Romania nu-si retrage trupele in acest an
Ministrul Apararii, Teodor Atanasiu, a declarat in teritoriu ca este putin probabil ca armata romana sa fie retrasa din Irak in acest an. in schimb mai mult ca sigur nu va mai fi suplimentat numarul de soldati prezenti in aceasta tara. „Se pare ca pana la sfarsitul acestui an armata irakiana nu va fi capabila sa preia misiunile pe care le executa coalitia multinationala. Nu stim ce se va intampla in 2006, dar e putin probabila retragerea armatei romane pe parcursul lui 2005”, spune Atanasiu. Potrivit ministrului in acest moment in Irak se afla 560 de militari romani, care au diverse misiuni, de la cele de mentinere a pacii pana la instruirea armatei irakiene.
Politicienii, indiferent de partid, s-au bucurat pentru eliberarea ostaticilor
Clasa politica este in consens. Toti, indiferent daca sunt de la putere sau opozitie, se bucura ca cei patru sunt liberi.
* Presedintele PD Emil Boc saluta eliberarea celor patru. Liderul democrat apreciaza performanta autoritatilor statului, „care au rezolvat o situatie de criza fara precedent pentru Romania”.
* Partidul Conservator isi exprima satisfactia imensa ca vietile jurnalistilor romani si a insotitorului lor au fost salvate. „Familiile lor rasufla usurate si la fel, o tara intreaga. ii felicitam pe toti cei care au contribuit la eliberarea cetatenilor nostri”.
* Senatorul Ion Iliescu, care se afla internat in continuare la Spitalul Universitar „Elias”, a aflat vestea eliberarii celor trei jurnalisti. Chiar daca dr. Sorin Oprescu l-a tinut cat mai departe de telefon, vizite si discutii, fostul presedinte a aflat vestea cea buna bucurandu-se de eliberarea rapitilor.
* Presedintele PSD Mircea Geoana saluta cu multa bucurie eliberarea jurnalistilor romani si a insotitorului lor. Liderul PSD a subliniat „intelepciunea si cumpatarea dovedite de clasa politica romaneasca, care nu a incercat sa exploateze in scopuri politice rapirea ziaristilor romani”.
* Liderul PPRM, Corneliu Ciontu, declara ca vestea eliberarii jurnalistilor trebuie sa fie un moment de bucurie generala pentru toti romanii.