0-132142-nicoleta.jpgInterpreta Rozei din telenovela „Regina” a luat această hotărâre pentru că îşi doreşte ca timpul liber să-l petreacă în totaliate cu fiul ei.

„Vreau să îl văd pe bebe cum creşte, să nu pierd niciun moment important din copilăria lui, îl iubesc la nebunie. Zsolt deja a început să gângurească şi sunt foarte nerăbdătoare să îmi spună «mamă», deja încearcă să pronunţe cuvinte scurte, ca «haide» sau «igen»”, mărturiseşte Nicoleta Luciu.

În plus, actriţa vrea să îşi aloce toată atenţia şi concentrarea rolului din telenovela „Regina”. „Sunt adepta lucrurilor puţine şi făcute foarte bine decât a celor foarte multe, care nu îţi permit să realizezi cum trebuie tot ce ţi-ai propus. În plus, eu sunt şi o perfecţionistă, iar acum, din punct de vedere profesional, principala mea preocupare este strict legată de personajul Roza şi de participarea mea în telenovela «Regina».

Cifrele de audienţă dovedesc că este cel mai bun produs de pe piaţa din România, fapt care mă ambiţionează şi mai mult. Telespectatorii trebuie să fie alături de Roza, pentru că urmează momente importante în viaţa ei şi, implicit, şi a lui Thierry. Aşa că luând toate acestea în calcul, m-am hotărât că, pentru moment, voi renunţa la concerte şi mă voi dedica celor două roluri”, a adăugat Nicoleta Luciu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.