Consultările de joi, 20 august, privind legea salarizării între președinte și șefii partidelor s-au încheiat fără niciun acord, iar discuțiile se vor relua pentru câteva zile.
Un proiect de 170 de miliarde de lei, în discuție. „Afectează peste un milion de oameni”
„În ultima săptămână, Ministerul Muncii, alături de Ministerul de Finanţe, a făcut foarte multe calcule şi evaluări, încercând să răspundă solicitărilor venite din partea sindicatelor, partidelor şi familiilor ocupaţionale. Aceste discuţii şi simulări nu sunt simple. Vreau să vă gândiţi că discutăm de o lege care valorează, până la urmă, aproape 170 miliarde de lei în fiecare an şi afectează peste un milion de oameni. De asta durează atât de mult”, a explicat Burnete, citat de News.ro.
Totodată, consilierul prezidenţial a subliniat că au avut loc discuţii şi cu Comisia Europeană, pentru a se asigura că proiectul respectă jaloanele asumate în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). „Până la urmă, statul român discută cu Comisia Europeană pe toate jaloanele din PNRR, iar grupul tehnic de la Cotroceni a vrut să se asigure că un proiect care ajunge pe masa partidelor bifează şi jalonul din PNRR şi vom obţine până la urmă acei bani”, a adăugat el.
Decizia finală privind legea salarizării ar trebui luată cel târziu săptămâna viitoare
Burnete a precizat că, în weekend, vor avea loc discuţii tehnice pentru a analiza detaliile proiectului, urmând ca liderii partidelor să se reunească la începutul săptămânii viitoare cu preşedintele României. Scopul întâlnirii va fi stabilirea unui consens politic necesar pentru adoptarea legii.
„Astăzi, liderii partidelor au primit o versiune a proiectului care îndeplineşte în principiu toate obligaţiile asumate de România prin PNRR şi satisface toate constrângerile fiscale pe care le avem, fiindcă nu suntem într-o perioadă fericită din punct de vedere bugetar. În următoarele zile, partidele vor fi rugate să analizeze acest proiect”, a declarat Burnete.
Toate partidele s-au angajat să nu depună un proiect separat
De asemenea, oficialul a reamintit că, în lipsa consensului politic, niciunul dintre cele patru partide implicate nu îşi va asuma depunerea unui proiect separat. „Ceea ce aş vrea să rămână este că, în clipa de faţă, acest proiect este la partide, el nu este asumat de nimeni, este o variantă în discuţii. Vom vedea în zilele următoare dacă cele patru partide vor reuşi să ajungă la un consens sau nu”, a concluzionat consilierul prezidenţial.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8139b25de528128dcc1c2e2526badcd1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_dee564f21cf5c0c6ad0a167af1e29da9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_cde584d60735615ae86f803d96c67874.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_2f18cf21fcef8fd25b63ebda9db85a21.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_73fc27d8c3430086a5c4f51d457769af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6ab20633b8a95e736c091a716131c3b4.jpg)
Știri România
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_6ab2059ea8b70004e89d56d4004a4638.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_3f35a965621924e2d7552bb6e1540129.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_4ed00e18cacb7e64e8592dc2e68ab44b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_cf5f37265e698f642945e4e06593969e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_e827713e10749877b8852524f3f81180.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_04cd7ade2ed0f1e06ef2d88f08e1d945.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_ead10603c81669d0737bbf16556430eb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_9666c4f24d904615fb50aec12d34ac1f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_0bbb15da7b912b57c82249a20cbc60d1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_9a0c985126cbf3052ba459a68376fc8f.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2e2dcbc8ca2fdd1df34e99d9ccaa0b04.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_41707d45b223c4c0bd0a64e035e658f6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_fa2a17f8f22b2e662cd3e8100db289e1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_61d25b0103b70005bc26999768c79ed3.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_11b29a169aba08cdc6b2d6ae598cdace.jpg)
Politic
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_95461d71eeceeca2e83a20ce4bf9cd86.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_9e8bfae176f7f3f3c3ee7906e5a96ee8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_137d52c021a1afdd19db12ed48fcdbcf.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_b4338304aaeeb9b9859019c5a78ada56.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_6c55f4faa560e0962e923a0f4cc561ec.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ctp-a-rabufnit-dupa-ce-nicusor-dan-i-a-luat-apararea-sefului-spp-nu-mai-are-autoritate-morala--despre-noul-guvern-cu-ajutorul-lui-pahontu-e1788016342541.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/nicusor-dan-amana-de-peste-50-de-zile-desemnarea-unui-prim-ministru-foto-dumitru-angelescu.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/laurette-pe-patul-de-spital.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/andra-si-maruta-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_fa46321cc68a7e2bbf329b2cc0b95682.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_f3e9266c20ceaa17549ea7f03ab181bc.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_785f90f860d26440be3a31cc6d691344.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/camera-de-hotel-.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/barbati-ies-canale-new-york.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/soti-fug-avion-aeroport.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/pisici-grecia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/horoscop-zodii-soare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/08/de-ce-anul-nou-bisericesc-incepe-pe-1-septembrie--traditii-si-obiceiuri-la-inceputul-anului-nou-bisericesc.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/de-ce-curge-apa-de-sub-masina-de-spalat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/de-ce-face-frigiderul-gheata.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/paman-luna-soare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/radu-miruta-prezenta-trupe-militari-sua-nato-romania-e1788114545501.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/scriitoare-shutterstock2391506589-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/roman-italia-masina.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/delegatia-congresului-sua-s-a-intalnit-si-cu-nicusor-dan-dupa-mai-si-mae--motivul-pentru-care-americanii-au-venit-la-baza-mihail-kogalniceanu-3-e1788098881511.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/tanar-stresat-amenzi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/gara-de-nord--sursa-foto-vlad-chirea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nicusor-dan-catre-un-jurnalist-care-l-a-intrebat-cat-se-mai-fereste-sa-propuna-un-premier-daca-va-propun-pe-dumneavoastra-ajungem-undeva-e1784217629299.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/comisia-europeana-shutterstock1099874891-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.