, mă, frate! Cică am apărut pe internet. Ce aia TikTok sau nu mai știu ce… M-a filmat unul când am plecat cu mașina de la semafor. Eu eram! Am plecat cu scârțâit de roți! Să le arăt că asta-i mașină adevărată. Hi, hi, hi. Eu sunt profesionist domne, făcut nu în 9 ore ca ăștia din ziua de azi, ci la 9 luni, ca un nou-născut. Mai plec așa în forță de la semafor să vadă lumea că Dacia mea încă merge. Că multă lume face mișto de mine și mă ia cu «Mai merge, tataie?». Uite că merge!”.
Pe instructorii ăștia auto din ziua de azi i-aș băga la sapă la vie sau la porumb. Ei nu știu meserie, habar n-au să explice unui copil ce are de făcut la volan. Pe fii-mea a lovit-o un instructor d-asta pe trecerea de pietoni! El avea 45 de ani, se dădea instructor și omoară lumea.
Iulian Popescu:
Afară s-a întunecat, iar nea Iulică și-a parcat mândru mașina în fața curții. Iar pe final își amintește: „Am avut probleme zilele astea… M-am dus să-mi plătesc impozitul și n-au vrut să-mi ia banii. Că am o amendă de care n-am știut de ea din noiembrie 2019 de 5.000 de lei. I-am dat în judecată, am proces pe 9 martie. Îi aștept la tribunal. Am mai luat o amendă de 27 de milioane că umblu pe străzi, că reciclez și că dau mâncare la porumbei… A înnebunit lumea de tot! Deci eu vreau să le dau bani și să-mi plătesc impozitul pe casă și pe mașină și ei nu vor. E, atunci să mă aștepte la tribunal”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro