Într-o declarație publică, prefectul Alexandra Văcaru a precizat că cele mai multe măsuri au fost menținute și s-a introdus obligativitatea decalării programului pentru angajatori și intensificarea controalelor în piețe, târguri și mall-uri.

„Angajatorii cu mai multe de 50 de angajați au obligativitatea să decaleze programul de muncă, astfel încât personalul să fie împărțit pe grupe și să înceapă și să termine programul de lucru la o diferență de cel puțin o oră. În situația în care nu se poate desfășura activitatea în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, pentru evitarea aglomerării transporturilor publice”, a declarat Alexandra Păcuraru.

Prefectul a dispus STB să suplimenteze numărul de mașini în periada următoare, pentru a evita aglomerația în mijlocul de transport public, și a cerut mai multe controale în zonele cu activitate intensă.

„Am dispus Jandarmeriei și Poliției intensificarea controalelor în spațiile publice în târguri, piețe și mall-uri. Foarte mult am insistat pe activitățile de prevenție”, a precizat Alexandru Văcaru.

Ea a declarat că sunt vizate în special Piața Drumul Taberei, Piața Berceni Sudului, Târgul Vitan, Complexul Alimentar Piața Delfinului și Piața Obor.

Hotararea-CMBSU-nr.-67-din-09.10.2021

Rata de infectare în București a ajuns sâmbătă, 9 octombrie, la 12,65 cazuri calculate la mia de locuitori, a anunțat Direcția de Sănătate Publică București. Indicele de incidență raportat în Capitală continuă să crească, după ce vineri era de 12,24 – pentru prima dată de la începutul pandemiei când Capitala a depășit pragul de 12 la mie.

Bucureștiul a înregistrat vineri și un record de infectări de la începutul pandemiei: 2.665 de cazuri noi.

Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a decis joi ca masca de protecție să devină obligatorie și în Capitală. Aceasta va fi purtată atât în interior, cât și în exterior, în toate spațiile publice.

Alte restricții sunt în vigoare din 3 octombrie, cele mai multe dintre ele fiind îndreptate către persoanele nevaccinate. Astfel, acestea nu mai pot ieși din case după ora 20.00 decât cu un motiv întemeiat, fiind în vigoare carantina de noapte.

Restaurantele și cafenelele sunt deschise, dar doar până la ora 0.00, iar accesul este permis numai celor care sunt vaccinați sau trecuți prin boală, care prezintă certificatul verde. Magazinele se închid de la 22.00.

Foto: Dumitru Angelescu

Citeşte şi:

INTERVIU. Revolta actriței Medeea Marinescu: „Autoritățile nu reacționează, legile nu funcționează, România devine o junglă”

Statuia baronului Brukenthal din centrul Sibiului, vandalizată. Poliția a deschis o anchetă

Cum a ajuns din cerșetor vedetă în serialul- fenomen „Squid Game”. Povestea unui actor pe care pandemia l-a blocat 6 luni în India

Despărțirea lor a șocat pe toată lumea, ce s-a întâmplat. „O altă familie de care ți-ai bătut joc”
PARTENERI - GSP.RO
Despărțirea lor a șocat pe toată lumea, ce s-a întâmplat. „O altă familie de care ți-ai bătut joc”
Fosta soţie a lui Reghe, atac uluitor la adresa Anei Prodan după anunţul divorţului: "Karma funcţionează"
Playtech.ro
Fosta soţie a lui Reghe, atac uluitor la adresa Anei Prodan după anunţul divorţului: "Karma funcţionează"
Maşina unei tinere mame, care a dispărut împreună cu cei doi copii acum 19 ani, a fost găsită în sfârşit într-un râu din SUA
Observatornews.ro
Maşina unei tinere mame, care a dispărut împreună cu cei doi copii acum 19 ani, a fost găsită în sfârşit într-un râu din SUA
Horoscop 17 octombrie 2021. Capricornii pot primi sugestii deosebit de valoroase, în timpul unor conversații obișnuite
HOROSCOP
Horoscop 17 octombrie 2021. Capricornii pot primi sugestii deosebit de valoroase, în timpul unor conversații obișnuite
Pedeapsa primită de șoferița care anul trecut a lovit intenţionat cu maşina un poliţist pe motocicletă și apoi a fugit. VIDEO
Știrileprotv.ro
Pedeapsa primită de șoferița care anul trecut a lovit intenţionat cu maşina un poliţist pe motocicletă și apoi a fugit. VIDEO
Frumoasa sportivă a ţării, şocată după ce şi-a făcut analizele. Ce rezultat a citit: "Homosexualitate, risc ridicat". "Diagnosticul" medicului a bulversat-o
Telekomsport
Frumoasa sportivă a ţării, şocată după ce şi-a făcut analizele. Ce rezultat a citit: "Homosexualitate, risc ridicat". "Diagnosticul" medicului a bulversat-o
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021
PUBLICITATE
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021