Protestatarii sunt nemulţumiţi de modul în care Kremlinul a gestionat o criză politică regională, dar şi de presupusa otrăvire a lui Navalnîi, un critic vocal al lui Putin, care ar fi băut ceai otrăvit înainte să se îmbarce într-o cursă aeriană.

„Putin, bea nişte ceai”, au strigat protestatarii, care au ocupat centrul oraşului.

Aleksei Navalnîi, în vârstă de 44 de ani, a fost transportat de urgenţă în Germania, după ce s-a simţit rău în timpul unui zbor de la Moscova la Tomsk. Acum, el se află în comă indusă la un spital din Berlin.

Protestele din Khabarovsk au început pe 9 iulie, după ce guvernatorul regiunii a fost arestat pentru omor, acuzaţii pe care Sergei Furgal le respinge.

Protestatarii sunt de părere că măsura detenţiei este una motivată politic, iar vocile străzii acuză Kremlinul de represiune şi dictatură.

Autoritățile de la Moscova au reacționat la acuzațiile aliaților lui Aleksei Navalnîi că împiedică anchetarea otrăvirii opozantului rus și au negat că Vladimir Putin ar fi implicat în povestea cu rivalul său.

După ce un oficial al guvernului german a declarat că este „destul de probabil” ca opozantul rus Aleksei Navalnîi, spitalizat în comă la Berlin, să fi fost otrăvit, medicii care îl tratează au confirmat această ipoteză.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro

Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
FANATIK.RO

„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO

Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
Elle.ro

'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro

Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Observatornews.ro
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI