Specialiștii MedLife subliniază că nu există o tulpină românească a coronavirusului, precum s-a vehiculat.

„În ultima perioadă s-a tot adus în discuție posibilitatea apariției unei tulpini românești a virusului SARS-CoV-2, însă rezultatele procesului de secvențiere confirmă că nu există o astfel de tulpină în acest moment. În continuare, varianta Delta este responsabilă de majoritatea cazurilor de infecție cu COVID-19 de pe teritoriul țării noastre și până acum nu am identificat alte tulpini ale virusului care să determine îngrijorare, ceea ce înseamnă că vaccinurile actuale sunt în continuare o soluție eficientă de protecție împotriva formelor grave de boală”, a declarat biologul Dumitru Jardan, doctor în științe medicale, coordonator științific al studiului.

Cele 156 de probe au fost selectate aleatoriu de către medicii MedLife, fiind recoltate de la pacienți care provin din 19 orașe ale țării: Alexandria, Bacău, Brăila, Brașov, București, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Ialomița, Iași, Pitești, Ploiești, Sibiu, Slobozia, Târgoviște, Timișoara.

„În ceea ce privește noua tulpină Omicron, care începe să fie prezentă în tot mai multe țări din lume, datele analizate pe baza probelor secvențiate de laboratorul nostru ne indică faptul că, deocamdată, această variantă nu a ajuns pe teritoriul României. Conform datelor publicate de OMS, această tulpină are mai multe mutații față de varianta Delta la nivelul genei S, fără a fi cunoscute, pentru moment, caracteristicile diferențiatoare și impactul asupra eficienței vaccinurilor”, a declarat biologul Dumitru Jardan, doctor în științe medicale, coordonator științific al studiului.

Unde a fost găsit copilul de 2 ani din Botoșani după mai bine de 24 de ore de căutări. „Manu, Laur și Ionuț sunt eroii zilei”
Recomandări
Unde a fost găsit copilul de 2 ani din Botoșani după mai bine de 24 de ore de căutări. „Manu, Laur și Ionuț sunt eroii zilei”

11 dintre probele analizate pe acest lot, respectiv 7%, conțin varianta AY.4.2., o derivată a tulpinii Delta, intens urmărită de experții internaționali după ce s-a observat o creștere a numărului de infecții cu COVID-19 în Marea Britanie. Cu toate acestea, conform unui studiu realizat de Imperial College London, publicat la jumătatea lunii noiembrie, deși subvarianta Delta AY.4.2. pare să fie ceva mai transmisibilă decât varianta inițială, nu s-a dovedit că ar putea provoca forme mai severe de boală sau că ar diminua eficiența vaccinurilor.

Noua mutație a COVID, Omicron, a fost confirmată deja în 11 țări europene, de când a fost înregistrată vineri de Organizația Mondială a Sănătății drept „variantă de îngrijorare” după ce a fost confirmată în mai multe state din sudul Africii.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Anunț important pentru românii care au primit sporuri, prime sau alte bonusuri. Ce trebuie să facă pentru a avea pensii majorate
FANATIK.RO
Anunț important pentru românii care au primit sporuri, prime sau alte bonusuri. Ce trebuie să facă pentru a avea pensii majorate
Teo Trandafir recunoaște că relația dintre ea și fiica ei s-a schimbat: „Probabil și ea ascunde niște lucruri față de mine. Realitatea este că…”. Maia are 19 ani / EXCLUSIV
Viva.ro
Teo Trandafir recunoaște că relația dintre ea și fiica ei s-a schimbat: „Probabil și ea ascunde niște lucruri față de mine. Realitatea este că…”. Maia are 19 ani / EXCLUSIV
Familia Măruță, baie de mulțime, la Londra. Eva și-a prezentat filmul, David și-a sărbătorit ziua de naștere, iar Andra a cântat pe Wembley Arena
Libertateapentrufemei.ro
Familia Măruță, baie de mulțime, la Londra. Eva și-a prezentat filmul, David și-a sărbătorit ziua de naștere, iar Andra a cântat pe Wembley Arena
Moment uluitor cu Ioan Niculae: „M-a șocat. Pentru mine e inacceptabil!”
GSP.RO
Moment uluitor cu Ioan Niculae: „M-a șocat. Pentru mine e inacceptabil!”
Zodiile care vor avea zile pline de noroc. Totul se schimbă în bine în viața lor începând din 19 martie
FANATIK.RO
Zodiile care vor avea zile pline de noroc. Totul se schimbă în bine în viața lor începând din 19 martie
Unde a fost găsit, de fapt, Radu Aryan, copilul de 2 ani dispărut în Botoșani. Cine sunt "eroii zilei" | GALERIE FOTO
Știrileprotv.ro
Unde a fost găsit, de fapt, Radu Aryan, copilul de 2 ani dispărut în Botoșani. Cine sunt "eroii zilei" | GALERIE FOTO
Wow, ce casă au Florin Dumitrescu și soția lui, Cristina! Așa tapet mai rar vezi, chiar e deosebit! Imaginile din locuința celebrului bucătar fac furori pe internet!
Unica.ro
Wow, ce casă au Florin Dumitrescu și soția lui, Cristina! Așa tapet mai rar vezi, chiar e deosebit! Imaginile din locuința celebrului bucătar fac furori pe internet!
Fabulos! Gică Hagi a refuzat să-l ajute cu numărul de telefon pe Gică Popescu, când a aflat ce fată vrea să cunoască: "Nu, nu, nu"
Orangesport.ro
Fabulos! Gică Hagi a refuzat să-l ajute cu numărul de telefon pe Gică Popescu, când a aflat ce fată vrea să cunoască: "Nu, nu, nu"
Misterul morţii avocatei Monica Cioată, dezlegat după 3 ani. Înregistrarea cu ultimele minute din viaţa femeii
Observatornews.ro
Misterul morţii avocatei Monica Cioată, dezlegat după 3 ani. Înregistrarea cu ultimele minute din viaţa femeii
Horoscop 19 martie 2024. Berbecii este bine să facă un efort pentru a ține sub control tendința de a interpreta totul după intențiile și dorințe lor
HOROSCOP
Horoscop 19 martie 2024. Berbecii este bine să facă un efort pentru a ține sub control tendința de a interpreta totul după intențiile și dorințe lor
RECOMANDĂRI